Realizez că toți, inclusiv eu, facem o greșeală majoră în ultima perioadă. Blamăm și disprețuim proștii pentru ideile lor, politice sau nu, suntem dezgustați de ele și le distrugem, argumentat sau nu, pe oriunde le prindem.

Să lămurim o treabă. Toți am fost proști, la un moment dat. Toți am gândit tâmpenii, am ales aiurea, am disprețuit alți oameni, alte categorii sociale, felul cum fac sex alți oameni și tot așa. În toți există un mic nazist primordial, mai ales că am avut un nivel de parenting apropiat de zero.

Dar ne-am deșteptat, nu? Am citit multe, am vorbit cu alți oameni, mai inteligenți decât noi, am cerut explicații, am vrut să devenim mai buni de atât și, în mare, am devenit. Desigur, există loc de îmbunătățire, cel puțin la mine simt întotdeauna că am de învățat ceva chiar și de la cel mai prost de aici sau altundeva.

Cum ar fi dacă am începe să ne iubim aproape, non biblic și să le spunem direct că sunt proști? Pur și simplu, băi, ești prost/proastă, hai să îți explic de ce. După care să ne rupem din timp și să încercăm să îi facem să fie mai buni, să înțeleagă că PSD îi fură de 30 de ani și din cauza asta sunt proști și săraci, că sexul dintre 2 oameni nu e o problemă a societății și nu are de ce societatea să se amestece în asta și să decide ce le permite sau nu și tot așa.

Cum ar fi, mă întreb?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.