Fuga

– Imi vreau copilul! Este al meu, trebuie crescut in religia mea, printre rudele sale.
– Copilul asta e nascut din mine…
– Si va creste cu mine!

Si asa a inceput fuga. Pe jos, noaptea, prin ploaie, cu cun copil de o luna in brate. Mancau daca aveau ce, dormeau cand gaseau unde. Trebuia sa ajunga acasa.
– Mama, am venit, eu si puiul meu…
– Ce cauti tu aici? De ce nu esti langa “dragostea ta, zeul tau”?
– Vrea sa imi ia copilul.
Se auzeau batai puternice in poarta.
Era el.
– Am venit sa imi iau baiatul. Este singurul meu baiat si trebuie sa fie crescut in felul nostru.

Alta alergare, peste dealuri, prin paduri, pana la biserica.
– Parinte, vreau sa botezi acest copil.
– Cine ii este tatal?
– Tatal sau…a murit
Si a trecut timpul. Zeul devenea din ce in ce mai pamantean. Contributia la cresterea copilului nu ii era pe plac.
Intr-o zi, pe ulita satului a aparut o masina a salvarii.
– Buna ziua, am venit dupa copilul abandonat, sa il ducem la centrul de plasare minori.
– Care copil abandonat?
– Doamna, avem acceptul tatalui si confirmarea ca sunteti o mama denaturata. Va rog sa ne dati copilul.
E un miracol ce efect are asupra psihicului unui slujbas la stat, un topor tinut de doua maini zdravene.

– Ti-am vrut numai binele…
– Ai vrut sa imi iei copilul de langa mine!!
– Esti inca prea tanara, nu poti creste un copil cum trebuie, lasa-i pe cei care se pricep la asta sa se ocupe.
Lumea ei muri inca o data….