Stăteam la KFC-ul de la Berceni, ronțăind o salată ușoară de vară și ascultând o semi-familie de lângă noi. Familie formată din soacră, noră, copil sub 6 luni și socru. Noră îl hrănea pe bebic cu mâncare dintr-un borcănel, o chestie pasată, de culoare roșie.

Soacra:
– Dragă, îți zic sincer, nu înțeleg cu reușește copilul ăsta să trăiscă, la ce îi dai să mănânce. Păi cum vrei tu să nu îi fie foame, dacă îi dai numai chestii de astea pisate? Sărăcuțul nu are nimic consistent în burtică, e și normal să i se facă foame. Uite, eu lui bărbată-tu i-am dat și puțină brânzică, și cărniță, chestii consistente și uite ce bărbat bine a ieșit.

Socrul:
– Da` mai las-o dragă să îi dea de mâncare la copil, că știe ea mai bine decât tine. Știai tu pe dracu ce să îi dai la copil, te învăța tâmpita aia de mă-ta numai tâmpenii, era copilul gras ca un trântor, nici nu putea să stea în picioare, că îi cădea curul jos.

Soacra:
– Te rog să nu te legi de mama, a fost o sfântă în comparație cu împuțita aia de mă-ta. Și dacă era gras ce? Gras, frumos și sănătos, asta e o vorbă din bătrâni, iar bătrânii noștri știau ce știau.
Mă fată mă, eu mă duc să iau un hamburder ceva, să îi dai copilului, că nu se poate așa. Țâță nu îi dai, carne nu îi dai, eu nu vreau să mi se îmbolnăvească nepotul.

M-am ridicat și am plecat, că îmi venea să sar peste gărduțul ăla și să îi dau numai pumni în moaca aia de țărancă retardată.