Arhi Arhi 27.10.2020

Decizii care au mutut lumea

Admiram eu zbaterile Oliviei Steer legate de mască, ocazie cu care m-am lămurit că femeia, de fapt, e pe bani și sare în barca și trendul handicapaților la orice ocazie, pentru că e singurul lucru pe care îl știe, prin urmare, brusc, mi-am pierdut orice interes, era altceva când credeam că chiar asta crede, […]
Arhi Arhi 26.10.2020

Tentația banilor vs piele dezgolită, din ce în ce mai mare

Am prietene care activează în domeniul ăsta de așa zis influencerism, la care mă uit, din când în când, când mai primesc câte un link gen uite cum a ajuns asta. Ca să fiu scurt, femeile astea, cu cât avansează în vârstă și în “carieră’ cu atât mai mult simt nevoie de a dezgoli cât mai […]
Arhi Arhi 26.10.2020

Trădarea de țară a FSN-ului

Vorbeam cu niște prieteni despre articolul acesta cum, în caz de ceva, rușii ne-ar prinde cu chiloții în vine, pentru că, efectiv, nu avem nimic, absolut nimic, dotările româniei le găsești pe internet, suntem de râsul Albaniei și ne gândeam la o chestie. Faptul că neîntreruptul guvern de feseniști din ultimii ani a neglijat complet […]
Arhi Arhi 26.10.2020

De ce se restrictioneaza drumurile noaptea?

Probabil multi dintre voi v-ați pus întrebarea De ce se pun restricții pentru circulația pe timpul nopții, între 22 și 5. Adică, nu e ca și cum, după apusul soarelui de la ora 9, toți pensionarii și tâmpiții cu Fără botniță, o iau la fugă pe străzi, strănutându-și unul altuia în gură, ca să facă […]
Arhi Arhi 26.10.2020

Care este confort showul vostru

În ultimul timp, din cauza stresului și a alergărilor continue, deși sunt mare fan al serialelor care să îmi descrețească mintea, nu să mă facă să mă sinucid, gen Handmaid tale, nu mai am chef să mă apuc de niciun serial nou, pur și simplu nu mă pot concentra suficient de mult încât să […]
Arhi Arhi 23.10.2020

Windows 10 Pro la 10.77€

Știu că simțiți toți tristețea faptului că s-a aproapiat toamna și încă nu ne-a acoperit nimeni inima cu ceva, cu un capac sau mai bine, cu inima sa. Pe mine mă îngrozește apropierea schimbării de fus orar, anul trecut nu am fost om 2 săptămâni din cauza asta, dormeam pe picioare. Știind toate aceste greutăți, […]
Arhi Arhi 22.10.2020

Grupurile de mămici trebuie interzise

Unul din motivele pentru care Facebook ar trebui interzis este grupurile de mămici. Am intrat incognito pe unul, m-am luat cu mâinile de cap, de câtă ignoranță am văzut. Totul decurge, DAR TOTUL, astfel: Bună, mămici, am fost cu puiuțul meu la medic, are x boală/insuficiență/dinți/febră, mi-a recomandat să îi dau x și y medicamente/vitamine, voi ce […]
Arhi Arhi 22.10.2020

Si inca una cu actori

Chestia asta a spus-o cineva în comentarii aici, a trecut neobservată, dar mi-am adus aminte de ea și, de atunci mă tot țin să o scriu, dar uit cu grație tot timpul. De când a început bătaia de joc a guvernului cu pandemia, am tot auzit plângeri despre cultură. Săracii actori, nu au de niciunele, săracii […]
Arhi Arhi 22.10.2020

Piroște cu supă cremă de curcan

Una din rețetele copilărieie mele, adaptată la ce voiam eu azi. Bunica îmi făcea cu brânză și presărate cu zahăr. Sau cu carne și peste ele, ceapă caramelizată dulce. Superb.
Arhi Arhi 22.10.2020

Pre-sale de Halloween – Windows 10 pro la doar 5.8€ Per PC, Office 2016 Pro 22,86€!

Știți momentul ăla când vine Halloweenul în România, românii se revoltă, pentru că ei au Dragobete, dar când aud că e o super ofertă la chei de Windows și Office, devin brusc believeri și toată viața au sărbătorit Halloweenul la Ruginoasa? Acum e momentul ăla. Pentru că prietenii de la keysoff au venit […]
Arhi Arhi 21.10.2020

Facebook old version

Știți că, după ce s-a trecut la noul layout facebook, apăruseră 2 pluginuri de Chrome care făceau revert pe old version. Gata, s-a tăiat, de azi nu mai merge niciunul, toată lumea e pe mizeria nouă. Desigur, poți să o faci mai simplă dacă folosești funcțiile adblockerului. Ceea ce vă și recomand.
Arhi Arhi 21.10.2020

Mi-am luat DJI Osmo 3

Din categoria Produse de care nu aveam nevoie, dar erau la ofertă și mi le-am luat, că cine știe, mi-am cumpărat un DJI Osmo 3, cu care nu știu exact ce o să fac și la ce o să îl folosesc, dar de plăcut îmi place, se folosește ușor. Nu știu dacă o să intre […]
Arhi Arhi 21.10.2020

DJI Osmo 3

Un holder de telefon decent