Prea mulți absolvenți de studii superioare care ajung vânzători în hypermarket
Destine distruse – „Prea mulți absolvenți de studii superioare care ajung vânzători în hypermarket” Ajutor mic vine și din partea învățământului superior. TeraPlast angajează ingineri chimiști și economiști, absolvenți ai universităților românești. „Vin total nepregătiți din punct de vedere practic”, spune Goia. „Învățământul românesc merge pe un drum paralel.”
De
Infractorul Darius Vâlcov prezice bunăstarea româniei
Domnul pesedist Darius Vâlcov este un infractor, condamnat la 8 ani de închisoare. Darius este ăla cu banii camuflați în tablouri și prin cimitire, în cazul în care nu îl mai țineți minte.Ce zice domnul Vâlcov:nu va exista niciun pensionar care să nu aibă pensia dublă până la […]
Să ne ștergem la bot de rasism
Ieri, după victoria Franței, s-a umplut internetul de glume cu negri și africani, pe bună dreptate, de altfel. Pentru că nimeni nu suferă Franța și pentru că au avut o echipă formată, majoritar, din negri, ca orice echipă europeană care se respectă.Glume, da?
Dar vai, nu se poate. Suntem impotenți, suntem ghiorlani, suntem rasiști care nu […]
Bebelușii nu fac deosebirea dintre Notre Dame și Ciorogârla
Citeam articolul acesta plin de hate și am realizat că sunt de acord cu cel puțin un punct. Copiii.Tovarăși, dacă aveți copii mici, care încă sunt la nivelul maimuțicilor, gen câțiva ani și vă plac călătoriile, vă anunțăm că acei copii nu fac deosebirea dintre Notre Dame și […]
La ROTLD nu se fac șmecherii, să știți
Domain Name: unix.ro
Registered On: Before 2001
Expires On: 2018-06-01
Registrar: ICI – Registrar
Referral URL: www.rotld.ro
DNSSEC: Inactive
Nameserver: ns1.eunoc.net
Nameserver: ns2.eunoc.net
Nameserver: ns3.eunoc.net
Domain Status: DeleteProhibited
Domain […]
Un campionat urât și o campioană mondială și mai urâtă
Lumină pentru România, în Bucovina
Doar niște oameni care se chinuie să ajute alți oameni. Doar pentru că sunt buni la suflet și le pasă de cei din jurul lor.
Sincer, pe lângă ei, chibițatul nostru de pe margine devine atât de […]
Nu ne mai facem bine
Lacrimile, tristețea purtată în tăcere, cuvintele și mesajele, toate au contribuit la decizia infractorului condamnat Jean Jipa, de a renunța la demisia de onoare, cea cu care făcuse tamtam în presa locală de zici că era cel puțin Trump prins cu minciuna.Uitați-vă cu […]
De ce e bine că avem multinaționale în românia
Trecând peste faptul că îi provoacă icter lui Dragnea, unul din motive este că oamenii vin aici cu un alt mindset și cu un alt gen de a privi oamenii și munca.
Ieri, eram la Decathlon Pallady, ca să îmi refac stocul de ciorapi low, pentru a putea să îi spun în continuare lui Baxt că […]
De fapt, Uber este demonstrația a ce fel de oameni are acest popor
Sursa foto
Am întrebat printre prietenii mei, români sau de alte naționalități, de prin alte orașe ale europei, dacă și acolo sunt acest gen de probleme cu șoferii Uber. Știți care a fost răspunsul? Oamenii nici măcar nu înțeleg ceea ce îi întreb, pentru că, pentru ei, așa ceva […]
Achiziție nouă: SSD Kingston de 480GB
După ce am schimbat procesoarele (țineți aproape, azi e tragerea la sorți), mi-am dat seama că o muncă făcută pe jumătate, așa cum mercedesul e mercedes, rămâne o muncă făcută pe jumătate.
Așa că am decis să iau și SSD-uri.
AM luat Kingston UV500 de 480GB, pe considerentul că e suficient […]
Cine ar fi partenerul tău gay?
Toată lumea trece, la un moment dat, prin problematica identității sexuale. Unii și-o rezolvă și merg mai departe. Alții nu și poartă blugi strânși pe pulpițe, eventual deasupra gleznelor, să se vadă eleganță.
Întrebarea pe care mi-o pun de la prima oră este, dacă nu ai fi fost hetero, cine ai fi vrut să fie partenerul […]
Reclamele din Romania
Mă uitam inainte la o reclamă la pungulițele de ceva numit La Festa, in care niste femei libere si independente, care aveau afaceri libere și independente, erau scoase din rahat, de fiecare data, de barbati, si am realizat ceva.
Reclamele romanesti sunt discriminatorii.
Și știți de ce? Nu pentru că sunt sexiste. Nu pentru că, câteodată, se […]
Un cãțel și o pisicã
Luați cu puținã dragoste, sã vi se mai deznegreascã inima.
Recomandări de monopied, trotineta si adidasi
M-am întors de pe drumuri cu niște frustrări.
Prima ar fi că mi-am uitat aparatul foto acasă. Asta după ce i-am luat super obiectiv wide, ca să fac poze mari și panoramice. Și după ce îmi luasem și tunul Nikon, ca să pot face poze […]