Am găsit clipul ăsta și mi s-a părut interesant, în ideea seriei de articole pe care am făcut-o despre neurodivergența ce mă bântuie, și anume ADHD, dar nu numai.
De când mă știu, and i mean cu adevărat, fizic, de când am primele amintiri legate de asta, nu am înțeleg niciodată ce voia să spună părintele meu de sex feminin cu Închide ochii, se face întuneric și dormi. Pentru că, dintotdeauna, am avut probleme cu somnul, evident.
Și chestia asta cu închisul ochilor ca să se facă întuneric, pentru mine, este neadevărată. Eu, dacă închid ochii, văd toate chestiile astea din clip sau, dacă sunt într-o perioadă mai stresată, văd imagini, chipuri, persoane, acțiuni, mai mult sub forma unor daguerrotipii, dar foarte clare și reale. Sunt momente în care au chiar și propria viață, acțiune, nici măcar nu trebuie să fac vreun efort, doar le urmăresc ce fac, relaxat, ca la cinema.
Dar asta când sunt oarecum mai agitat. În rest, cortinele acelea de lumină, pureci de televizor, stele căzătoare, tot arsenalul posibil.
Și vă zic, până la 47 de ani, când am descoperit ce am, eu chiar am crezut că așa vede și simte toată lumea. Doar că nu.
Bine, așa am crezut și că toată lumea are monolog interior, sau că toată lumea vorbește cu voce tare în cap sau repetă în minte înainte de a vorbi. Dar iată, iarăși, nu.
Poate fi o chestie interesantă să vă întrebați copiii ce văd dacă închid ochii, să știți.
Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul