Azi se lăuda cineva la mine că a făcut o afacere foarte mişto. A cumpărat lapte pentru fi-su, la jumătate de preţ faţă de comerţ. De la o asistentă care lucrează la un spital de copii. Nu cred că a înţeles nici acum de ce i-am spus că e o chestie care e demnă de dispreţ.

Pot accepta să cumperi telefoane furate, piese, cd-uri de maşină sau ce mai vrei tu. Asta e, e de condamnat, dar dacă atât te duce mintea, nu e nici o problemă.
Dar când cumperi mâncare furată de la gura altui copil, mult, MULT mai defavorizat decât plodul tău, doar pentru satisfacţia de a face un chilipir, e dezgustător.

Şi da, e mai de condamnat cel ce cumpără decât cel ce fură, pentru că dacă hoţul nu ar avea cui să vândă alea, nu le-ar fura.