Arhi Arhi 17.01.2022

Liniștea nu e bună, când ai copii

Experiența de 12 ani de parenting m-a învățat un lucru. Dacă copiii sunt acasă și este liniște, înseamnă că se petrece ceva primejdios. Asta, prima oară am învățat-o când s-a născut fiul cel mijlociu și […]
Arhi Arhi 17.01.2022

Kazahstan, democrație, dar mai cu fereală

Mă gândeam așa, la câtă democrație împrăștie prospera noastră civilizație vestică, de-a lungul și de-a latul lumii, fără încetare, de când a venit primul Bush la putere. Stai, că am uitat de democrația împrăștiată de […]
Arhi Arhi 14.01.2022

Au pus cătușe tonților

L-au trimis pe Novax acasă. Bine, e un tip cu bani, nu ca fraiera aia de la feminin trimisă acasă cu primul avion, pentru că nu era celebritate (iar fraieră desemnează cum o vede politicianul, […]
Arhi Arhi 13.01.2022

Cursuri de conducere defensivă

Bine, inițial, am realizat că Titi Aur o să devină și mai milionar, cred că e singurul care are școală de cursuri de conducere defensivă. Dar ideea e bună. Chiar dacă vorbim de cocalari, de […]
Arhi Arhi 13.01.2022

Un’te duci tu, mielule

Am făcut ieri greșeala de a ieși în traficul rezolvat de Nicușor Dan, care, la urma urmei, are de abia un an și două luni de când e primar, cu diverse treburi, deși urăsc cu […]
Arhi Arhi 13.01.2022

Plita cu inducție este life

Când am renovat apartamentul principal, am avut o singură dorință, pentru că pe restul le-a avut nevastă-mea. Să arunc aragazul și să pun plită și cuptor electric. Bine, privind în urmă, mă gândesc că, economic […]