Eu sunt învățat de mic să spun femeilor sărumana. Așa era la mine în cartier, ofereai politețe adulților, ca să primești impolitețe totală, uneori nici măcar răspuns. Până când, pe la vreo 20 de ani, i-am zis sărumâna vecinului de la 6, moment în care am jurat că nu mai zic nimănui sărumâna nici mort.

Așa că am trecut la bună ziua și mulțumesc frumos, pentru mulțumire. (ca idee, mulțumesc mult e o idioțenie, nu poți oferi un kil de mulțumire, ci un adjectiv care să fie atașat acelei mulțumiri) Am supraviețuit o grămadă de timp așa, până când, într-o zi, simțindu-mă bătrân și obosit, am revenit la sărut mâna spus femeilor, considerând eu, în mintea mea decrepită, că ar fi o formulă de politețe foarte decentă, care să mângâie suflete obosite de zarva zilnică.

Doar că am aflat, nu de mult, că majoritatea femeilor, tinere sau bătrâne, nu suportă să li se zică astfel, considerând că cel ce le adresează le spune că sunt bătrâne. Lucru care nu mi-a trecut vreodată prin cap, dar iată, se pare că intenția de acasă nu se suprapune cu sărumânușițele din târg.

Ca-n caragiale.