Una din cele mai criminale chestii pentru mine este să am un deadline. Gen am de scris/făcut/gândit/terminat ceva până la sfârșitul lunii viitoare. Ai zice că mare lucru, îl faci acum, repede, după care ai o lună de relaxare și distracție, no problemo, life is beautifulao.

Well, nu, nu așa funcționează.
În primul rând, uiți de deadline, uiți de ce ai de făcut și, în general, habar nu ai despre ce e vorba. Timpul trece, ești bine și frumos când, brusc, te lovește ceva. Băi, stai, eu nu am de scris aia pentru băieții ăia? Shit, fuck, shit goddamnit, ba da, aia e, fmm, am uitat, iarăși.

După care te uiți în mail și respiri ușurat. Phew, mai sunt 10 zile, ce ai bă, am timp să îl fac și în cap, nu e problemă pentru mine, rezolvăm, yass, who is the best in town? Unifan Rrradio!
După care mai trec niște zile, tu te iei cu treabă, mai faci una alta, se adună alte proiecte, până când, într-o dimineață, o auzi pe nevastă-ta, CEO-ul companiei, susurându-ți dulce:
– Ia zi, suflețel, ai scris articolul pentru fetele alea??

Suflețel tresare speriat: Păi stai, are deadline 30. E 30?
– Da, e 30!

Și atunci începe, de fapt, munca de creator de conținut. Creierul se golește instant, nu mai ai nicio idee, zero, nada, nix, niente, te cuprinde disperarea, transpirațiile îți curg reci prin toate șanțurile de pe corp, dar tu trebuie să creezi ceva bun, mișto, minunat, atractiv, conform stilului propriu, nu?

În fine, creezi, mm, ce draq să faci, dar vă zic, e greu.