De fiecare dată când trecem prin perioade grele, mă minunez și mulțumesc domnului că avem noroc că există acești politicieni înțelepți care ne conduc și, în măreția lor, pot lua cele mai bune și mai înțelepte decizii pentru țară. Domnul deputat AUR Ciprian Ciubuc este unul din cei care avem norocul de a ne conduce, în aceste vremuri.

Aș avea, totuși, niște întrebări.
– De ce pregătire de 6 luni doar pentru bărbații fără studii? Familiile lor mănâncă mai puțin, nevoile lor sunt mai simple, contribuția lor la societate e mai mică?
– Unde îi convocăm, mobilizăm și antrenăm pe toți rezerviștii ăștia? Cu cine, cu ce îi îmbrăcăm, cu ce îi hrănim, cu ce îi antrenăm, unde îi cazăm, unde îi antrenăm? Ce facem cu restul țării, o punem pe pauză până se termină antrenamentele?
– Un tanc rusesc T14 are aproape 9 metri. În plus, orice armată are forțe de geniu pentru care acoperirea unei gropi de 8 metri este un fleac de 5 minute. Se așteaptă domnul deputat AUR să fim atacați cu șarje de cavalerie?
– Care drumuri, ca sunt două șosele mizerabile? Există și explozibil de auto nedistrugere? Sau auto construire?

Dacă mai aveți și voi, simteți-vă libere.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

84 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Asta e nenea ala amaratu de traia in declaratia de avere din alocatiile copiilor. E posibil totusi sa fi avut si ceva ajutor de handicap…

  2. #3

    De acord cu ce zice nenea, doar sa vina si ei “clasa smechera de parveniti” sa participle cot la cot cu restul cetatenilor la acele instructii, ca si ei au de aparat case si familii.

    • #4

      D-l Ciubuc nu poate sa vina, ca el trebuie sa coordoneze eforturile de aparare. Nu poti sa lasi tara fara Parlament in perioade de tensiuni militare.

  3. #5

    Pai santuri de 4 metri adancime si 8 latime sunt pe toate drumurile din Moldova, iar podurile alea peste Prut nu cred ca tin o sarcina de doua tancuri, spre deosebire de mama domnului Ciubuc care din pacate pentru noi a reusit sa tina sarcina….

    • #8

      Hexact, are familion, il intretine tati, da acum si-a gasit ouale si barbatia.
      Cat de pramatie sa fii, sa te intretina tati la 30+ ani, plus ii mai pui in carca si nevasta si mostenitorii:)))
      Rade de barbatii din ziua de azi, cand el e fix in aceeasi categorie:))

  4. #9

    Si uita asa se creste artificial prețul lopetilor.

  5. #10

    N-ai facut rost de tot textu’, Senioare:

    – stigmatizarea tuturor generatii de politicieni de dinaintea mea care n-au avut de lucru si-au impanzit Moldova cu autostrazi, de nu mai stiu azi saracii rusi pe un’ s-o mai ia.
    – crutarea efortului fizic prin reducerea dimensiunii gropii sapate la 2 pe 2m. Bine, individuala, da’ orisicat.
    – votantii AUR si copiii nostri vor face 36 de luni, nu doar 6, pentru a demonstra ce mari patrioti suntem noi. Ca vor constitui prima linie in fata lu’ Ivan, asta se intelege de la sine.

  6. #11

    1. Desi nu sunt expert in politica, eu zic ca Putin ne lasa in pace daca mutam rachetele americane afara din tara.

    2. Armata obligatorie pentru toti barbatii ?
    Adica si pentru politicieni si leprele din guvern.

    3. Romania nu are barbati pregatiti.
    Si nici tehnica militara

    4. Santuri de 4 metri.
    Si cine le sapa ?

    5. Sa-si apera tara, casa si familia.
    Tara nu este a mea, platesc taxe cu varf si indesat sa respir aici.
    Casa nu este a mea, platesc rata la banca.
    Familia, sau ce a mai ramas din ea.

    • #12

      funny thing : Ucraina si-a cedat armamentul nuclear Rusiei, pe baza promisiunii ca va fi aparata de ei. Guess what.

    • #13

      Aparata de cine?

      de muște?

      ca europa de vest nu datea semne ca ar vrea sa o invadeze

    • #14

      de ce, Nato da semne ca vrea sa invadeze rusia?

    • #15

      Si daca ar fi avut armament atomic, nu cred ca l-ar fi folosit.Daca le-ar folosi in zona frontului ar fi afectatati si civilii ucrainieni, chiar daca ar folosi o “petarda atomica”,nu o bomba.
      Iar de bombardat Moscova, sau alte orase mari,mai indepartate de Ucraina, nu prea cred ca ar risca, represaliile ar fi mai mult decat dureroase.

    • #16

      tiriplicul rusofil grohaie:
      1. sa plece americanii, ca sa nu ne atace rusii
      3. in caz ca ne ataca, singuri nu ne putem apara!

    • #17

      1 – exact asa, dar fix pe dos cu rachetele
      2 – cu generali gen Oprea, Nastase, Iordanescu si Ontanu nu mai avem nevoie de rusi (remember Turtucaia)
      3 – vezi pct 2
      4 – vine dorelski cu un excavator si ti-face traversabil intr-o ora, nici nu se mai deranjeaza aia de la geniu
      5 – asa a fost mereu

  7. #18

    Am ras aseara cu clabuci.
    Imi si imaginez cum vine o sugativa de asta bugetara la poarta sa ii transmita sotului sa aparam tara:))
    Sa o apere astia care s-au bucurat de ea, cu studii sau fara, mi se rupe.
    Si daca nu vor ce se intampla? Ii bagi la inchisoare pe toti? Unde, cu cine?
    Aberatii sa mai prinda la aia 2-3 comunisti prosti sa mai suga un vot.
    Sau mai grav, dealerul face misto de el si nu ii da ceea ce trebuie.
    Pana se hotarasc totusi ce si cum, sa inceapa sa intruiasca pulitia, jandarmeria, armata …astia platitori de taxe care sustin categoriile de mai sus, sunt ocupati cu job ul.

    • #19

      Din păcate vor veni de la Comisariat și îi va înmâna plicul. Nu-i bai că are “N” ore sa se prezinte, timp destul să-ți de-a o pedala. Vrea să-ți de-a mai multe și nu se prezintă, nicio problema e declarat dezertor, curtea marțială și eventual un glonț în cap dar bineînțeles alaturi de un alt ins că sa nu consume doua cartușe.

    • #20

      @Cetin pt cei ce îmi vor corecta scrisul, după cum știi nu mai am posibilitatea editării iar autocorrect-ul s-a gândit că e mai deștept că mine.

    • #21

      Chiar că e tîmpit autocorectul ăla. L-a mutat pe ”de-a” de la Ciubuc la tine și invers.

    • #22

      @BellaA “sotul” atata vreme cat e cetatean roman se va prezenta frumusel la comisariat. Si nu-i va deconta nimeni benzina.

      Serviciul militar obligatoriu nu este desfiintat, ci suspendat pe timp de pace.

      Asa ca sotul (mor cand aud asta, e un fel de “bemve-ul” pentru gospodine) se va prezenta atat vreme cat nu a renuntat la cetatenia romana. Si da, ii bagi la inchisoare si stai tu linistita ca bugetarii se vor ocupa sa pazesca cum sapa santuri “sotii” femeilor cu convingeri ferme. E suficient un om inarmat la 25 de detinuti. Sau cum se intruiesc linistiti intr-o sectie disciplinara, ca sa iasa la lupta in 45 de zile (parca asta e perioada la noi in caz de razboi)

      Clabucii ii vei face de una singura dupa ce pleaca “sotul”, ce e nevoie de lubrefiant la plastice. Sau apelezi la bugetari.

    • #23

      @tudor ca scenariul tau sa functioneze inseamna ca majoritatea sa sustina asta.
      Ma indoiesc ca majoritatea din intervalul 18-40 abia asteapta.
      Dar cand folosesti exprimari de genul “ sa-ti dea o pedala” cam inteleg nivelul.
      Spor la pedalat!

    • #24

      am dat cu flit la cel putin doua ordine de ”concentrare” pe vremea lui mos ilici, pentru ca nu aveam chef sa intru in ”cantonament” neplatit. pana o sa se miste ineptii din armata sa cheme rezervistii civili, se pot intampla multe, inclusiv terminarea razboiului. le-ar fi mult mai usor sa-i aduca pe rezervistii militari, sub amenintarea pierderii pensiilor speciale.
      escroaca aia din timis n-o sa poata veni, ca e ”esentiala”!

    • #25

      @Bella se vede ca 80 de ani de pace ne-au alterat gandirea. Cand se instituie starea de razboi toate legile democratiei se suspenda fiind inlocuite de decizii luate de o mana de oameni. Da-mi voie sa ma indoiesc profund de libertatea de decizie a majoritatii. In alta ordine de idei oare nu va ganditi ca in timpul primului sau celui de-al doilea razboi mondial erau cozi de topor in politica romaneasca si discutii asemanatoare se purtau si-atunci? Credeti ca pe vremea aia, oamenii nu aveau lehamite de politicieni dar cand a venit vorba de razboi fie ca au vrut sau nu au ajuns pe front? Aduceti in discutie fugitul din tara in caz de rău dar stau si ma gandesc pe cine veti lasa sa-i apere pe parinti, bunici, rude, prieteni si alti semeni care poate nu au posibilitati sa fuga? Credeti ca dupa scandal veti avea posibilitatea sa reveniti? Posibil că da dar probabil să nu si o sa ajungeti sa povestiti copiilor despre locurile unde ati crescut ca despre un basm fara posibilitate sa vada si ei acele locuri deoarece acolo se vorbeste alta limba sau e camp arabil.
      Politicienii aia de care ne este scârbă si pe care îi vrem in prima linie tot noi i-am adus acolo, nu altcineva. Ei sunt oglinda fiecaruia dintre noi si e al dracului de greu de privit in oglinda. Inca un lucru, politicienii de 48-50 ani acum avea la revolutie 18-20 ani. Doar ganditi-va la asta….

    • #26

      @ krompus “ Asa ca sotul (mor cand aud asta, e un fel de „bemve-ul” pentru gospodine) ”-dar tu cum ii spui sotiei tale? Cum spui partea feminina si adulta a familiei? Mama la copil? Jumatatea vietii? Partenera de rate? Bombonica? Cum mai exact?
      Faptul ca tu asociezi imaginea bmw ului folosit cu o conotatie negativa in societate, nu inseamna ca toti conducatorii de bwm sunt cocalari sau nesimtiti.
      Dar totusi banuiesc ca daca iti iei bwm, atunci cand te intreaba prietenul “ce masina ti-ai luat?”, tu spui “o tigaie” ca sa nu intri in caregoria “gospodinelor” .
      Avem niste besini de nu mai putem respira de ele.

    • #27

      Tikho deti, tikho…

      :)))

    • #28

      @habarnam
      Ok! scuze….

    • #29

      @tonys prietene esti prea batran ca sa intelegi generatia 18-40.
      Ramai la pedalat!

    • #30

      @BellaA, de fapt problema este ca multi din generatia 18-40 nu inteleg ce inseamna un razboi. Au impresia ca daca urla pe Facebook (sau pe bloguri), o sa scape de linia frontului. Inclusiv tu se pare ca ai impresia ca atunci cand se va declansa un razboi, granitele vor ramane deschise si sotul tau va putea fugi in Vest.
      Nu va mai putea iesi nimeni din tara si cei care vor incerca sa fuga, vor fi considerati dezertori. Asa cum a spus @Tonys, in caz de razboi toate drepturile civile se supenda.

    • #31

      mai putin dreptul de a nu te vaccina, cel putin asa cred aur-istii!”

      @BellaA, am binisor peste 40, nu zic ca-i inteleg pe cei din generatia 18-40, ca nici ei intre ei nu stiu cum stau, dar afirm ca le cunosc metehnele, ma avantajeaza, cat nu se manifesta in familia mea.

  8. #32

    “Toate drumurile, securizate,”

    De ce virgulele, fmm de aurist infect ?!

    • #33

      Asa i-a dat autocorrect-ul. Zice el. In alfabetul chirilic e altfel formularea.

  9. #34

    El crede ca rusii vor construi poduri pe sistem romanesc, in 10 ani doar studiile de fezabilitate.

  10. #35

    Aia cu șanțurile e cumva de înțeles. A auzit că ar putea francezii trimite trupe la noi și a zis să le preagătescă deja Linia Maginot, să se simtă și ei ca acasă. Na, pâine și sare, suntem un popor primitor, te așteptăm cu o groapă 🙂

    • #36

      mai bine le-ar pregăti niste steaguri albe

    • #37

      Cu alea e simplu, rupem cămășile dacice și imediat avem steaguri albe extrem de rezistente. Nu ne jucăm nici cu asta 🙂

  11. #38

    N-ar fi o idee buna sa facem si niste ziduri inalte ca sa ne aparam de avioane?!

    • O autostrada neterminata

    • #40

      @SD: :)))))))))
      200 km fara spatii de servicii sa faca pe ei si cu drum in lucru din 20 in 20. Fac aia depresie

  12. Nu mai bine punem pe granita, din loc in loc, poze cu Sosoaca?

  13. santurile sunt bune ca le umpli cu apa si pescuiesti

    • #45

      Nț, p-alea le traversează ușor, că au capul sec și plutesc.

  14. #46

    Ar fi bine sa afle și Vladimir despre treaba asta, să vadă cu cine are de-a face in caz că….

  15. #48

    Sfântă ironie să zic așa: parlamentar al unui partid care se opune vaccinării și instituirii OBLIGATORII a certificatului COVID, susține introducerea altei chestii OBLIGATORII. Adică e obligatoriu ce spun ei că este, nu ce este necesar sau unanim acceptat ca fiind obligatoriu. Bravo! Minte puțină și lipsă de logică, elemente esențiale pentru a fi parlamentar în România.

  16. #49

    Măcar dacă-i trecea prin cap să ne apărăm cu niște cisterne de vodcă pe graniță și rezemate niște topoare, moda Vaslui. Dar cine știe la ce preț ajunge Scandicul atunci…

  17. #50

    Pana vin rusii ne rezolva baietii de la STB , incurajeaza infectarea in plin val 5 prin aglomeratia din metrou, e super ok.

    • #51

      Eu sunt socat ca nu s-a umplut Bucurestiul de biciclete zilele acestea. Oare biciclisti aia care insista sa fie interzise masinile, cu ce au circulat? Cu masina personala sau cu uber/bolt/taxi?

    • #52

      Cei care o ard pe hipstereala eco si bicicleta in Bucuresti de obicei lucreaza de acasa si scriu linii de cod, deci nu se prea streseaza ei cu transportul in comun nici cand nu este greva.

  18. #53

    Aia cu pregătire militară 6 luni e ca și cum ai forma o echipă de fotbal din tipi de 18-40 care s-au antrenat 6 luni să joace cu naționala de fotbal a Rusiei.

  19. #54

    Frontiera de est, din puțina geografie pe care o știu eu, este reprezentată de râul Prut.
    Ce rost mai are sa sapi alte șanțuri de-a lungul frontierei? Dacă Valea Prutului nu a oprit tancurile, le va opri o groapă?

  20. #55

    intrebare: ce nationalitate are parlamentarul aur de botosani?

    • Craw

    • Probabil te referi la deputat, mos Feodorov, 80 de primaveri. Ca nationalitate e roman, origine rus lipovean, comunitate cu vreo 2500 de membri in Botosani. Nu mai spun de Delta Dunarii. Hai sa facem ca SUA in WW2, sa adunam toti rusii lipoveni din Romania intr-un lagar, ceva.

    • #58

      e de bine, daca a pus botul la ”basarabia e romania”!

      dar, nu este asa. de cand este putin sef, il lauda lipovenii non-stop, ce mare om e si cum le finanteaza comunitatea (m-am nimerit odata in compartiment cu niste membri si mi-au adus la cunostinta fara sa intreb). o conditie ca sa intri pe lista aur si cat mai in fata a fost sa-ti autofinantezi campania.
      pe liste au mai fost cel putin doua persoane din lipovenime si nu cred in coincidente.

  21. #59

    Sunt surprins că n-a propus otrăvirea fântânilor și parjolirea ogoarelor, ce fel de patriot ești daca te dezici de arta războiului, moștenită de la străbuni?

    • #60

      recomand vaccinatilor sa urineze in sursele de apa ale sistemelor publice, ca sa-i otraveasca pe nevaccinati.

    • #61

      @daddy
      Bag samă că nu prea ești la curent cu calitatea apei din sistemul public…

    • #62

      am filtru cu osmoza ca al lui cetin.

  22. #63

    Radem, glumim, futem, platim, dar voi realiati ca noi trollam aici pe blog just for fun, iar ala e in parlament, trolleaza oe salariu mare, bonus va avea si pensie speciala…..ne-am gresit meseria.

  23. #66

    recomand vaccinatilor sa urineze in sursele de apa ale sistemelor publice, ca sa-i otraveasca pe nevaccinati.

  24. #67

    Cu armata asta vor ei la razboi? www.facebook.com/msvga/videos/644352899946192 Pai mai bine le-ar da sa traga cu arcul si sagetile si cracane cu invizoace. Cred ca armata este doar garda de onoare si vreo alti 100 de soldati, ca in rest aveti la ofiteri…mama-mama si generali cu sutele!

    • #68

      Era o vorbă prin liceu (militar) – armată cu cai de lemn.

    • #69

      Avem generali ,facuti la apelul bocancilor ,mai multi decit armata SUA .

  25. #70

    Aia cu santurile pe flancul estic demonstreaza si multa prostie, iq de bivol tibetan, altfel l-as fi banuit doar de infantilism.
    Lasa ca e bine asa. Noi, fara AUR in parlament, avem iarasi iluzia normalitatii si ne furam singuri caciula.
    PS: Totusi, ma pun si in pielea invadatorului. Daca ii vezi pe unii sapand santuri “pe flancul estic” in anul 2022, chiar vrei sa ii invadezi? Ce-ai putea gasi bun dincolo de santul lor?

  26. #71

    Stiu ca nu e in ton cu postarile de aici, dar promit ca nu trollez. De curiozitate… daca e sa fie razboi, voi nu prestati deloc la aparat tara? Si, ok, daca nu, atunci cine s-o faca? Iar daca n-o face nimeni, nu e problema ca vin unii si fac chestii nasoale persoanelor dragi voua sau proprietatilor voastre? Si daca “ne luam catrafusele si plecam in alta tara”… nu va bazati pe unii care, acolo in tara aia, o sa presteze la apararea ei (si a voastra) in caz de ceva? Si daca da… nu e asta un comportament copilaresc?

  27. #73

    Bah, astia ne sunt ce ne conduc? E ceva defect cu noi. Poate ca fie nu mergem la vot, fie ca votam fara cap? Metal pretios din 4….

  28. #74

    Da armata română “profesionista” care primește salariu lunar pe card + alte sporuri din partea cetățenilor României nu este suficientă?

    • #75

      Vreo 73k activi și vreo 80k în rezervă. Nu prea ai ce face cu așa ceva.

  29. #76

    Observ cu cata usurinta omite domnul porc, asta… politician, zic… laserul de topit tancuri… Also, ferm convins sunt ca o escadrila de aerodine lenticulare ar face ravagii…

  30. Interesante decizii
    Armata online nu se poate face ?

  31. #78

    Dacă mai aveți și voi, simteți-vă libere.

    Cea mai evidentă dintre toate: nicio cultură, la liber, a armelor de foc.

  32. #79

    Otravati fantanile mai ales in Moldova ca aia si asa nu beau apa.

  33. #80

    Văd multe soluții complicate, inaplicabile. Vai război. vin rușii…
    Dacă tot e atât de rău, nu legalizăm și noi armele de foc?

  34. #81

    Conform cu niște capturi de ecran făcute de oameni răi, formularea inițială a fost “măsurile urgente pe care le POATE lua…”

  35. #82

    Santuri de 4 metri:

  36. #83

    Să otrăvim fântânile, să ardem silozurile de cereale, să dam foc la sonde și benzinării și să fugim in vest…..