Nu mai fumez de patru ani. Mai precis, pe 1 Mai se fac patru ani. Cand ne-am lasat, eu cu Nevasta, eu fumam 3 pachete de Marlboro lung iar Nevasta 2 pachete de Viceroy alb. Adica, ceva ceva fumatori, am fost si noi, mai ales ca fiecare din noi fuma de pe la 14 ani.
Deci, e alegerea mea sa nu fumez, pentru ca il consider daunator sanatatii, iar martor ar fi tatal meu, mort de cancer la gat, facut de la tigarile Bucegi.
Ma duc intr-un restaurant, pizzerie ceva, inauntru, fum sa il tai cu cutitul. Toata lumea fumeaza. Intreb unde e masa de nefumatori, mi se arata o masuta, in general cea mai imputita din tot localul, situata undeva pe langa wc si neizolata in nici un fel de restul fumatorilor.
De ce am ajuns sa fim marginalizati pentru ca nu suportam un viciu daunator?
Este viata mea, si EU, ca posesor al respectivei vieti, am decis ca nu vreau sa ma imbolnavesc de la fumul de tigara. Si atunci, de ce sunt obligat sa suport VICIUL altora?
Nu am nimic, fiecare crapa in stilul propriu, dar nu ma obliga si pe mine sa iti calc pe urme, pentru ca altfel te simti tu marginalizat.
Nu, nu vreau sa merg pe strada si sa iti miros nicotina, fumatorule. E dreptul meu. Si degeaba te oftici ca te pun sa fumezi pe balcon, cand vii la mine in casa. E dreptul meu sa nu accept sa imi otravesti familia. Iar in restaurant, vreau sa pot manca fara sa mi se faca greata de la fum de tigara.
Viciul se taxeaza. Nu imi taxa viata cu viciul tau.