predoiu freedom fighter
Arhi Arhi 29.11.2017

Nu țipați la Cătălin Predoiu!

Cătălin Predoiu, mărețul semilider PDL, este complet dezamăgit de tonul mesajului trimis de americani parlamentului român. Nu se face așa ceva, adică e de acord cu mesajul, dar nu îl zici așa, pe tonul acesta. Așa că m-am gândit să trimit un mesaj Excelenței Sale, Klemm numaiștiucum, de la ambasada americană, în care să îi explic […]
basescu
Arhi Arhi 29.11.2017

Rant: De ce îl voi urî toată viața pe Băsescu

Știți care e diferența dintre noi și americani, din punct de vedere politic? La ei, fiecare instituție de putere este extrem de solidă și de nezdruncinat, indiferent care altă instituție o ia razna. Justiția este intangibilă, poliția la fel, separarea lor este atât de puternică încât orice manevre legale s-ar face, Constituția și legea le […]
PUSCARIASI INFRACTORI
Arhi Arhi 28.11.2017

Jos labele de pe Sanda Ladoși

De abia ce am scris despre fosta târf cântăreață de muzica de speță nedefinită, cum are ea idei despre vaccinuri și cum ar trebui să gândim în relația cu ele, doamna Ladoși venind din postura ingrată de fostă purtătoare de picioare retractile în scop financiar și actual director de circ și bum, ne […]
dispozitive orgonice
Arhi Arhi 28.11.2017

Avertisment: suntem atacati cu dispozitive psihotronice, orgonice și umane

După cum bine se știe, și eu sunt omul serviciilor, așa cum bine a descoperit domnul Mircea Badea, fie-i țărâna numele binecuvântat. Și da, pot confirma cele de mai jos, și în sistemul nostru s-a primit informarea de atac energetic, psihotronic și orgonic, desfășurat de pe dispozitive umane și non umane, cu scopul de a […]
tudose suge pula
Arhi Arhi 28.11.2017

Atunci când faci legi deși ești un infractor incapabil

Mai țineți minte când a decis guvernul hoților că toate contractele parțiale de muncă vor trebui să plătească CAS și CASS la nivelul salariului minim pe economie? Gen să vedeți cum scoatem noi banii la buget dintr-o singură mișcare a mâinii, și anume din poignet? La finele lunii iunie, numărul de contracte cu timp parțial s-a […]
screen shot 2017 11 27 at 10 25 33 am
Arhi Arhi 28.11.2017

La revedere, jailbreak

Așa cum spunea Sun-Tzu, dacă stai suficient de mult timp pe malul unui râu, vei vedea cadavrul dușmanului tău plutind la vale. Acum, sincer să fiu, mulți ani mi-a scăpat înțelesul adânc al acestei zicătri populare chinezești, Sun-Tzu fiind undeva pe același palier cu Coelho în registrul meu de lecturi. Dar acum am înțeles. Celor de la […]
Volt 1
Arhi Arhi 27.11.2017

Volt Finance, în parteneriat cu Libra Internet Bank și Mastercard, lansează VOLT, prima aplicație de transfer de bani în sistem Peer-2- Peer din România

VOLT, prima aplicație de transfer de bani în sistem Peer-2-Peer din România, va fi lansată astăzi de Volt Finance în parteneriat cu Libra Internet Bank și Mastercard. Aplicația le permite utilizatorilor să realizeze transferuri de bani din și către orice card bancar emis în România, direct de pe smartphone. Transferurile se pot realiza la orice […]
Vizual Expozitie 1 Decembrie Dino Parc
Arhi Arhi 27.11.2017

1 Decembrie – Expoziția Fosilelor de Mamifere Preistorice Românești – Dino Parc Râșnov & Universitatea București

Începând de vineri, 1 decembrie, vizitatorii Dino Parc Râșnov vor putea explora o colecție științifică inedită de fosile ale unor mamifere preistorice care au trăit pe teritoriul țării noastre în Pliocen și Cuaternar, în urmă cu 7 milioane de ani. Lansată cu ocazia Zilei Naționale a României, expoziția realizată în parteneriat cu Universitatea București, va pune […]
andrei campion karate
Arhi Arhi 27.11.2017

Cine e cel mai mândru tătic?

Unul din planurile mele, atunci când am decis că voi avea copii, era, pe lângă adusul paharului de apă pe patul de moarte, să meargă să cumpere pâine și bere de la magazin. Între timp, am realizat că e posibil să nu îmi fie sete pe patul respectiv sau chiar să nu ajung pe el, din […]
mafiotii sindicali 1
Arhi Arhi 27.11.2017

Ca de obicei, sindicatele au trădat

manifestatii romania 1 După falnicele anunțuri în care mobilizau românia și anunțau că sindicatele vor rupe piața în două, ghiciți câte sindicate au ieșit la manifestație, câți lideri sindicali au fost pe baricade și printre picioarele cailor jandarmilor, care jandarmi și-au dat seama că […]
oana sarbu2
Arhi Arhi 27.11.2017

Oana Sârbu s-a jertfit pentru țară

Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Presupun că acesta este momentul în care Oana Sîrbu s-a sacrificat pentru țară. oana sarbu1 oana sarbu2 În rest, numai de bine. În românia sunt numai pături profesionale care trebuiau, nu știu cum exact, protejate. IT-iștii, […]
opera 2017 11 26 10 44 12
Arhi Arhi 26.11.2017

De ce unii copii se nasc cu ghinion în viață

Sau de ce lumea trebuie să treacă prin purificarea nucleară și să renască din cenușă, de la zero, fără plaga numit internet. Vă dați seama că acel copil nu e spălat acolo de 9 luni? Și se miră de ce e iritat? Vă dați seama că mizeria asta de femeie nu e de acord cu ce […]
s a lansat noul duster
Arhi Arhi 24.11.2017

S-a lansat noul Duster

Arată foarte mișto, dar eu am o nelămurire, singura care mă ține să fac un leasing mic. La vechiul Duster, marginea de sus a parbrizului îmi venea la nivelul nasului. Ca și la Logan, de altfel. S-a dat cineva cu el, s-a mai schimbat cumva înghemotoceala aia? Cică s-a schimbat ceva www.facebook.com/costin.giurgea/videos/10155905376578399/ În rest, slavă dusterului, […]
catena reducere ursi
Arhi Arhi 24.11.2017

O altă idee despre moartea Stelei

O opinie foarte interesantă despre moartea Stelei Popescu, pe care o las brută și neatinsă, deși e destul de viscerală. Ce voiam să spun, legat de asta. În lumea artistică, există o cutumă. Când moare un umorist, la moartea sa se fac glume, pentru a-i omagia viața și modul său de a trăi. Ceea ce am […]
970x150 O Inima
Arhi Arhi 23.11.2017

De ce au zburat azi mii de inimi deasupra Bucurestiului, Cetin?

Cu 10 ani în urmă, viața unei fetițe născute cu inima în partea dreaptă a fost salvată de o echipă de medici din România. Acum, cu inima puternică, Sonia se întoarce în spitalul unde i-a fost salvată viața și se alătură medicilor în lupta lor neîntreruptă pentru a salva alți copii grav bolnavi. În dimineața […]
si vis pacem para bellum 1
Arhi Arhi 23.11.2017

Si vis pacem para bellum

Legat de protestele anunțate de sindicaliști. Sper că, de data aceasta, dacă proporția hipsteri/muncitori va fi mai mare în favoarea muncitorilor, să nu rămână, drept singură rezultantă, niște afișe șmechere și un vin fiert în centrul vechi, după programul de manifestație, ca să ne încălzim după atâta Muie Dragnea. Serios, știu că lumea are impresia […]
festivalul carnii de catel
Arhi Arhi 23.11.2017

Dar dacă în loc de câine, era un porc?

Jason Brown will be locked up behind bars for 28 years;for four years on each count of torturing seven dogs. He was arrested in July 2014 after a maid at a Super 8 Motel found a dog’s head in the bathtub. The room was covered with blood and dog limbs, and police found severed skin and […]
Florinel Chis ARMO
Arhi Arhi 22.11.2017

38% dintre produsele vândute offline sunt mai scumpe decât online

București, 23 noiembrie 2017 – Produsele vândute în magazinele clasice sunt, în proporție de 38%, cu 51 de lei mai scumpe, în medie, comparativ cu produsele similare comercializate online de același retailer, relevă un studiu realizat de Retail Data Monitoring, la comanda Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO). Procentual, diferența de preț este de 6%. Conform studiului, […]