Contul meu
Tot primesc interogări de la diverși, cum reacționez eu la articolul acesta de la Vali, cu banii și problemele alea ale lui, cu youtuberi și instagramerizde. Ba chiar cineva, în comentarii, mi-a dat și una gen Hai, e ok, fă ce vrei, am citit la vali că e greu pentru voi.
Răspunsul simplu este că fiecare cu problemele sale. Eu sunt bine, nu mă simt deloc sărac, nu mă compar niciodată cu oamenii din industrii care nu au legătură cu mine și, în general, sunt foarte mulțumit de viața mea, familia e bine, copiii sunt bine, nu mor de foame, aș putea zice chiar dimpotrivă, businessul e bine, totul e bine, Imotep.
De fapt, ce vreau să subliniez e altceva.
Din când în când, mai apare câte unul pe aici care îmi spune că Vai, nu mai scrii atât de mult cum scriai odată, păcat, te duci. Inițial, sunt tentat să îl înjur, dar chiar cred că poate ar trebui să vă explic, că de dus mă duc de 17 ani, mai exact din 2006, când am scris prima dată pe blog.
Până acum vreo 3-4 ani, sufeream de supraepuizare. Efectiv nu făceam nimic toată ziua decât să muncesc, să scriu, să caut subiecte peste tot. Nu mă gândeam la nimic altceva decât la asta, cum să scriu, ce să scriu, să cresc, să fie trafic cât mai mult, să rupem fâșu’ la valiză. Practic, dormeam câteva ore pe noapte pentru că eu, la ora 12 noaptea, scriam articole pentru a doua zi, adormeam pe la 2-3 și mă trezeam la 7, să fiu acolo, să prind subiectele, să aibă oamenii ce să citească.
Chestia asta m-a adus la o epuizare fizică și nervoasă totală. Nu mai puteam să mai fac nimic, nu mai puteam să mă mai ocup de familie, nu mai schimbam nici măcar cuvinte cu soția și copiii, le era și frică să îmi vorbească, să nu cumva să mă deranjeze din maximul proces creativ.
Atunci s-a produs un declic. Ajunsesem să am constant vreo 40 000 de unici pe zi, peste 1 milion de unici lunari, 10-15 milioane de afisări, eram mult peste majoritatea ziarelor din românia. Și știți care a fost declicul? Pe lângă peptalkul unui prieten, pe care nu o să îl uit niciodată, prieten care mi-a explicat cum să o las mai moale, declicul a fost faptul că nu câștigam niciun ban în plus.
Pentru că asta este industria și lumea bloggingului, celor care scriu text real, scris și muncit, nu își arată quizda pe net, cu texte platitudinare din autori de care nu au auzit niciodată. Atât se poate, pur și simplu. Nu poți cere mai mult decât este piața în acel moment, indiferent cât trafic ai tu, pentru că ești doar un blogger, nu ești vedetă tv sau youtube.
Iar eu munceam ca un rob, zi de zi, până îmi pocnea vena, iar Nwradu sau Vasilescu luau fix aceiași bani ca mine, scriind o dată pe zi și având a 4 a parte din traficul meu și asta într-o zi bună.
Mi-a luat mult timp să ies din transa aceea distructivă. Încet, încet, m-am forțat să nu mă mai gândesc la scris, nu m-am mai oprit din condus să îmi notez vreun subiect care îmi trecea prin cap, nu mi-am mai neglijat familia pentru că eu nu pot merge cu voi, am de scris 9 articole pentru mâine, e foarte grav, fără mine se cutremură bazele internetului. Și uite așa am ajuns și la nivelul în care am realizat aseară că ieri nu am scris nimic. Ciudat, nu a murit nimeni dintre voi.
Concluzia este că da, am ajuns la vârsta la care mă motivează mai mult să stau cu familia mea, să îmi văd copilul crescând, să îl duc la plajă sau la camionul cu inghețată. Scriu în continuare, evident, pentru că îmi place ce fac și oricum nu mă văd făcând altceva în viață. Doar că scriu când am eu chef, când am un subiect, când mă plictisesc, chestii de astea. Sunt conștient că va fi mai puțin trafic, dar e ok, o să pot rezista. Nu mai zic că ar trebui să nu scriu deloc vreo lună ca să ajung la nivelul urmăritorilor mei.
Între timp, am început să scriu chestii la 3 cărți, simultan. Nu de alta, dar, peste 6 ani, când le termin, măcar să am ceva produs. Și, până atunci, poate găsesc și o editură care să mă preia, fiind eu un autor atât de minunat.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Nu am murit dar nici bine nu ne-a fost!
NOU
daca ai copii,
nu-ti mai apartii!
NOU
ai putea sa scrii o carte despre relatia ta, mai mult sau mai putin platonica, cu duamna de voluntari. bineinteles, abia peste cativa ani, ragaz ca sa-si completeze destinul.
NOU
Dude, love you, dat fiind faptul că eu consider că suntem identici ( grosso modo) adică niste oameni care au avut un fel de noroc ciudat in viață dpdv financiar, căsătoriți cu femei mult peste liga noastra, cam aceeasi muzică si cu copii perfecti, eu nu am inteles niciodata cum pula mea reușeai sa scrii atat de mult in trecut, efectiv nu înțelegeam ! Chill and live, cred, de fapt sunt sigur ca toti te iubesc si daca scrii trei articole pe zi, si daca gasim unul la 4 zile.
NOU
NOU
E o minciună.
Eu de când nu am mai scris nu doar că nu mă mai iubește lumea, am primit și scrisori de “hate”.
“Băi bulangiule, tu de ce nu mai scrii?”
NOU
Cu amendamentu’ ca dacă nu scrii la 2-3 zile risti sa te sunam sa vedem dacă ești ok.
NOU
Macar sunt trilogie alea 3 carti ? Lordul inelelor de pe Audi ?
NOU
nu nu, sunt toate diferite:)))
NOU
Sa stii ca s-a simtit asta. Imi aduc aminte mai ales cat slabisesi din cauza asta, MMS fereste!
NOU
Chiar hecăr să fii, să te iei așa de podoaba capilară a omului?! Sau nu la asta se referea slăbitul?
Și mai e cineva mai sus care zice cu “grosso modo”, păi așa se vorbește?!
NOU
Nu că-s rău, da’ să-l compari pe nwradu cu Vasilescu e ca și cum ai compara un căcat c-un lingou de aur. Se poate că nwradu are blog mai vechi da-i o budă. Vasilescu-i cu 5 clase deasupra.
P.S. Dacă Matilda n-ar lucra, nwradu ar fi muritor de foame.
NOU
Se prea poate ca tie sa iti placa sa pupi in cwr cu abnegatie, deoarece doar pe acolo reusesti sa te bagi si tu in seama, ca in rest esti degeaba.
NOU
Problema e ca amandoi aveti dreptate.
NOU
Tu știind de fapt foarte bine cum merg lucrurile.
NOU
Da ca ti-ai luat Mercedes si stai numai prin Spania pe banii nostri e bine?
NOU
Dedicatie de la mine pt toti baietasii de cartier, Salajan, Balta Alba, si mai ziceti si voi:
youtu.be/UyYY4craZ5k
NOU
La Bobocica, musiu, acolo se calca pe covoare de seringi.
NOU
Da, dar nici pe chatul de telegram nu mai intri :/
NOU
Mi-e că după alegeri chiar o să mirosim la trandafiri de o să ne iasă pe nas.
Și o să fim și plini de AUR. 🙂
NOU
Sper sa nu o iei in nume de rau, respect cu totul alegerea ta, inteleg ca esti implinit unde esti.
In ceea ce priveste blogul, incepusem sa platesc la patreon si la tine si la Vali de prin primavara, dar din lipsa de articole regulate aici (fix cum zici si tu mai sus), am renuntat sa mai platesc pentru tine dupa cateva luni. Va citesc pe amandoi de mai mult de 10 ani. Ma tenteaza cartea, dar inca nu m-am hotarat sa o cumpar.
Stiu, comentariul asta e mai mult despre mine decat despre tine si nu stiu de ce l-am scris.
NOU
Arhi, te inteleg. Si eu, acum cativa ani, sufeream ceva similar. Sa ma explic.
Oriunde eram, orice faceam – aproape orice – ma bantuia un gand, o preocupare, o obsesie deja nesanatoasa.
Nu sunt credincios, dar cred ca asta e iadul. Sa fii mereu in capul tau, cu un gand recurent, cu o nevoie mereu neimplinita, cu un drive irezistibil dar totodata de nerealizat, un Sisif care isi cara mereu bolovanul: drive-ul de a lasa mereu comentarii antologice pe blogul tau preferat. Ăsta.
Intram aici dimineata, primul lucru, inainte de p*****b. Intram la birou, inainte de a deschide mailul. Intram la pranz, inainte si dupa p*****b. Intram la ora 3, inainte de prima bere, si la ora 4, dupa a 4-a bere. Intram mereu. Mereu. Si cand nu eram aici, eram aici. Aveam 87 de notificari cand publicai ceva, sa nu care cumva sa imi scape. Cred ca am tastat si sters ‘primul’ de 87303 ori. Intram cu VPN-uri, sa nu te sperii. Eu eram un sfert din milionul ala de unici.
Ca sa pot scrie, ma documentam despre toate subiectele. Am invatat chimie pentru Madamme, muzica pentru Freige si C++ pentru tine. Pentru nea Ilie nu m-am prins ce trebe sa invat, asa ca nu prea comentam la el. Comentariile le postam doar dupa al 10-lea draft si dupa ce erau peer reviewed de un colectiv de profesori universitari, oameni de stiinta, Tociu si Palade, DOD si vreo 3 baieti de la Catavencii.
Acum, acum am ales viata. Intru, dar tac. Am ales o viata normala, preferabila oricand calvarului pe care il duceam. Am ales familia, sportul, o tigara in parc, o votca pe trotuar, o linie pe orice portbagaj de berlina si o doza in orice gang cu suficienta lumina sa vad vena.
Multumita drogurilor, am reusit sa inving dependenta de arhiblog si am o viata de dependent obisnuit. Acum mai vad si eu soarele! Si imi e bine! Si credeti-ma, daca eu pot, PUTETI SI VOI. Sunati-ma pentru ajutor si droguri.
Al vostru,
Jordan
NOU
:))))))))))))))))
NOU
Scrii bine, nu ai ezitari sa te expui si ai crescut o comunitate particulara, cu invitati scriitoricesti de calibru.
Desi sunt subiecte unde ne raportam fundamental diferit (si atunci ma abtin si nu scriu nimic, e plantatia dumitale) talentul si buna intentie sunt incontestabile.
Cred ca toti (inclusiv tu) te-am simtit intro vreme hyper acid, ba chiar dusmanos, de ajunsesem sa ma intreb ce rost mai are sa intru pe aici sa citesc.
Poate mai mult din inertie.
Cand ai inceput peregrinarile europene, a inceput sa se maturizeze penita (si nu numai) in tine.
Spre binele tuturor cititorilor.
Problema expusa azi cred ca o cunosc toti cei care au fost implicati intrun lucru bine facut.
Eu inca ma mai lupt intre viata profesionala si cea de familie, mai am asadar pana sa ajung la linistirea si pacea matale matusalemica…
NOU
Recunosc că și eu m-am lăsat pe tânjală, înainte comentam mai mult. Aeae, îmbătrânim, ni se schimbă prioritățile. Fă ce faci acum că faci bine, vorba proverbului, țineototașa
Așa, deci sfat ți-am dat, ce fac eu am scris, tre’ să mă duc să recitesc articolul ăla că sigur mi-a scăpat ceva
NOU
Cei care te citesc de multa vreme (si eu sunt unul din aia!) pur si simplu au crescut, au imbratranit in acelasi timp cu tine. Si au inceput sa inteleaga ca dincolo de blog e si viata de familie si alte pasiuni. Da, si eu ma intreb de ce oare nu ai scris intr-o zi, dar intru cu siguranta zilele urmatoare si sunt convins ca gasesc aici ceva interesant sau util. Multumesc!