George Simion e un cocalar de galerie, cu trecut mai mult decât dubios, cu tată cu cazier, doar cazier, datorită faptului că sora lui Georgică este judecătoare la tribunalul unde a fost judecat tacsu.

Am văzut ieri că multă lume gemea de satisfacție pentru că s-a dus gheiuțul ăsta agresiv și l-a luat după umeri pe măgarul ăla de la energie, care era în Maldive când erau problemele cu energia și care acum ne sfătuiește să nu mai consumăm așa mult, dacă nu vrem să plătim mult. Satisfacția era și mai mare dacă îi dădea un cap în gură.

Serios, așa credeți că se rezolvă problemele, cu porcușori agresivi care încearcă să se impună prin violență, care fac liste cu publicațiile indezirabile pentru viitoarele cămăși verzi pe care le vor înființa cât de curând, având în vedere că se închină la Zelea-Codreanu?

Drăgălașilor, știu că v-ați făcut educația într-un sistem școlar distrus de PSD și PNL și sunteți incapabili să citiți texte scrise sau să înțelegeți acțiuni dincolo de limita vizuală și să treceți în simbolistică, pentru că nici nu știți ce e aia simbolistică, dar credeți că un partid care predică și practică violența inclusiv în parlament, locul unde nu ar trebui să își aibă locul, s-ar opri cu violența doar acolo? Credeți că e greu să înceapă așa, prietenește, recrutarea de tineri care să mențină ordinea și disciplina în orașe și, mai ales, la sate, având opinci în picioare și, în mod cu totul simbolic, niște cămăși verzi de Brainconf, pentru că susțin produsele românești?

Acceptarea violenței din partea liderilor politici este o greșeală imensă. Da, voi, ca persoane fizice, dacă vreți, puteți merge să îi dați un cap în gură lui ăla de la energie, asumat, vă luați pedeapsa, aia e, vă răcoriți. Dar nu puteți aplauda un gunoi care sare la bătaie la tribuna parlamentului. Pentru că fascismul, rasismul, comunismul deja au ucis 100 de milioane de oameni în secolul 20, plus ce s-a mai întâmplat în restul lumii. Nu vrem să se reîntoarcă acele vremuri, nu vrem Putin în românia, nu vrem democrația rusă din nou, nu vrem nimic de genul ăsta. Cine dorește, să se ducă la Moskva, că primește viză instant.