Am observat o practică foarte kinky la magazinele de bijuterii, care practică mi-a sărit în ochi mai mult la bulgari.
Adică bijuteriile din vitrine au toate etichetele cu preţul întoarse în jos. Pur şi simplu nu poţi să vezi nici un preţ, trebuie să chemi vânzătorul şi să întrebi.

Ok, înţeleg ideea, să zicem că atunci când e vorba de bijuterii de câteva zeci de euro, hai maxim 200, merge ca strategie. Vine vânzătorul, o laudă, vede ce vrei, te îndrumă spre altceva mai scump sau, dacă nu ai bani, spre ceva mai ieftin.

Dar Hesus, cum era la un magazin de gen din Bulgaria, era o vitrină cu preţuri care nu coborau sub 5-6000 de leva, astea fiind cele mai ieftine. Păi cine are de dat 2500 de euro pe un ineluş, stă să cadă la mingicăreli de astea de magazin ieftin?

E greu să găseşti o cale corectă. Mi-e dor de vremurile vechi, cu bijutieri distinşi, mirosind a Patchouli.