oua rasiste
05.01.2011

Cum să te vindeci de rasism rapid

Poveste reală, care ar fi haioasă dacă nu ar fi tristă. O tipă, administrator de bloc, dă anunţ la ziar (anunţul este cel mai tare ziar/site dacă vrei aşa ceva) pentru o femeie de servici la bloc. Usual stuff, spălat scările, gunoi etc. Salariu 500 de lei, la prima vedere mic, dar având în vedere […]
copil
22.12.2010

Săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când îmi aduc aminte de vatra satului din Vitan iarna, primul lucru la care mă gândesc e săniuşul. Pentru că, în fiecare iarnă, pe stadion la Olimpia se făceau nişte uber pârtii, de te dădeai cu sania până crăpa inima-n tine de frig şi de oboseală. Ajungeam acasă […]
dork
13.12.2010

Nu mai e ca pe vremea noastră

Mai ţine minte cineva de leatul meu, cam câte cornete cu ace şi-au scos din fund? Dar indizoace de metal din carnea picioarelor? Rupeam crengi de alun, că erau rezistente, puneam pe ele capace de muştar şi ne luptam în spade. Aveam la vânătăi şi lovituri… Umpleam doze de tractor cu fosfor, după care le percutam […]
afghan
24.11.2010

Cum să te îngraşi în câţiva paşi simpli

Mai zilele trecute, am văzut-o pe stradă pe iubirea vieţii mele, din şcoala generală. Pe atunci era o frumuseţe de copilă, blondă cu ochi albaştri şi nişte zulufi creţi, care nu se lăsau aranjaţi în nici un fel. Acum, era o doamnă cu curul cât china, îmbrăcată lălâu, cu UGGşi în picioare şi tunsă scurt. […]
Screen shot 2010 11 17 at 08.39.14
17.11.2010

Vrei un loc în blogrollul arhiblog?

LE: Iar primul sponsor este Radu Florea, cu 15 Euro. Mulţumesc frumos! Am fost la Gala BCR Speranţe de anul acesta. Mă oamenilor, nu vă vine să credeţi ce acustică senzaţională are Sala Radio. Şi ce copii talentaţi au cântat. De fapt, expresia copii talentaţi nu îşi are locul. Pentru că toţi sunt nişte […]
moise 570x2001
15.11.2010

Cele 10 porunci exemplificate – 2

Citeşte Cele 10 porunci exemplificate – partea 1 6. Să nu ucizi De când mă ştiu, am un respect deosebit pentru tot ce înseamnă viaţă. Nu pot omorî muşte, de exemplu. Nu mai vorbim de gândaci, păianjeni, molii sau mai ştiu eu ce alte zburătoare. Râdeau toţi copiii de mine pentru că refuzam să bag paiul în […]
dumb
12.11.2010

Femeile au nevoie de permis de condus cărucioare

Ieri am avut o zi mai aglomerată şi a trebuit să merg mai mult timp prin oraş, spre nefericirea mea. Dacă nu aş şti multe scurtături încă nedescoperite de mulţi, câteodată mi-ar veni să las maşina acolo unde îmi vine şi să plec aşa, hai-hui, numai să nu mai văd cozi la semafoare şi aglomeraţii […]
beggar
28.10.2010

Poţi trăi şi fără mila publică

Am avut un văr, mult mai în vârstă decât mine. Un copil inteligent, voios, plin de haz, o bucurie pentru părinţii săi. La vârsta de 10 ani a făcut o călătorie în Japonia, unde a fost muşcat de o oareşce gâză sau ceva, drept pentru care a rămas paralizat total. Nu putea mişca decât degetul mic […]
2839835109 20ff928db4 z
26.10.2010

E-mailul nu mai e ochiul dracului

A trecut deja o săptămână de când m-am declarat părinte responsabil și am început să mă joc cu aplicația Magic Desktop, pe care poți să o descarci gratis de aici. Am mai săpat un pic prin soft și am dat peste o facilitate mișto: Kid’s E-mail Când accesezi netul, copil fiind, cel mai expus ești prin căsuța […]
popo
24.10.2010

Pupa-mi-ai moaştele

Serios că nu îmi pasă de mizeria asta cu pupatul oaselor de oameni morţi pe la biserici. Fiecare face ce vrea cu viaţa lui. Deşi ar trebui să îmi pese, pentru că acolo sunt cele mai mari focare de infecţie posibile, locul preferat de transmitere al viruşilor. Poate aţi remarcat că epidemiile de gripă […]
lacrimi
14.10.2010

15 octombrie -Ziua internationala a comemorarii copiilor

Vineri, 15 octombrie, va fi “Ziua internationala a comemorarii bebelusilor si a copiilor”, eveniment ce se desfasoara in Statele Unite, Canada Australia, Japonia, dar si in cateva tari europene. In aceasta zi, la ora 19.00 (ora locala din fiecare tara) se aprind lumanari, in memoria copiilor plecati prea curand dintre noi. Timp de o ora […]
danadearmond
06.10.2010

Iubita mea, vedetă porno

Am în rss reader un blog de pe posterous, al unei anume Dana DeArmond. Îl urmăresc pentru că fata e funny, pune tot felul de poze tâmpite, cum găteşte, ce pisică are, cum i se bronzează fundul, lucruri funny şi relaxante. Acum ceva timp, dând o gugăleală pe numele ei, am aflat cu stupoare că […]
undeplecifa
03.08.2010

Când e momentul ăla potrivit?

Atunci când ea nu e pregătită Ana Maria C. e prietenă cu Costin A. de vreo 6 ani. Se iubesc foarte mult, se plimbă prin parcuri, locuiesc împreună, pot să facă treaba mare cu celălat în baie, deci clar, o relaţie solidă. Ana Maria C. nu doreşte să se căsătorească cu Costin A. De ce? Poate pentru […]
gemeni
26.07.2010

Ah, dar mai trebuie să mai faceţi unul…

Am citit ieri un articol dat pe twitter care articol practic mi-a schimbat viaţa. Adică m-a calmat şi liniştit. Nu doar românii sunt bătuţi în cap, ci e o problemă mondială. Vorbim desigur, despre traumele părinţilor care au nesimţirea de a avea un singur […]