Știm cu toții că Victor Pițurcă este un fervent practicant al jocurilor de noroc și de aceea a fost condamnat pe vremea lui Ceașcă. Desigur, mi se pare o tâmpenie să fii condamnat la închisoare pentru că joci barbut și nu pot să îi găsesc o vină, ar însemna să îl asimilez cu bunicul, muncitor la canal pentru că era un chiabur nenorocit. Legi tâmpite, vremuri tâmpite.

În acest moment, selecționerul României este condamnat definitiv la 1 an de închisoare. Cu suspendare, dar e irelevant, tocmai a fost condamnat penal. Selecționerul echipei reprezentative a României este un pușcăriaș. Nu o să spun nimic despre faptul că el nu și-a dat demisia și nu și-o va da vreodată. E un barbugiu fără onoare, probabil știți cu toții cum a fost prins trișând în casino.

O să mă refer doar la opiniile potentaților din fotbal. Mitică Dragomir a țipat, cu ochii ieșiți din orbite, că nu contează că e condamnat, nu a greșit cu nimic. Deci, nu a greșit, deci, e curat, deci care e problema.
Emerich Jenei a avut o singură declarație de făcut. Trebuia să fie mai atent. Serios? Adică…serios? Asta spui când e vorba de o condamnare definitivă? Trebuia să fie mai atent?

Concluzia simplă este că respectul față de actul de justiție este cel pe care și-l merită justiția. O altă concluzie este că infracționalitatea este privită foarte lejer în fotbalul românesc.
Puțină atenție, Piți, da? Pe viitor, nu ne mai fă de râs, dă-o naibii de treabă.

Între timp, suntem singura selecționată din lume cu antrenor pârnăiaș la zi. Și căruia nu prea îi pasă de asta. Și ai căror conducători nu dau 2 bani pe problemă. La urma urmei, am încins selecționata trinidad tobagoeză, singura echipă din lume care a acceptat să joace un meci amical cu noi.

Ceea ce spune multe.