Luni este pentru mine cea mai criminală zi din an. Inițial credeam, așa cum crede toată lumea, că e din cauză că merg la muncă și, după 2 zile de desfătare în sânul familiei sau la cine știe ce distracție, senzația de a reveni la muncă este criminală.

Dar nu, nu este așa. Nu mai am un loc de muncă de genul clasic de foarte mulți ani, mă trezesc fix la orice oră vreau eu, nu am nici un șef în afară de nevastă-mea, nimeni nu mă obosește verbal cu îndemnuri de mai bine sau cu biciuiri nervoase te dau afară bă, te dau afară, numai prostii faceți.

Și totuși, luni dimineața, când mă trezesc din somn, nici iarba nu crește. Păsările nu ciripesc, apa caldă nu se încălzește, pâinea e tare și cafeaua proastă. Nemaivorbind de faptul că nimeni nu se înțelege cu mine.

Desigur, îmi revin, ușor ușor, până spre sfârșitul zilei, când realizez că mai sunt maxim 4 zile până la începutul weekendului următor. Maxim 4 zile, pentru că weekendul poate începe și joia, dacă ai unde să pleci.

Îmi revin și mai ușor când găsesc și niște oferte bune, cu reduceri de 40%. Cum ar fi un GPS, care să mă ajute să plec razna în lume. Sau un sistem Home Cinema, să pot asculta muzică sau filme la marea artă. La care acompaniez un LED Philips, care să îmi bucure ochiul.

Pentru voi, cei care simțiți ca mine, Domo va alină astăzi simțurile cu Pink Monday, oferindu-vă ditai reducerile de pana la 40% la electronice, electrocasnice, jocuri si filme, să reducă morocănosul de luni.

Pink Monday e strict pe magazinul online domo.ro. Nu încercați să fugiți de la muncă către un magazin offline domo, sperând că luați ceva cu banii jos, că ziua de luni o să vă fie puțin mai neagră. Păstrați-o roz intrand pe Domo online.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cred ca ai uitat sa pui linkuri.

  2. wow mersi domo oficial ca mi-a preluat conceptul de pink mondays

  3. #4

    asteptam sa apara aia cu “ermergered erdvertersing!!!” ? :>

    • #5

      maddy » n-am inteles niciodata bancurile alea cu ermergered

    • #6

      trebuie sa le citesti intr`o voce retardata ca sa fie funny. pe mine ma distreaza :))

  4. Io zic sa aduni zilele de Luni si iti ofer eu in schimb, o jumate de Duminica. Ii ok ?

  5. #8

    Preţ acum 2 săptămâni : 2000 RON
    Preţ acum 2 zile : 3000 RON
    Preţ actual: 1800 RON

    Deci SUPER REDUCERI–> 40% !!!

    • #9

      pai asta-i stilul romanesc in care se fac reducerile, ce, n-ai invatat inca?! :)))) uite intimplare patita de mine in perioada reducerilor: probez niste pantaloni de vara, din pinza ordinara, vin bine, ma uit la eticheta: 99 lei! Bai, cit zda ma-sii costau inainte daca ACUM, redusi, sunt aproape un milion vechi?!?! Si ricii usurel eticheta cu pretul nou, sa vad cit era pretul vechi, lipid dedesupt. 69 de lei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Baaaaaaaaaaaai, ma lasi, erau mai ieftini inainte! Ei mizeaza pe psihologia cumparatorului lesinat dupa reduceri si fac magarii d-astea. Sau, cum spui tu, umfla pretul, aplica o reducere, ajungi la pretul dinaintea reducerii si-ti zic c-ai facut afacerea vietii tale!

  6. #10

    asteptam cu interes vinerea neagra :>

  7. Reducerile astea mereu au cate o infloritura…Sincer nici nu ma asteptam la altceva…

    • #12

      cotos » si care e infloritura aia la care te asteptai?

    • #13

      Infloritura e aia de care zice R4dhu mai sus.
      Sau ca mi-am comandat castile Philips SHE3570PK/10 dar de la Altex, cu 31 de lei cu transport inclus. La Domo costa 37 de lei, reduse de la 65, plus vreo 15 lei transportul.

  8. #14

    si daca dau click iti iei tu bani?

    ok,dau click pe toate,sa ti fac lunea mai frumoasa .

  9. #16

    Ştiţi ce zice jidanu?Că io am tovarăşi jidani. Zice- ,, şi dacă muncesc bani când mai fac? ” :))))))))))))))

  10. #17

    pentru ca esti mahmur de la berile baute in weekend. ca mine :))

  11. #18

    Eu prefer să aştept Black Friday ^^

  12. Dacă ar merge site-ul ar fi și mai bine. Pe orice apăs nu se întâmplă nimic. Să vină Black Friday.

  13. Domo…suni..si suni.. si suni…si cam atat.. efectul pink monday 🙂

  14. Cel mai naspa intr-o zi de luni e fix omul care se plange de ea! Cand esti si-asa suparat ca e luni si mai si vezi pe FB o multime de oameni care isi plang de mila …

  15. #25

    Cand muncesti 7 zile pe saptamana ( 7 nopti mai precis ) nici nu mai stii cand e luni !

  16. #26

    citit pe arhi, sunat un prieten care cauta aragaz, si-a luat unul de la domo.
    daca citesc, sa fie oamenii fericiti :).

  17. #27

    iuhuuuuuu, azi e luuuni, suntem nebuuuni…care-i culoarea pentru marti?

  18. Cat de roz sa fie? Nu am apucat sa dau click pe linkuri, dar cred, arhi, ca era misto sa pui si pretul la “pachetul” sugerat. Sa vada lumea diferentele intre pink si black 🙂

  19. Arhi, off-topic total. Zi-mi un serviciu de gazduire ok pentru blogul meu, ca de vreo cinci zile o tot ia pe aratura. Am ajuns sa am uptime de 99,61%. Webfactor merge, e ok, merita, etc?

    Sau alte optiuni?

    • #31

      Ciprian Pardău » pe webfactor sunt eu

    • Arhi >> fii atent, astia de la hostingul pe care sunt acum nu imi ofera, din cpanel, optiunea de a face fullbackup la blog. Adica optiunea exista, dar ea nu functioneaza!

      Mailul imi da eroare de baza de date. Siteul cade cel putin o data pe zi. Deja am platit gazduire la Webfactor. Miercuri trec la ei, dupa ce reusesc sa fac fullbackup-ul enervant. Ca daca mut manual imi ia o eternitate.

      Sau exista si alta metoda?

    • #33

      Ciprian Pardău » da un ticket la helpdesk@webfactor.ro ei si roaga-i sa te ajute

    • Le-am trimis ticket imediat dupa ce am efectuat plata! Le-am dat parola si user-ul de cpanel ca sa se ocupe ei de trasfer, dar au zis ca nu se poate efectua fullbackup si ca trebuie sa vorbesc cu cretinii aia unde sunt gazduit acum.

      Migrarea contentului full nu merge prin ftp? Adica sa-l rog pe ala sa faca asta! Ca eu habar n-am care-i treaba cu ftp-ul…

    • #35

      Ciprian Pardău » prin ftp muti ce ai fizic acolo, dar nu muti bazele de date, alea trebuie sa le descarci manual. pana acum o faceai, daca nu erai lenes:)))

    • Nu-i vorba de lene, Arhi! 😛 Faza e ca eu nu stiu sa lucrez cu ftp si nu m-as baga ca sa-i dau vreun fatal si sa-mi plang 2 ani pentru asta! I need help…

    • Si inca o chestie, Arhi. Da-mi, te rog, linkul catre comentariul meu, ala in cate te intrebam de un serviciu de hosting ok. Am nevoie pentru un articol care o sa apara dupa ce reusesc sa trec la Webfactor. Merci

  20. Off topic :Ciprian Pardău >> si eu tot pe webfactor sunt de cand a picat IPVHost si l-a luat domainscan (www.cristianiosub.com/ipv-hosting-a-fost-cumparat-de-domainscan-ro/). Acolo am scris mai multe . Oricum 30€/an si nu mi-a picat niciodată (am webmonitor care imi trimite SMS cand pica).

    On topic: având in vedere ca sunt 7 zile pe săptămâna doar, zic ca putem face curcubeu. Black, pink…ce mai vine? 🙂 Domo se ridica ușor in timp. Ar fi o idee daca ar face si sistem de afiliere.:)

  21. Nu stiu daca te-a anuntat cineva esti subiect de discutie pe blogul de la emag . Cica ai castigat pre mult vezi aici blog.profitshare.ro/index.php/2012/cat-castiga-bloggeri-din-afiliere/#comments

  22. Oricat de roz ar fi exteriorul, in interiorul meu este cenusiu totul Luni. Si nu pentru ca muncesc dupa o pauza de doua zile, ci pentru ca asa a fost mereu in ceea ce ma priveste.

    Este insa o idee bunicica de campanie.

  23. Si pentru mine e la fel , trezirea cand am chef ! Deci lunea viata e roz 🙂