Contrar opiniei publice protocroniste, deși trăim departe de țară și ni se face dor de-acasă, naționalismul nu s-a lipit de noi. Dar, puțin acolo, o sămânță de român tot a rămas – că deh – îl scoți pe român din România, dar pe România n-o scoți din român.
Așa că ne-am “botezat” cei 3 copii și cu un nume românesc: Ion, Gheorghe și Vasile.
Nume greu de pronunțat printre americani, pe ăla mare îl strigă colegii “I won”.
Noi, ca vorba cântecului, îl strigăm Ioane-Ioane.
Toată lumea doarme, el e supărat fleașcă, trece prin pubertate.
Râd ăștia mici de el de numa – că i s-a umplut barba și gâtul de acnee de-alea urâte.
Am fost la Oana – doctora noastră de-aici – și asta senină cică:
– Nu fi supărat tinere, dai cu cutaden și trece, într-o lună poți să-ți inviți prietena la film.
Doar că nu se găsește drăcia aia de cremă pe-aici.
Băi și de o săptămână ne toacă la cap.
– Să-mi luați cutaden, eu vreau cutaden, nu mă duc la școală dacă nu-mi luați cutaden, plec în România, vreau cutaden…

Am căutat pe eMag, Amazon, eBay, draci-laci, nimic.
Let’s go Brandon!
– Tinere bavarez, nu te impacienta, se rezolvă.
Intru pe blog.
Oameni de treabă aici, mai ales femeile, las un mesaj.
Sare o fată și zice:
– Nea Ilie, îți trimit eu, zi-mi ce vrei.
Băi, zici că stătea la colțul farmaciei cu aplicația lui Cetin în mână.

În fine, mi-a luat doamna ce-aveam nevoie, acuma am niște emoții… noroc că mi-a trimis o poză.
Zic – am emoții – că am mai avut o experiență de-asta.
Am venit de prin țări străine cu o tâmpenie de pâță la stomac de era să mor.
Chestie care s-a întins și mi-a rupt tot, stomac, pancreas, colon, eram dus.
Mi-a făcut coana Tanța parastas de viu, m-am dus la medic, m-au bălmăjit ăia cu de toate, nu mi-a trecut.
– Coană Tanță, eu mor, calcă un costum…
Și ne zice tot Oana, doctora – băi, e “dumniezău pă pământ” Oana asta, știe românește, ceva de speriat – cică:
– Nea Ilie, uite cum faci: o lași mai moale cu grătarele și berea și ia de caută matale sirop de-ăsta (ne-a zis ea numele) cu extract de citrice, îl iei 3 luni și pe urmă vii la mine.
– Amin, Oana, facă-se voia ta!
– Dar să fie citrice – nu alte drăcii, bre – și vezi că-n zilele de sirop nu ai voie să mănânci.
Doar că – ați ghicit – sirop de-ăla nu se găsește la capitaliști.
– Coană Tanță, eu mor, calcă un costum…
– Nu-ți face griji, țuțuraș, îl avem pe Florinel.
– Popă?
– Nu, mă tâmpitule, e băiatul lui nea Stelică, era student prin București, ia caută-l pe uațap.
Îl găsesc.
– Hăhă, Florinele tată, ce mai faci? Mai ești pe la facultate?
– Da, nea Ilie, dar plec în 10 minute, ai nevoie de ceva?
Intuitiv Florinel, mi-a plăcut.
– Florinele nene, zic, uite ce e, ne-a zis doctora să luăm sirop de-ăla (și-i zic numele)…
– Dă cât?
– De cât o fi, de unde să știu eu, stai așa să-ți zic… Vezi că ne-a zis să fie cu extract de citrice, nu alt…
– E mai mult de-o sută?….
– Băi, tu ești atent? Să fie citrice… Că-ți trimit eu banii.

În fine, i-am trimis banii, ne trimite Florinel pachetul.
Când a venit, am făcut prima minune din viața mea, am salivat în fața unei salate.
Cred că aș fi fost în stare să o mănânc, dar minunea s-a întrerupt brusc.
Pentru că a venit momentul tratamentului.
Desfac pachetul, văd niște bidonașe cu lâmâi pe ele și pentru că n-aveam ochelarii la mine desfac capacul și miros.
– Hmm… miros de lămâiță. Super!
Pun pe limbă.
Băăă… Ce fel de lâmâia dracu’ e asta băi nene…
Eu am crezut că e otravă.
– Cine poa’ să bea tâmpenia asta?
Mai iau un pic pe limbă, mureai amar, nu alta.
Tocmai când îmi făceam planul să mă duc în Grecia cu un topor la mine și să le tai ălora toți lămâii apare coana Tanța.
– Ce faci țuțuraș, ți-a crescut păr pe limbă?
– ?!
– Păi tu ai văzut ce scrie pe bidon?
Anulez planul cu Grecia, iau ochelarii.
Băi nene, când mă uit, Florinel ne-a trimis 6 bidonașe de șampon.
Cu extract de citrice.

Așa că pentru crema lui Ioane am apelat la comunitate.
Ce-o ieși, o ieși.
Dacă nu, mă spăl cu ea pe cap.
Sper să nu fie cremă depilatorie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.