accident dn1

Ieri, unul din laitmotivurile fredonate pe internet legate de sinuciderea criminalului de pe DN1 a fost că de fapt femeia din cauza datorită căreia s-a sinucis ar fi de vină pentru gestul său, pentru că i-a rupt inima și el nu a mai putut suporta.

Să ne înțelegem, dacă asta credeți, înseamnă că meritați deportați în Coreea, să mâncați kimci de la Kim Jong-Un. După care un tur în SIberia și o plimbare cu un BMW X5 pe DN1, șoseaua ucigașă a româniei.

Cam cum e logica asta? Femeia ar fi trebuit să stea la ipochimenul criminal, ca el nu cumva să comită crima? Serios? Ah, îmi voi sacrifica viața pe altarul vieții unui bolnav psihic. Dealtfel fiind și foarte clar că orice om normal, când are o deziluzie în dragoste, se urcă în mașină și omoară ep stradă la întâmplare.

Anyway, concluzia generală este că faptul că l-a părăsit pe untermenschul ăla a fost cel mai bun gest pe care îl putea face și probabil i-a aslvat viața. Un asemenea om ar fi cedat oricând. Poate nu acum, poate nu în viitorul apropiat, dar la prima problemă gravă, ar fi cedat.

Și atunci, în mașina sa să nu fie doar el, ci și ea și eventualii lor copii.

Da, păcat că nu există iadul. Sau, dacă ar exista, nu putem să asistăm la arderea perpetuă, la foc mărunt, al acelui gunoi.

Și da, a fost sinucidere, nu cum comentau unii, că a pierdut controlul volanului fără să vrea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

140 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Fiecare este responsabil de ceea ce face in cele mai multe cazuri.Cateodata mai intervine si destinul, vezi familia care a murit pe autostrada, dar asa e soarta.

    • #2

      “destinul, vezi familia care a murit pe autostrada, dar asa e soarta.”

      Ești dobitoc?

    • #3

      o fi fratele virtual a lui deby

    • #4

      Robert e bun sa numere kilometri de autostrada pentru rapoartele PSD.

    • #5

      RobertD – ne-ai lamurit cu inteligenta ta.
      Comentariile tale sunt toate pe aceeasi directie (paralela cu realitatea).
      Esti frate cu Freigedank ?

  2. #6

    Dac-as avea puterea asta, eu pe criminal l-as invia. Doar pentru a-l omori din nou si din nou. Macar de 5 ori. Chit ca asta m-ar face, probabil, la fel de naspa ca el. Dar avand puterea de a invia oameni, m-ar cam durea in fund de parerile altora 🙂

  3. #11

    Masina a pierdut controlul soferului care intrat pe contrasens.

  4. #12

    asa e moda in societatea noastra crestina patriarhala si misogina, se intampla ceva dam vina pe fata ca deh e obligata sa stea toata viata cu ala si sa i-o suga. ce bine s-ar potrivi multi romani prin arabia saudita. sau prin isis ca tot isi fac aia stat pe acolo. ca sa nu mai spun ca termenul de coorva e folosit in sens peiorativ in timp de cel de curvar e un termen de onoarea. stai sa vezi cand ajunge feminismul si in romania ce o sa sara misoginii autohtoni in picioare. vezi numai ce urat fac cand se vorbeste de casatoriile gay.

    • #13

      Misogina? Chiar azi o proasta de teren de la b1 zicea cam asa:
      “…putem spune ca autorul moral al tragediei este prietena baiatului (saracu) si din pacate in tara noastra nu este pedepsit autorul moral…”
      Noroc ca a aparut imediat psihologu de serviciu si a dat putin de pamant cu ea.

  5. #14

    “Acuzaţia de omor din culpă s-a transformat în omor calificat, iar dacă şoferul de 28 de ani va fi găsit vinovat, familia acestuia va fi obligată să despăgubească rudele celor care şi-au pierdut viaţa.”

    chestia asta e pe bune?

    • #15

      Ofcors. RCA-ul criminalului despagubeste victimele si daunele produse de asiguratul lor. Iar daca se dovedeste ca accidentul a fost produs cu intentie, sau daca era baut/drogat, atunci se indreapta spre clientul lor, asiguratul, pentru recuperarea daunelor platite. In cazul de fata, se va indrepta spre mostenitorii criminalului.

    • E o tâmpenie. Bănuiesc ca daca respectivul are ceva bunuri si familia (parintii de ex. ) ar accepta mostenirea, atunci ar putea datora ceva, dar in limita valorii mostenirii. Nu sunt sigur însă.

    • #17

      Asa. Cum zice arr, daca accepta mostenirea. Daca au ce accepta. Daca nu, RCA-ul ramane cu buza umflata. Insa de platit va trebui sa plateasca pentru victimele si daunele produse de asiguratul lor.

    • #18

      @eugen, n-au cum sa se indrepte spre rude decat daca rudele mostenesc ceva de la idiot. cum spunea cineva, daca accepta mostenirea accepta si datoriile cretinoidului. daca nu, c’est la vie

      @arr, daca accepta accepta toata datoria.

    • #19

      datoriile se platesc doar in limita drepturilor mostenite, in niciun caz peste

  6. #20

    am o ura continua de cand am auzit stirea asta. O ura d-aia cu negru in fata ochilor… de ma face sa uit de orice logica si sa aprind lumanari la morti tuturor celor care ii gasesc vreo scuza.
    Putea sa fie orice persoana draga mie in masina aia. MI-as fi dorit ca asta sa aibe 9 vieti si sa il mai omor si eu de 8 ori !!!

    • #21

      am dat reply aiurea mai sus.

      @eugen, n-au cum sa se indrepte spre rude decat daca rudele mostenesc ceva de la idiot. cum spunea cineva, daca accepta mostenirea accepta si datoriile cretinoidului. daca nu, c’est la vie

      @arr, daca accepta accepta toata datoria.

  7. Cel mai bine intra intr-un copac. Liniste si pace.

    @lolozaur, nu cred ca se poate intampla asta. E o alta aberatie a presei.

    • #23

      Nu e chiar aberatie. O logica am gasit eu in raspunsul de mai sus. Posibil sa mai fie si altele.

    • @Eugen, nu am auzit pana acum ca familiile celor care s-au sinucis dupa ce au comis o crima sa fi platit. Poate gresesc si ai tu vreun exemplu.

    • #25

      In cazul de fata vorbim de o sinucidere + crima efectuate cu o masina. Masina despre care presupunem ca are asigurare RCA. Daca n-are, nasol, si logica mea cade.

    • #26

      @Emilian

      Nu poti mostenii doar ce-ti convine, ori nu mostenesti nimic ori mostenesti inlusiv datoriile.

    • #27

      Iar daca esti sot si sotie am impresia ca nu prea ai de ales. Practic, daca fata aia facea gresala sa se casatoreasca cu el si nu apuca sa divorteze, atunci in carca ei erau aruncate obligatiile financiare.

    • #28

      @George: Orice mostenire se poate refuza (Inclusiv gradul 1 de rudenie)

  8. #29

    Si cica sexul feminin e cel slab…

  9. Un bou . Mai bine isi baga mana in fund si pe urma in gura si murea otravit …
    Pentru papagali smotociti ca astia trebuie sa existe un iad ceva !
    Mai bine isi facea o maneta si trecea peste decat sa curme atatea vieti !

  10. #33

    pentru ca*

  11. #34

    rstforums.com/secimg.php?url=http://1.bp.blogspot.com/-g2oV8zLh6R8/UR2CdtvTXEI/AAAAAAAABYI/HEn4tS-HXYc/s1600/dean-what-gif.gif

    Bine ca pe “asta” o lasi sa comenteze libera. Pe mine repede ma bagasi la spam, senioare…

  12. #35

    ???

  13. Cel mai de căcat comentariu din ultimele zile

  14. #37

    Nene omul NU are nici o scuza pentru ce a făcut… indiferent ce ar spune amicii lui. Nu ai dreptul măcar sa te gândești sa iei viata unor oameni nevinovați. Daca băiatul asta ar fi supraviețuit ar fi trebuit sa fie lapidat.
    Iar domnișoara nu este responsabila moral de nimic este evident ca omul era tulburat psihic.

    Eu nu pot înțelege însa cum draq au murit toți 5 pasageri din X3.. Inseamna ca pe mine cu ascuțitoarea Clio ma culegeau cu penseta de pe 5 KM patrati.

    • #38

      Eu vreau sa stiu ce masina avea ala. Am citit “Proton”. What is that? Plus, daca aveau centurile victimele din BMW. Desi cred ca si daca le aveau socul era prea mare.

      X3 e marisor, e “gip” si atat. 4 stele la EuroNCAP. Nu ca ar conta foarte mult cand vine dezaxatul cu 180 (?) la ora fix spre tine.

    • #39

      Eugen in cazul unui astfel de accident, stelele alea NCAP sunt practic irelevante, mai relevanta ar putea fi masa masini si energia kinetica a acesteia, dar la un minim 80km/h * 2 = 160 Km/h ai nevoie de o masa foarte marea (macr un tir incarcat) ca sa atenuezi acel G in mai mult de 3 metri si restul sa mai preia si airbagul.

    • #40

      yo, fortele nu se cumuleaza. o ciocnire de 80 kmph e o ciocnire de 80 kmph, nu x2

    • #41

      Dar nu am spus ca fortele se cumuleaza, ci vitezele. Relativitate.

    • #42

      well, doua masini ce inainteaza una spre cealalta cu viteza de 80 kmph se vor ciocni cu 80 de kmph, nu 160. legea a 3 a a lui newton

    • #43

      Din punctul de vedere al unui om afala in repaus pe sosea, fiecare se deplasau cu 80Km/h. Din punctul de vedere are idiotului sau al bietilor nevinovati ei se deplasau cu 160km/h unul fata de celalat deci atunci cat calculezi viteza sistemului tre acolo la v2 = 160Km/h nu 80Km/h.

    • #44

      da, dar viteza respectiva e relativa, in momentul ciocnirii aveau 80, indiferent de punctul de referinta 🙂

    • #45

      Sa ma scuzati, eu cu fizica nu-s prieten, insa cred ca nu se adauga vitezele. Masina ce merge cu 80 la ora spre cealalta, care merge tot cu 80 la ora, va prelua si ea din socul impactului. Nu cred ca vorbim de 80+80 resimtiti in totalitate doar de una din cele 2 masini.

    • #46

      George, hai sa te fac sa intelegi, ca n-ai fost atent in a 5-a.

      Viteza inainte de accident e 80 km/h. dupa accident e 0 km/h. Variatia de viteza e doar 80 km/h. Deci masina se opreste brusc la accident si cand loveste o alta masina si cand loveste un zid.

    • #47

      hai mai copii, ca nu asa se duce o discutie. cum exista o nelamurire, cum o dam in de-astea cu clasa a 5 a.

    • #48

      @Eugen: deci in cazul in care o masina care circula cu 80 Km/h intra intr-una ce sta pe loc (v=0), cele doua masini vor avea aceleasi pagube ca in cazul in care amandoua ar circula pe aceeasi directie, in sens contrar, fiecare avand 80 Km/h.

      Ce zici, acum incep sa se adune?

    • #49

      nu, nu incep sa se adune. pentru ca exista legea 3 a lui newton.

      când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar.

    • #50

      Atunci problema: daca unul merge cu 100 km/h si altul sta pe loc la ce viteza are loc impactul?

    • #51

      la aceeasi viteza pe care ar fi avut-o daca mergea cu 100 kmph spre celalalt. adica 100kmph

    • #52

      @thundermar: “brusc” ala cam are valori diferite functie de viteze si face diferenta. Pierzi din vedere ca masina nu e o chestie perfect rigida.

    • #53

      nu e perfect rigida, dar strict vorbind despre asta, vitezele nu se aduna. s-a mai discutat asta aici de 1000 de ori, s-a facut inclusiv episod de mythbusters pe tema

    • #54

      Nimeni nu il contrazice pe Newton.

      Asupra unei masini actioneaza forta directa a celeilalte masini cumulata cu forta de reactiune.

    • #55

      @Arhi Cum adica indiferent de punctul de referinta ? Pai asa putem spune ca ne deplasam cu 1milionkm/h prin univers. Sincer m-ai apus pe ganduri dar inca nu ma dau batut. Mi-e clar ca tu vrei sa bati pe legea a 3 a miscarii, dar eu vreu sa bat pe viteza de deplasare. Daca tu te cionesti cz un zid aflat in repaus acel zid actioneaza asupra ta cu o forta egala normal, dar forta cu care tu actionezi este calculata in functie de viteza ta fata de zid si masa ta. Insa in cazul de fata viteza ta fata de “zid” nu mai este 80Km/h. Ma rog, se poate sa grsesc, hai sa mai vedem o opinie.

    • #56

      well, dupa cum spuneam, s-a facut inclusiv la chestiile cu stiinta pentru mase:)
      www.google.ro/search?num=100&newwindow=1&es_sm=91&q=mythbusters+newton%27s+3rd+law&spell=1&sa=X&ei=sHQpVIz9H8HnywOP2oGABQ&ved=0CBkQvwUoAA&biw=1375&bih=831

      Two cars crashing into each other at 50 mph will result in the same damage (for each car) as a single car hitting a wall at 50 mph.
      CONFIRMED
      In their small scale tests, the Mythbusters compressed clay at 1x and 2x speeds. Their results showed that two objects hitting each other at 1x speed will cause 1x damage. In their full scale tests, the Mythbusters crashed two cars into a wall at 50 and 100 mph as references. They then had two cars going at 50 mph collide into each other. After surveying the results, it was clear that the two cars suffered damage identical to the car that crashed into the wall at 50 mph. The Mythbusters explained that was possible through Newton’s third law of motion. Although the total force was doubled by having two cars, that force also had to be divided between both cars during the crash.

    • #57

      Doua masini identice care se ciocnesc la 100 la ora echivaleaza cu fiecare masina lovind un zid tot la 100 la ora, dar nu echivaleaza cu lovirea cu 100 la ora a unei alte masini stationare. Deci vitezele NU se aduna, dar nici nu e echivalent cu lovirea unei masini stationare, pentru ca energia cinetica care trebuie disipata e dubla cand ambele masini merg cu 100 fata de cazul in care una merge, una sta.

    • #58

      Am impresia ca ai dreptate, my bad.

    • #59

      iarasi, dupa cum spuneam, s-a mai discutat aici, de multe ori. ciclic, inevitabil ne intoarcem si la asta:)

    • #60

      Ok, reformulez: cu siguranta ai dreptate.

    • #61

      @Radu: da, ai dreptate. Am omis ca “zidul” este maleabil in cazul a doua masini.

    • #62

      Cam asa e fizica de clasa a 9-a pt acest accident. Daca vreti precizie trebuie cineva care a facut structuri si rezistenta materialelor si alte d-astea.
      1. 2 masini de mase m1 si m2 se misca una spre cealalta cu viteza v. Legea conservarii impulsului dupa ciocnire plastica intre cele 2 => m1*v – m2*v = (m1+m2)*v’. Unde v’ este viteza cu care se vor deplasa cele 2 masini, ca un tot. v’=(m1-m2)/(m1+m2)*v. Un corp de masa c1 din masina 1 va resimti o variatie instantanee (nu e chiar instantanee da tot aia e) a energiei dE de la c1*v^2 la c1*v’^2 (asta presupunand ca nicio parte a masinii 2 – motor, volan, scaune,etc – nu-l loveste in mod direct).
      Sa incercam valori: c1 = 80kg, m1=2t, m2=1t, v=80km/h => v’=80/3~27km/h; dE=80^3*8/9~455kJ = echivalentul unei caderi in vid de la 568 de metri.
      2. 1 masina de masa m1 se loveste de un perete cu viteza v=> un corp c1 sufera o variatie a energiei de c1*v^2. Cu aceleasi valori dE=512kJ = echivalentul unei caderi in vid de la 640 de metri.
      3. 1 masina cu m2 si v se loveste de o masina cu m1 si 0 => Corpul din masina stationara (mai grea) va suferi un dE~171kJ = echivalentul unei caderi in vid de la 213 metri.
      Se observa ca a te lovi de o alta masina cu masa identica cu a ta sau de un zid e fix acelasi lucru -> vezi linkul mythbusters de mai sus.

    • #63

      Daca am gresit la calcule, ghinion. N-am mai facut asa ceva de vreo 15 ani.

    • #64

      @thundermar N-oi fi fost atent in clasa a 5 a pentru ca nu in general sunt incapabil sa invat lucruruile pe de rost, imi place sa le inteleg cat mai adanc. La varsta aceea nu aveam capacitatea mentala de a intelege nucleul acestor fenomene. Strict in cazul asta am judecat intuitiv, nu am intuit ca energia se transforma in masa la viteze mult mai mici decat viteza luminii. Nici acum nu inteleg de ce in momentul impactului energia respectiva se transforma in masa si am impresia ca trebuie pusa invers problema (oare la viteze apropiate de viteza luminii energia se transforma in masa tocmai din cauza legi 3 a lui newton ?)

    • #65

      Energia nu se transforma in masa in mecanica Newtoniana, doar in aia cuantica, pe care o putem lasa deoparte pana o intelegem pe prima. Ciocnirea frontala a doua masini de mase apropiate se poate aproxima destul de bine cu ciocnirea plastica, predata in fizica liceu daca imi aduc bine aminte.

    • #66

      @Radu
      “O putem lasa deoparte pana o intelegem pe prima.” Multumesc pentru ironie, apreciez oamenii care trag concluzii superficiale si simt nevoia sa minimalizeze capacitatile in functie de cate greseli faci.

      Fizica cuantica ofera explicatie fenomenelor observate in fizica Newtoniana. Faptul ca obiectele cu masa mare nu sunt observate dual se datoareaza energiei mari inmagazinate in masa, adica unda lor ce manifesta dualitatea unda-particula are o frecventa atat de mare din cauza energiei inmagazinate in masa, incat nu o observam la fel cum observam, o particula cu masa mica a carui unda are frecventa mai mica, observabila. Dar transformarea energiei in masa si invers se intampla zi de zi in jurul nostru nu trebuie sa fie parte din mecanica Newtoniana ca sa explice de ce se intampla lucrurile asa cum sunt postulate.

      Totusi transformarea energiei kinetice in masa explica fenomenul de fata, chiar daca tu vrei sa ramai la a invata pe de rost legea a 3 a.

    • #67

      @George: cre’ ca se cam transforma in caldura toata energia cinetica in cazul asta, nicidecum in masa.

    • #68

      @Alex Pentru ca e imposibil sa se tranforme in masa. e=mc2 e cat se poate de predictibila, adica energia se transforma in masa si invers. Asta se intampla si in reactia nucleara.

    • #69

      @Alex se transforma in lucru mecanic mostly, cel care deformeaza masinile.
      @George prima data nu am intentionat nici un pic de ironie, poate un pic de condescendenta pentru care imi cer scuze. In schimb reply-ul tau este plin de aberatii, si o zic fara nici o grija ca te vei simti jignit. Pentru ca asta e adevarul.

    • #70

      Si ghici din ce cauza, a coleziunii dintre doi atomi. Nu aduce putin a cazul de fata ?

    • #71

      Nu-i problema de jignire ci de argumentare.

    • #72

      @George: N-are treaba ecuatia aia la viteze non-relativiste. Daca vrei neaparat ceva ecuatii cu energie, E=m*v*v/2 se aplica aici.
      @Radu: nu stiu concret, dar simturile imi spun ca nu e neglijabila caldura degajata cand indoi atatea fiare.

    • #73

      @Alex Desigur doar ca eu nu am specificat niunde ca energia kinetica a sistemului e mc2, stim ca e mv2/2. Le-am dat celebra ecuatie pentru ca aparent colegii de discutie par foarte consternati de faptul ca energia se poate transforma in masa nu doar in lucru mecanic sau caldura si asta e motivul pentru care nimic nu poate avea viteza mai mare decat a luminii pentru ca energia pusa in cresterea vitezei se transforma in masa la viteze relativistice. E clar ca o parte din energia kinetica se transforma in caldura dar nu asta explica legea a 3 a, explicatia vine din transformarea energiei in masa in momentul impactului. Exact asta se intampla si le reactia nucleara.

    • #74

      Transpunand in romana ceea ce a incercat si n-a prea reusit sa spuna Vlad, reiese ca efectele impactului dintre doua masini care merg cu 80km/h una spre cealalta vor fi la fel cu cele ale lovirii unui zid cu 80km/h doar DACA ALEA DOUA MASINI AU MASA IDENTICA. Daca masa celor doua masini difera semnificativ, atunci efectele suferite de cea mai usoara vor fi mai mari decat in cazul lovirii zidului cu 80km/h iar efectele suferite de masina mai grea vor fi mai “lejere”.

      Concluzia de la mythbuster e corecta doar daca alea doua masini au mase apropiate, in caz contrar e o tampenie.

    • #75

      @bungabunga masa masinii nu influenteaza direct distrugerile suferite, dar in general structura masinilor e proiectata corespunzator masei, ca sa iasa bine la testele de coliziune, si nici n-ar fi practic sa pui structura de Vectra pe Corsa, pentru ca iti iese tot Vectra la final :P. Deci masa conteaza, dar indirect. Si mai e o chestie, masina mai usoara va avea o deceleratie mult mai mare, mult mai daunatoare organelor.

    • #76

      Omule, nu cred ca e prea greu de inteles faptul ca masina mai grea are o energie cinetica mai mare decat aia mai usoara, daca se deplaseaza amandoua cu viteza egala. Evident ca pe urma intra in joc si faptul ca o masina mai grea o sa aiba DE OBICEI lonjeroane, tabla samd mai groase, dar astea sunt chestii care difera de la caz la caz.
      Obiectiv e faptul ca daca o masina de 2 tone intra frontal cu 80km/h intr-una de 1.2 tone care merge tot cu 80km/h, cele doua masini nu vor ramane in locul impactului ci se vor deplasa semnificativ in directia in care se deplasa masina mai grea. Cu toate consecintele care decurg de aici in privinta dinamicii accidentului.

    • #77

      Te contrazic doar la generalizarea partii cu masa, in rest sunt doar precizari pentru cei care transforma energia cinetica in masa. De exemplu doua masini identice, una incarcata* cu inca o data greutatea ei, si una goala se vor distruge identic la accident frontal. Bineinteles ca masina usoara va fi si aruncata in spate, dar asta e partea a doua.
      *Presupun aici ca incarcarea nu afecteaza pozitia masinii, si ca se ciocnesc bot in bot, aliniate perfect. Inginreste.

    • #78

      Tocmai aici gresesti, nu se vor distruge identic chiar daca ar avea aceeasi pozitie (ceea ce e bineinteles imposibil, aia incarcata asa de tare ar avea centrul de greutate semnificativ mai jos de unde ar rezulta o gramada de diferente intre daunele suferite).

      De dragul discutiei sa presupunem insa ca masinile circula la aceeasi inaltime cand se ciocnesc, chiar si asa cea mai usoara, care este impinsa in spate, va suferi deformari mai grave. Identice vor fi doar deformarile care survin in zona de contact, pentru ca modelul este identic. In rest insa, la exemplul dat de tine cu masa 1x si 2x, e foarte posibil ca aia cu masa 1x sa se faca armonica pana foarte departe spre spate. Pentru simplul motiv ca energia cinetica absorbita va fi mult mai mare in primele milisecunde de dupa ce se produce impactul, pana ce masinile formeaza un corp comun. Practic masina cu masa 1x va fi lovita de un proiectil cu energia cinetica 2y iar masina cu masa 2x va fi lovita de un proiectil cu energia cinetica 1y.

      Presupunem desigur, tot aberant dar de dragul discutiei, ca incarcatura masinii cu masa 2x face cumva corp comun cu masina si nu pleaca instantaneu in fata in momentul ciocnirii.

    • #79

      @bungabunga Radu e genul de persoana cu care nu ai de ce sa-ti pierzi timpul cu explicatii, el arunca o idee invatata pe de rost si apoi o lasa in aer cand trebuie sa gandeasca mai profund. Uite aici un test:

      @Radu Daca eu aberez cand spun ca materia cu masa mai mare are energie mai mare (e = mc2) drept urmare lungimea de unda ce caracterizeaza dualitatea wave-particle este mai mica (λ = h/mv) (adica frecventa mare) spune-ne care este explicatia ta pentru experimentul in care un grup de molecule ce cuprinde peste 400 de atomi prezinta acel celebru patern de interferenta dar la frecventa mult mai ridicata.

  15. #80

    Sper ca ai uitat un ‘nu’ pe undeva….

  16. #85

    Dincolo de analizele rationale, in care in mod evident nu este vina domnisoarei, imi vine greu sa cred ca acuma ea nu se invinovateste. Sa-ti vezi fata necenzurata in 50 de reportaje tv si sa fii facuta in toate felurile de prietenii lui si de necunoscuti trebuie sa fie ingrozitor.
    Am trecut si eu prin amenintarea cu suicidul, e o lupta uriasa sa te absolvi de vina unei eventuale tragedii si sa pleci. Gasesti scuze, te gandesti ca el e un om bolnav si tu esti normala (si , deci, adultul responsabil din situatie), ca in timp o sa ii treaca si fie o sa redevina normal si atunci o sa scapi, fie o sa va fie pana la urma bine impreuna. La un moment dat iti dai seama ca ti-e frica sa raspunzi la telefon sau sa te duci acasa, ca ai luat-o si tu razna si pleci, dar frica aia cand suna telefonul devine tot mai mare.
    La mine lucrurile nu s-au terminat tragic, din fericire, dar sper ca cineva sa aiba grija de fata asta acum.

  17. #86

    Nu am nimic impotriva cu gestul lui. Nu inteleg insa, de ce a trebuit sa plateasca si altii. Daca vrei sa te sinucizi, bun, sinucide-te, dar aia ce vina aveau? De ce sa ii iei si pe iei cu tine? Cu ce au gresit ei?
    Asta e problema ……. ca daca ar muri toti prostii bolnavi psihic pe lumea asta, ar fi in regula, insa de cele mai multe ori, si inexplicabil de altfel, acestia aleg sa se mai agate si de altul nevinovat si il iau si pe ala dupa ei.

  18. Mai bine facea ma-sa un copil cu un caine sau sa-si fi bagat ceva mort prin gauri, decat sa faca un astfel de om. Un om josnicalos!!!!

    • #88

      Sunt sigura ca presa va avea grija sa ofere si numele si adresa mamei, sau macar destule date incat cineva cu internet sa poata afla unde locuieste. Te invit sa te duci la femeia aia, sa o privesti in ochi, si sa ii spui aceleasi lucruri.

    • #89

      Si ma-sa ce vina are? Si mama ta ce vina are?

    • @caricatura. Mamele n-au nicio vina pentru ceea ce ajung copiii lor. Dar eu nu sunt o psihopata si n-am omorat pe nimeni. Hai sa fim seriosi, un astfel de comportament ca al lui nu vine dintr-o data, eu cred ca acest comportament a prins contur in timp, nu cred ca in viata nu aveam si noi momente cand suntem dezamagiti dar sa fim seriosi n-am omorat 5 persoane, n-am omorat nici macar una dar nici nu ne-am luat viata. Omul nu era nici beat nici drogat .. legistii n-au gasit nimic.

    • @Mihaela, daca as fi omorat pe cineva cu siguranta mama mea ar fi avut o vina, cat de mica dar ar fi avut-o. 1. Pentru ca nu trebuia sa ma fi lasat sa am o viata personala 2. Multe chestii de genul asta pleaca din familie ..

    • #92

      cum le stii tu pe toate… cateodata tind sa le dau dreptate celor care te jignesc pe aici

    • #93

      Aniela: 7 ani e adevarat ii primesti de acasa dar socializarea de dupa si anturajul te poate schimba. O mama isi iubeste copilul si daca face bine si daca face rau si sigur i se rupe inima de cate ori se simte dezamagita ca educatia ei nu a prins. Nu cred ca femeia aia I-a spus ” mama pleaca de acasa atunci cand esti suparat si da cu barda in lume’
      Intai gandeste ceea ce pui aici, pentru ca nu e bine sa faci o virtute din ceea ce debitezi (cel putin in momentul de fata)

    • #94

      @Aniela: O mama nu e responsabila de tot ce face copilul toata viata lui. Daca e sa o luam asa de ce e de vina ma’sa? De ce nu bunica’sa? Ca pana la urma bunica’sa nu a stiut sa o invete pe ma’sa cum sa il creasca. Si asa mai departe cu strabunica, strastrabunica, etc. Ai prins ideea.

    • #95

      @msrp Da-mi voie sa ma indoiesc ca a prins ideea.

    • Hai ma, lasati-ma! Omului pur si simplu i-a venit nebunia ieri? Chiar nu a observat nimeni din jur ca omul nu e normal?

    • #97

      “Fa esti proasta, proasta dracului!”

    • #98

      Aniela: fatuca draga, a incerca sa-ti arat niste lucruri este ca si cand as incerca sa fac frectie la piciorul de lemn. Nu pot decat sa-ti doresc sa te fereasca viata de realitati de-astea! Si da…..chiar mi-e mila de tine!

    • #99

      Parintele nu te tine de pula toata viata.Asa cum un elev bun poate deveni un puscarias de cacat si o slabanoaga se transforma intr-o duba proasta,asa si asta s-a sculat dimineata cu pizda in cap si s-a hotarat el sa invarta volanu’.Nu e vina lu’ muma-sa.Unii devin prosti pe parcursul vietii

    • Da, aici se pare ca n-ai voie sa-ti spui punctul de vedere. Hello, eu nu sunt genul care sa comenteze de dragul de a comenta, asta e parerea mea despre el, ma-sa acum sufera, e treaba ei, daca m-as sinucide ar suferi si mama. Dar am primit o educatie in care sinuciderea nu isi are locul.
      Hai, voi sunteti aia culti. @Mihaela, e parerea ta. Asa cum eu v-o respect pe a voastra, ar trebui in poula mea sa o respectati si voi pe a mea ca nu v-a facut nimeni prosti si nu s-a legat nimeni de voi. Poate am gresit eu cand am zis ca ma-sa e de vina. Dar majoritatea neamurilor acum o vor huidui si ii vor spune ” Fa Florico, condoleante, mai bine nu-l faceai.. uite cata rusine a adus”. Sau ce, n-o sa fie chestii de genul asta?

    • #101

      Tu Aniela, omiti niste chestii esentiale de viata de care mi-este mila de tine ca nu le simti, nu le cunosti. In primul rand, aia cu sinuciderea nu face parte din educatia ta e cea mai handicapata chestie care am auzit-o vreodata. Faptul ca recurgi la asa ceva, in primul rand dupa mine arata disperare in momentul respectiv si pierderea acelei forme de autocontrol asupra propriilor actiuni. Ca oamenii clacheaza la cea mai mica chestie de durere – cum a fost si-n cazul lui, ca s-a despartit tipa de el, altii indura ani de zile si mai tarziu poate fac o prostie din asta.

      Nu ai cum sa judeci o familie care l-a crescut (apropo, numai mama avea ca vad ca n-ati pomenit nimic nici de tata :P) si sa dai vina pe ei. Parintii te “tin” de manutza pana la o vreme. Dupa aceea cresti, te muti de acasa si iti formezi propria viata, iti formezi propria familie. Chiar crezi ca o persoana care zambeste, rade si e bine dispus tot timpul nu are propriile lui probleme? Cum, in ce univers te-ai gandit sa ii implici familia?!

    • #102

      “ar trebui in poula mea ” – asta e educatia pe care ti-a dat-o mamica ta? Taaaaare frumos! E ultimul comentariu pe care-l mai fac uneia ca tine…..la buna vedere!

    • #103

      now really,esti incredibil de tuta uneori

    • #104

      Deby, nu avem cum sa iti respectam pararea. Tu nu ai pareri. Tu doar scrii niste ineptii fara sens – alea nu sunt pareri.

    • #105

      1. Am realizat ca tre’ sa cer scuze lui Spanac si lui Gabi Parazitu. Motivul … i-am asezat pe acelasi postament cu aniela doby si mi-am dat seama ca am facut o greseala. Ea e unica. Nu exista …. prostie mai mare in comunitatea lui arhi(blog).
      2. Citez din Aniela Doby: “blue proasta rau”. Lol, Doby, oricine are alta parere decat a ta … devine automat subiect de ocara. plm, mai priveste-te si tu in oglinda si cumpara-ti un neuron de la vreun caine eutanasiat sau de la vreun aurolac de prin gara de nord, ca tot fusesi there.
      Pana mea, cam mult narcisism, egocentrism si barna pe sus pentru o persoana care are o singura realizare majora: cel/cea mai mare blogger din Romania in viata. Record obtinut datorita celor 200 de kile pe care le ai.

  19. #106

    Este excesiva toata mediatizarea asta a cazului. Pe langa ca o traumatizeaza pe fata asta care a avut deja destul ghinion, nu face bine nici apropiatilor victimelor si poate mai da idei si altor nebuni. Si cand ma gandesc ca nu ii puteam suferi pe aia care se sinucid la metrou…se poate si mult mai rau

  20. Da, a facut bine ca l-a parasit pe individul sinucigas… si-a salvat viata, fatuca. Nu cred ca pe viitor sa poti prevedea astfel de tragedii si sa le eviti, poate ca sinucigasul daca ar fi primit ajutor mediclal specializat s-ar fi salvat 6 vieti de om.

    • #108

      @Tim: vad ca tot incerci sa o dai cu teste psihologie, ajutor medical specializat si alte alea. Ca sa i se ofere ajutor medical specializat trebuia mai intai ca el sa il fi cerut.

    • #109

      Haidi ma, lasati-ma cu ajutorul medical specializat. Am un exemplu clar despre cum se fac testele psihologice periodice la politisti. Omul ala nu e normal, si totusi poarta arma, conduce masina si se presupune ca pastreaza linistea si odihna.

    • #110

      Eugen, pe undeva ai dreptate: foarte multe persone au intrebat de ce a tracut tipul asta examenul psihologic pentru permis. Pe langa faptul ca testele nu sunt neaparat riguroase, un test facut in urma cu zece ani sau cand si-o fi luat permisul ar fi fost complet irelevant.
      Totusi, ajutorul de specialitate este cu totul altceva. Ajutor pe care, asa cum spune si msrp, trebuie sa il ceri. Am cunoscut oameni care aveau probleme destul de mari si refuzau sa apeleze la psiholog/psihiatru, desi isi recunosteau problemele, pentru ca erau convinsi ca sunt toti niste sarlatani si ca nu i-ar ajuta cu nimic. Nu erau oameni carora sa le fie rusine ca merg la psiholog, cum mai aud povesti, pur si simplu nu credeau ca i-ar ajuta cu ceva.

    • #111

      Eugen, nu compara testele care se dau la psihologi, daca le pot numi asa … Si terapiile propriu-zise asupra unui pacient. Ca poate, daca cerea ajutor, asta avea nevoie (nu ma pronunt).

    • #112

      fuck, la *politisti.

    • #113

      @caricatura: psihologul face 3 ani de facultate de balet. Si eventual vreun master, si mai de balet. Psihiatrul face 6 ani de facultate si inca vreo 5 ani de rezidentiat. Hai sa nu mai punem slash intre ei ca nu sunt absolut deloc interschimbabili. La psiholog te duci cand ai chef sa vorbesti si nu mai are nimeni timp/chef de prostiile tale. La psihiatru mergi cand ti se pare o idee buna sa omori 5 oameni. E o mare diferenta. Si cata vreme nu o sa o invatam, nici nu o sa fim in stare sa apelam la “ajutorul de specialitate” – pentru ca nu stim ce presupune de fapt.

    • #114

      amin. bine, nu trebuie subestimata munca psihologului. trebuie doar sa dferentiem cand ne adresam fiecaruia

    • Arana: nu e chiar asa 🙂 si stii ca stiu.

    • la psiholog ajungi cand iti vine orice idee proasta in cap. La psihiatru ajungi, singur, cand te trimite ala.

      bine, poti sa ajungi la psihiatru, cu ambulanta, si cand incepi sa plangi la o amica in camin, ca te-a lasat prietena si aia cheama ambulanta ca suferi o depresie. Ajungi la 9 iti fac aia o injectie cu distonocalm, ceva, si te trimite in pzdmatii cu si fara cratima

    • #117

      animaloo, arhi: Evident ca am simplificat ca sa subliniez ideea. Nu voiam sa descreditez munca psihologilor, dar nici sa pui semnul egal intre psiholog si psihiatru. Fiecare cu a lui pregatire, al lui scop si ale sale metode.

    • Diferenta majora intre psiholog si pishiatru e ca psihiatru poate sa isi prescrie singur medicamentele 😀

    • #119

      Unde am pus eu egal intre psiholog si psihiatru? In postul meu vorbesc despre ambele categorii si despre niste oameni din jurul meu, unii care aveau probleme ce puteau fi rezolvate probabil la psiholog si unii cu probleme ce necesitau medicatie. Si despre refuzul acestor oameni de a se adresa psihologilor sau (adica slash-ul ala de mai sus) psihiatrilor (al lor, nu al meu, este o relatare). Dar nu vad unde as fi scris ca sunt acelasi lucru.

    • #120

      vorba aia: mai bine plangi la psiholog decat sa razi la psihiatru

  21. #121

    Ajutorul de specialitate in cele mai multe cazuri e o gluma proasta. Pe fostul meu l-am internat ca sa primeasca acel ajutor atunci cand a amenintat ca se sinucide, iar doctorul psihiatru de garda mi-a zis sa ma impac cu el si totul o sa fie bine…

  22. #122

    nu exista iadul….de unde stii?

  23. #123

    Eu cred ca pe langa multele probleme care se discuta este omisa problema testelor psihologice obligatorii care se fac pentru obtinerea permisului de conducere, practic acele teste sunt doar asa apa de ploaie, inca n-am auzit pe nimeni sa pice acel test… de exemplu. Traim intr-o tara aproape bananiera (nu cultivam banane, desi am inteles ca suntem cel mai mare exportator) in care majoritatea oamenilor au parerea ca ceilalti le datoreaza ceva… iar atunci automat cand iau decizii dinastea se gandesc ca ceilalti sunt de vina pentru propria prostie. Trist, mai trist e ca cei care il cunosteau nu inteleg ca oricat de bun prieten era chiar nu exista nici un fel de scuza pentru gestul sau.

  24. #124

    corect ar fi ca familia pitiponcului sa plateasca pana la 3-a generatie daune.pt cine se intreaba de ce, raspunsul este acelasi ca cel al intrebarii “de ce au murit 5 oameni pt un cretin ?”:D-AIA!

  25. #126

    I-au facut un “in memoriam” cont de facebook cu numele RIP George Dumitru unde toti isi aduc aminte de cat de bun si haios era el atunci cand nu ucidea 2 copii si 3 adulti.

    • #127

      RIP=Rot In Pieces. Cam asta i s-ar potrivi respectivului. E greu de crezut ca cineva este atat de nenorocit sa ia dupa el oameni nevinovati, de asta m-am si gandit la varianta accidentului.
      Cat despre nevinovatia femeii, aici este relativ. Nu stii niciodata ce este in casa omului de aia nu e bine sa arunci cu noroi dar nici sa compatimesti pe careva. Mere stricate sunt deopotriva cu 1 si 2 la CNP iar ponderea lor e atat de mare incat t-i se pare ca ceva e gresit daca mai gasesti bune.

  26. ştiţi cât de groaznic e să te iubească un de-asta? să nu te lase în pace? să nu accepte că a fost cât a fost şi că tu nu mai vrei? că unul de-asta te sâcâie cu telefoane, cu mesaje la prieteni, la cunoştiinţe şi cu câte le mai dă prin mintea aia bolnavă. plus că te urmăreşte, te aşteaptă, doar să mai vorbiţi un pic. şi tu nu vrei. e înfiorător. bineînţeles că nu are nici o vină numai că îi va fi greu deşi e nevinovată.

  27. #129

    Băi, taică, e uimitor câtă fizică poți învăța numai din comentarii :))

  28. #130

    vomez cand aud aia cu “baiat bun”. Da-te naibii ca nu esti psiholoaga sa stii daca e bun sau rau, bun la ce? ca il vezi 5 min pe zi si deja ii dai diagnostic?
    si daca e pana acolo o femeie nu se poate baza pe un “baiat bun”, ii trebuie unul cu initiativa, tupeu si alte atribute masculine, daca isi vedea de viata lui poate venea ea singura la el, ca in mod cert gasea alta. Femeile vor mai mult un barbat luat decat unul singur.

  29. #131

    Numai cretinii astia din presa romaneasca puteau sa vina cu titluri cat ecranul, in care sa spuna ca aia era vinovata. Bine ca n-au dat vina pe doctorul ce l-a adus pe lume si care nu i-a dat drumul in cap la nastere.
    TOATA vina e a jegului aluia uman, caruia ii doresc in continuare sa aiba parte de carcera Iadului, in cazul in care exista si chiar sper sa existe.

  30. #132

    Să vedem cât timp mai este până primul tabloid va dezvălui numele tipei.

    • #133

      Hai să punem pariu că tipa era tot din autobază…
      Glorie Mielului!

  31. bre eu am zis de scapat. si am zis ca va grabiti sa acuzati, inainte de ancheta. Vad ca toata lumea a devenit si pisholog si procuror si judecator. Plm.

    Oamenii fac gesturi tampite, fara sa le gandeasca pana la capat. Ba, uneori nu reusesc sa inteleaga repercusiunile.
    Intr-o zi i-a venit psihiatrei de serviciu un nene. Cu gajica dupa el. Tipa evident timorata, nu a vrut sa intre in cabinet. In timpul discutiilor tipu i-a zis lu psihicucu ca nu intelege de ce in ultimul timp gajica are asa, o teama de a merge cu masina
    “credeti ca este de cand am intrat (in urma unei discutii mai aprinse, tip cearta) cu masina in copac?” (el intrand in coma, ea ajungand la spital)

  32. Nu stiu daca voi ati observat altceva aici: cum ea si toate femeile sunt facute praf doar ca sa nu se omoare George. Asa mentalitate.

  33. #137

    Omul acela era bolnav psihic si a comis echivalentul celor care pun mâna pe o semiautomata in America si împușca copii de scoala sau oamenii intr-un mall! Ce culpabilitate are o alta persoana pentru boala psihică netratată a altuia? Problematic e ca mediatizarea asta excesiva va scoate la suprafața alți sinucigași kamikaze dornici de notorietate post mortem!

  34. Iadul există și el se va încâlzii pe acolo veșnic. Asta și-a ales el. De problemele de pe pământ a scăpat astfel, dar de căldura din Iad cum va scăpa? 😀 .Multă sănătate