Scris de Robert Agachi

Mihai Eminescu a fost un poet roman national.El a avut la viata lui mai multe joburi. A fost revizor scolar, sufleor, copist, jurnalist, bibliotecar. Eu nu stiu cand dracu’ le-a facut pe toate astea ca a murit la 39 de ani. Nici Eminescu nu il chema ca isi schimbase numele din Eminovici. Cred ca era urmarit de ceva , de vreo firma de recuperatori creante si nu voia sa dea astia de el. Se plangea tot timpul ca nu are bani si ca are datorii. Pai bai baiatule daca nu ai bani, de ce te plimbi omule prin toata tara si prin toata Europa, tu esti sarac da bati campii pe la Iasi, pe la Bucuresti, Cernauti, Viena, Berlin ? Pai asta a vazut mai multe tari decat Tiriac.Pai normal ca era suparat tac’su pe el, ca Mihai cand il suna sau ii dadea SMS, nu stiu exact modalitatea de comunicare de atunci, ii cerea tot timpul bani. Nici macar Bac-ul nu fusese in stare sa il ia, dadea vina pe profesor ca mine pe Ababei.
In sfarsit, obosit de atatea peregrinari si satul sa ii tot arate Creanga harapul prin bojdeuca pe la Iasi, poetul nostru se duce intr-un sat si ii vine in cap poezia asta “Sara pe deal”. Se vedea el urcat pe o culme pe acolo si o vede pe una care statea sub un salcam.Mai vede el niste turme si aude un bucium, ca asa se aduceau atunci turmele de la pascut, pe muzica, cu buciumul. Dar de ce suna buciumul ala cu jale, asta nu am inteles, cred ca avea vreun defect de fabricatie.Stelele scaparau, cred ca din cauza ca Mihaita clipea cam des si vedea mai intrerupt, era pe medicatie ca era si un pic bolnav la cap, avea diagnostic. Mai plangeau si apele pe acolo; auziti oameni buni, plangeau apele, cum sa planga apele, bai omule, ce-i cu tine, nu te credeam nici daca imi spuneai ca radeau, cine a mai vazut apele sa treaca prin starile astea sufletesti ? Si de unde fantani pe deal, toata lumea stie ca fantanile se fac in vale, ce existau instrumente sa foreze aia sute de metri pe dealuri, in adancime cum fac aia prin Texas, Fort Worth , ca ne-am mai uitat si noi la Dallas, nu de alta…Si inca ceva, am mai invatat la Geografie ca apele izvorasc din izvoare din Padurea Neagra, nu din fantani.
Gagica noastra il asteapta pe baietas sub un salcam. Pai, bai femeie tu nu ai treaba acasa ? Au venit turmele, vacile de la camp, nu mulgi si tu niste lapte, mai dai cu o matura prin curte, inchizi gainile, ma rog din astea de sunt in fisa postului de taranca. Ti-ai pus poalele din brau in cap si te duci sa-l astepti pe Eminescu pe sub copaci. Halal! Asta baga vrajeala in continuare, cu luna, cu stelele, cu frunzele, cu ochii… Stelele alea care scaparau in prima strofa acum se nasc umezi pe bolta senina. Deci ca sa se nasca trebuie intai sa scapere. Bai, da-ma dracu’, sa mor daca mai inteleg ceva. In cea de-a treia strofa “nourii curg” . Bai , fiinta lui Dumnezeu, nu ai spus mai devreme ca era senin ? De unde nori frate, ca ma distrugi? Ce e cu haosul din tabloul asta ? Halal descriere de poet national, mondial, galactic si ce-a mai fost el ! Si iarasi nu pricep cum aude el fluierele de la stana marmurand si scartaitul cumpenei de la fantana in timp ce suna ditamai buciumul.
In cea de-a patra strofa apar si niste oameni osteniti, dupa ce in prima strofa au aparut turmele. Deci vacile, oile, caprele s-au dus singure acasa, in sat, de nebune si astia au venit dupa ele fugarindu-le si in strofa asta au obosit.”Valea-i in fum”, e clar si-au aprins si oamenii o tigara ca asta e o ocupatie milenara, nu le-o ia nimeni in nume de rau. Asta am inteles eu, asta comentez. In strofa urmatoare se incepe cu interjectiile, semn ca poetul e gata sa treaca la treaba ca doar nu a urcat tot dealul ala sa stea cu aia la povesti:”Ah! In curand pasu-mi spre tine grabeste” Da’ haide bai odata, vii de cinci strofe si nu mai ajungi, adoarme femeia pana te misti tu ! In sfarsit, Eminescu se mai si lauda ca il tine ore intregi, avea antrenament cine stie ce dracu’ mai facea el pe la Junimea, pe acolo, pe unde mai umblase. La sfarsit, in ultima strofa ii propune sa stea cap in cap si sa adoarma sub salcam. Bai si mai zicea ca e romantic, Mihai al nostru, nu a adus si el o patura sa inveleasca fata, sa o ia in brate, sa fumeze si ei o tigara, sa aprinda o candela parfumata, sa bea o sampanie. Ce sa iti spun, mare noapte bogata” Cine pe ea n-ar da viata lui toata?” Clar, eu nu !!

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, draga, m-astepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-asa sfânta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ti-e plina.

Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi casele-n luna ridica,
Scârtâie-n vânt cumpana de la fântâna,
Valea-i în fum, fluiere murmura-n stâna.

Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca rasuna mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuteste;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grabeste:
Lânga salcâm sta-vom noi noaptea întreaga,
Ore întregi spune-ti-voi cât îmi esti draga.

Ne-om razima capetele-unul de altul
Si surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogata,
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.