eMAG a investit 63 de milioane de euro anul trecut în patru direcții principale, pentru a susține dezvoltarea rapidă ca hub regional de ecommerce: angajați (2 milioane), logistică (10 milioane), tehnologie (27 milioane) și dezvoltare internațională (24 milioane). În 2018, eMAG derulează investiții de peste 120 de milioane de euro, incluzând investiția în noul centru logistic.

Cifra de afaceri realizată în România a crescut cu 28% față de anul precedent, până la 2,58 de miliarde de lei, iar cifra întregului grup eMAG a crescut până la 4,06 de miliarde de lei, în timp ce numărul de clienți pe care eMAG îi servește în cele patru țări a crescut la 7,57 de milioane. De asemenea, traficul și volumele au crescut constant, atât pe desktop, cât și pe mobile, zonă în care aplicația eMAG a ajuns la un număr record de peste 1,1 de milioane de instalări.

„Numărul de clienți și cifra de afaceri sunt un rezultat al investițiilor pe termen lung pe care le-am făcut în tehnologie. Suntem într-un moment în care ecommerce-ul crește în ritm accelerat la nivel global, dar și local. Mizăm pe tehnologie, pe echipa noastră și vom continua să investim în inovație românească: aici avem oamenii, aici am creat proprietatea intelectuală și serviciile care sunt un model pentru celelalte țări,” a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Peste 10.000 de selleri în eMAG Marketplace

Cu un ritm de 800 de selleri noi integrați lunar, eMAG Marketplace a crescut rapid, cu 201%, în perioada ianuarie 2017-mai 2018, iar în prezent reunește peste 10.000 de selleri în România. În prezent, 50% dintre produsele vândute pe eMAG provin din oferta sellerilor Marketplace.

Pentru a-i ajuta pe selleri să aibă rezultate mai bune, până la finalul anului vor fi lansate două servicii noi: eMAG Ads (va putea fi cumpărată publicitate pe platforma eMAG) și eMAG Academy (webinarii, traininguri și conferințe care îi vor ajuta pe selleri să își îmbunătățească strategia și performanța).

3,4 de milioane de produse în stoc și categoriile anului 2018

În oferta eMAG sunt, în total, peste 3.400.000 de produse în stoc. Dacă în 2017, categoriile care au înregistrat cele mai mari creșteri au fost telefoanele mobile, electrocasnicele mari și mici, televizoarele, gadget-urile, jucăriile și produsele auto, anul acesta topul se schimbă ca urmare a creșterii frecvenței de cumpărături online.

În 2018, un potențial mare de creștere au produsele din categoriile fashion, sport, îngrijire personală și cosmetice și bricolaj, mobilă și decorațiuni.

Servicii noi

Pentru a doua jumătate a anului, eMAG a pregătit o serie de servicii noi care vor îmbunătăți experiența de shopping online:

Începând cu data de 25 iunie, clienții din București și Ilfov vor putea comanda până la ora 24:00 cu livrare a doua zi, inclusiv sâmbăta și duminica.

Din data de 2 iulie, eMAG introduce un serviciu de livrare rapidă pentru litoral. Astfel, vor putea fi plasate comenzi cu livrare pe litoral în aceeași zi (dacă este plasată comanda până la ora 12:00) și cu livrare a doua zi (dacă este plasată până la ora 24:00).

Din luna august, livrarea pe 6 intervale orare de câte 2 ore între 09:00 – 21:00: eMAG va extinde serviciul de livrare în aceeași zi în București și în județul Ilfov, oferind 6 intervale de câte două ore, de la 3 intervale de trei ore câte sunt în prezent. Clienții vor putea plasa comanda cu până la 1h30’ înainte de intervalul de livrare dorit, iar serviciul va fi disponibil și în week-end.

Începând din luna octombrie, clienții eMAG vor putea să își cumpere de pe platformă cartele prepaid sau să își alimenteze conturile prepaid de pe telefoane.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Să-mi fie cu iertare dar nu m-am putut abține:

    Câți din banii ăia intră în tehnologii de manipulare a prețurilor de black Friday și alte promoții? 🙂

  2. #2

    Frumoase vorbe (sper ca si fapte), dar cand or sa tina cont de parerea clientilor si sa ia masuri impotriva vanzatorilor problematici (produse neconforme, falsuri, garantii respinse fara motiv…)?