Ma numesc George R, si iti citesc blogul de cativa ani. Am 33 de ani, sunt o persoana destul de cunoscuta in brasla mea, si ti-am scris acest email in speranta ca poate comunitatea ta m-ar putea ajuta cu sfaturi si ganduri bune. In acest moment sunt disperat de viata, suferind si cu inima zdrobita.

M-am nascut intr-o capitala de judet din sudul Munteniei, parintii mei fiind oameni simpli. M-am format ca muzician clasic, am absolvit 3 universitati si am 10 ani de facultate. N-are asta nici o importanta, ideea e ca in ultimii ani prin prisma vocatiei am avut posibilitatea sa calatoresc pe toate continentele si sa am experiente cat pentru 3 vieti de om, sa cant pentru mii de oameni pe care sa-i las cu lacrimi in ochi, totodata reusind prin munca mea sa imi fac o situatie financiara mult mai buna decat mi-as fi imaginat, si sa fiu cunoscut. Tot ce se intampla in viata mea se petrece sub prisma celor mai fierbinti emotii, pentru ca altfel n-ai cum sa faci arta. iubesc si ador in acelasi timp femeia, acest dar unic si irepetabil primit de barbat pe Pamant, si simt ca fara iubirea profunda a unei femei, viata mea e stearpa, si nu sunt implinit pe deplin. Asa am simtit de mic, si desi am fost in relatiile mele un barbat dedicat, model, cautand iubirea uneia singure, am esuat lamentabil in esecuri rasunatoare. Nevoia mea de a simtit emotii profunde imi aduce multa suferinta, si desi am toate motivele sa fiu fericit, fara o casnicie implinia viata mea e goala, nu-mi gasesc echilibrul, nu gasesc adevarata substanta a vietii, locul meu pe lume.

De adolescent, mi-am dat seama ca cele mai importante aspecte pentru mine sunt familia, copiii, echilbrul in viata si linistea sufleteasca. Doar prin acestea ma pot desavarsi ca om si ca artist. As da orice pentru ele, si, vedeti voi, la capitolul iubire esuez tot mai mult si mai adanc. Sufar de aproape 15 ani, in incercarea de a-mi impartasi iubirea si de a-mi fi acceptata dragostea pe care vreau sa o dau neconditionat catre femeia care sa-mi devina cel mai bun prieten, tovaras de viata si mama copiilor mei. Iubesc mult, pot iubi pana la stele, dar parca nimeni n-are nevoie cu adevarat de dragostea mea.

La de 21 de ani m-am indragostit de o colega de facultate, D., continuand cu o relatie care a durat 8 ani si 3 luni. Ne-am mutat la Oradea, ne-am inteles bine, a fost o fata buna si foarte familista, am cerut-o de 2 ori in casatorie, mereu gasind alte motive sa ma refuze, ba ca sa terminam scoala, ba ca e prea devreme. Avea o cariera fulminanta, in care am sprijinit-o mult, neglijandu-ma pe mine. Era muzician de nivel international. La 29 de ani, fiind si studenta la doctorat si profesoara la universitate, a plecat sa cante la pian pentru 3 luni pe un vas de croaziera, acolo s-a indragostit de un canadian, a venit acasa si, fara sa stiu, a continuat viata cu mine in paralel fizic, si cu el virtual. A ramas insarcinata cu mine, descoperind sarcina la varsta de 2 luni. Atunci a avut loc o explozie de ura si furie, spunandu-mi ca i-am distrus viata, ca ea vrea sa calatoreasca prin lume cu el, si ca il iubeste. Era hipnotizata de el, asa ca a avortat, si m-a parasit. S-au vazut imediat, si intr-o luna de la povestea asta a parasit-o. Nu ati vrea sa stiti ce durere poate trai o femeie care, sacrificandu-si copilul pentru un barbat, isi da seama ce a facut. I s-a prabusit un univers, dar pe mine nu m-a mai cautat. La 6 luni de la poveste, s-a cuplat cu un fost coleg comun, cel de care radea si il considera cel mai looser, cu care s-a si casatori in acelasi an si au acum un baietel de 1 an jumate. In loc de cariera internationala pe marile scene ale lumii, a ajuns profesoara la liceu, si a renuntat la doctorat dupa 4 ani.

Dupa povestea asta, eram distrus, pierzand si femeia si copilul, luptasem eu ca sa-l pastreze si sa il cresc in familia mea, insa a refuzat.
Pana in acel moment eram profesor la scoala si aveam ceva concerte, asa ca mi-am luat lumea in cap si m-am angajat si eu ca entertainer pe vas de croaziera. Dupa 2 ani in care nu s-a intamplat nimic notabil, am intalnit-o pe vapor pe A., din alta tara, colega, mai mare cu 5 ani, cu care am inceput o minunata colaborare si o relatie. Muzica noastra a avut un succes rasunator, eram extrem de fericit cu ea ca muzician, om si barbat, avea un suflet minunat si simteam ca zburam impreuna, insa dupa primul an a inceput sa ma termine nervos, reprosuri din orice, tata era pe moarte si ea ma blama ca distrug relatia, pana la urma am ajuns sa nu ne mai suportam, traiam o suferinta inutila, continua, de uzura. Ne trezeam, ne certam, cantam seara impreuna (si asta ne vindeca toate ranile), apoi faceam dragoste, ne certam iar si apoi dormeam. Eu mereu echilibram situatiile, cautam calmul si intelegerea, ea parea ca isi cauta motiv de cearta. Ne impacasem in iulie anul trecut, dar in august am primit un contract de 12.000 de dolari, pe care l-am refuzat hotarand impreuna ca incercam sa ne facem o viata pe pamant. In aceeasi saptamana insa, s-a enervat, mi-a dat block pe toate canalele si m-a parasit.

La doua luni de la momentul asta, in nov 2019, am cunoscut o fata, A., din nordul tarii printr-o aplicatie de dating, era mai mare cu 6 ani, 38. Era foarte cultivata, educata, si buna la suflet, niciodata n-am auzit cuvinte atat de nobile din gura cuiva, era o persoana importanta in oras, manager de proiect la o companie IT, divortata de 2 ori, cu sufletul destul de ranit, dar dornica de a simti si oferi iubire. Avea pana si pian acasa! S-a intamplat sa avem drum intr-un oras strain amandoi, si ne-am intalnit acolo. Dupa primele 15 minute mi-a pus mainile in ale ei, si asa le-a tinut pana am plecat. Era din Iasi, si foarte curand am mers la ea si am inceput o relatie. Eu nu eram entuziasmat la acelasi nivel, o placeam destul de mult, insa toate declaratiile ei in care imi spunea cat ma place, si apoi cat mai iubeste si cat este de fascinata de mine, m-au facut sa vibrez, si inima mi-a luat-o razna. Am ajuns sa o iubesc pana la cer. Am petrecut impreuna toata luna decembrie, a fost cel mai implinit vis de iubire al meu la care n-as fi sperat sa-mi pot imagina. Ne mangaiam sufletele intr-un fel de nedescris, ne iubeam ca si cum n-ar mai exista maine. Am incercat sa facem inclusiv un copil, amandoi exprimandu-ne ca simtitm foarte puternic treaba asta. Toata perioada sarbatorilor de iarna a fost magica, iar in prima saptmana din ianuarie am plecat in America de Sud, in ceea ce trebuia sa fie un contract de 3 luni, dupa care planul era sa ma intorc la ea si sa mai incercam sa facem copii.

Ajuns pe vas in America de sud, timp de o luna jumatate ne trimiteam numai inimioare si ne declaram iubirea. In februarie au urmat doua saptamani in care era mai tacuta, apoi intreband-o despre ce e vorba, a spus ca are atacuri de panica si ca emotiile mele o sufoca, si ca are nevoie sa fie ascultata, iar ca acum vorbeste cu altcineva pentru care a inceput sa simta emotii. Peste 10 zile imi scrie un mesaj dur de despartire, in care imi spune sa nu sper la o relatie cu ea si sa nu incerc nimic, pentru ca nu este nici o sansa sa mai fim impreuna, si ca n-o sa-mi mai scrie. S-a prabusit cerul in momentul acela. Plangeam cu urlete zi si noapte, in acelasi timp avand de tinut concerte in fata oamenilor. Mi se naruise cel mai drag vis de iubire.

La doua saptamani, pe 22 martie…..pe vaporul nostru cu 2000 de oameni la bord apare epidemie de Coronavirus. Totul a devenit un haos, tarile unde aveam porturi s-au inchis, iar noi eram in Punta Arenas din Chile, cel mai sudic oras din lume, la 16.000 km de Romania si vreo 8-9 mii de SUA, unde sunt portuile mama. Capitanul ne-a pus la izolarare, si am inceput sa navigam spre SUA. Pe vas am contactat coronavirusul fiind asimptomatic, majoriatatea colegilor cu care am mancat la masa cazand bolnavi la pat. Ne-au murit 4 pasageri si un coleg, iar eu eram bucuros ca in sfarsit aveam un motiv sa mor si sa mi se termine suferinta. Umblam intentionat in zonele contaminate doar ca sa am motiv sa mor mai repede, 200 de oameni au fost bolnavi finalmente, si la mine nu s-a simtit nimic.

Am ajuns dupa vreo 2 saptmani in Florida, unde, dintr-o eroare, pe mine nu m-au debarcat, iar peste 2 zile s-au oprit toate zorurile spre Europa. Era 5 aprilie, si povestea a continuat cu transferul meu pe inca 2 vase, intr-un final navigand pana in Olanda, de acolo fiind transferat acasa cu charter. Am ajuns in 9 mai, acum sunt in izolare fortata la domiciliu, si de o saptamana plang ca la mort, afland de la un prieten comun ca A. ar fi fericita cu acel altcineva, s-au mutat impreuna, si au planuri mari. De cand a aparut pandemia pe vas, i-am scris despre ce se petrece, si mici macar un mesaj de incurajare n-am primit de la ea, gen “Hai vino sanatos acasa, asta-i cel mai important”. Plangeam in continuu, om matur la 33 de ani, dandu-mi seama ca intr-o situatie de viata si de moarte, omului de la mii de km caruia ii dadusem toata dragostea mea, nu ii pasa daca mor sau traiesc. Am stat in izolare 49 de zile (majoritatea in cabina fara fereastra) pana sa vin acasa, si gandul la ea m-a tinut in viata si mi-a ucis sulfetul in acelasi timp. Speranta mea era sa o pot vedea macar o data, oricum ar fi, si a gasi niste raspunsuri.

Ajuns acasa, nu imi raspunde nici la telefon nici la messeneger, whatsapp si email, stau singur in izolare si bocesc ca un prost, industria in care lucram s-a dus naibii, n-am unde sa lucrez, n-am unde sa dau concerte, sufletul imi este ruinat si nu pot sa-mi revin din socul teribil.

Durerea mare nu este faptul ca m-a parasit o femeie, ci aceea ca un munte de iubire inauntrul meu asteapta sa se daruiasca precum coronavirusul se imprastie, o dragoste de care nimeni nu mai are nevoie in zilele noastre in alergatura desarta dupa banii pe care ii faci ca sa ii cheltui pe nimicuri sau dupa placeri efemere, golite de emotie. Viata trece, si ajungi un om posac care n-a stiut vreodata ce inseamna sa iubesti cu adevarat, ci a trait mediocru, dupa modelul lumii, neconsiderandu-se niciodata apt (sau neavand curajul) de a trai si a iubi sublim. Totodata, faptul ca au plans oamenii la muzica mea, dar nu insemn si nu exist pentru nimeni cand imi merge rau, ma face sa cad prada deznadejdii. Desi sunt tanar, am muncit si am facut ceva in viata, am vazut peste 100 tari, mi-am cladit o cariera si un renume in breasla, am cantat la televiziune si pe toata planeta pentru zeci de mii de oameni, simt ca nimic nu se compara cu a fi trezit din somn de ganguritul copiilor tai adorati, sa simti cum arzi in inima femeii iubite doar prin privirea ei ce iti da forta si dorinta de trai, doar pentru a-i face pe ei fericiti iar tu a te hrani din bucuria lor si a voastra de a fi impreuna. Nu-mi doresc decat sa iubesc din toata inima, sa imi fie primita dragostea asa cum este ea de catre un inger deghizat intr-o simpla femeie, care sa-mi mangaie inima tinand-o in palmele ei, si pentru care fericirea ei sa-mi fie scop in viata… Pentru a nu trai degeaba, ci a transmite lumii viitoare toata dragostea si invatatura mea, prin ceea ce creez, prin cum imi cresc copiii si prin ce las mostenire dupa viata asta a mea, o suflare de vant.

Iti multumesc, Cetin, pentru tot. Las la aprecierea ta, daca crezi ca ar fi de folos sa apara contactul meu pentru oamenii care ar vrea sa imi scrie cateva randuri in privat sau sa ma contacteze. M-as bucura!

PS: In cateva zile va iesi in presa povestea mea, cu cele 49 zile de cosmar, pe marile lumii. O sa-ti trimit linkul

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.