Există un reality show la tv, ceva cu niște mineri care caută jad. As usual, simplu, o tipă incredibil de urâtă care are o echipă formată din familie și vreo 2 străini, care caută blocuri mari de jad, să le vândă chinezilor.

I-am căutat la un moment dat net worthul, tipa este multimilionară, afacerea ei valorea o grămadă de bani, deține terenuri bogate în jad, este fix genul de afacere de familie care a avut succes.

De fapt, știți ce m-a impresionat? Că, deși are o grămadă de bani și ar fi putut spune Fiule, vino și prefă-te că muncești aici la mină, avem bani decenți, nu trebuie să te stresezi cu viața, ea a ales să își lase fiul cel mic să își aleagă alt drum, doar al său. Iar acel drum nu era facultatea Bioterra și un post de ceva pe undeva, ci camionagiu. Tipul și-a cumpărat propriul său TIR și asta a fost, asta și dorit să facă în viață.

Și mi s-a părut minunat și o explicație extrem de simplă a diferenței de cultură și succes dintre ei și noi. Aici, orice părinte vrea ca plodul său să fie medic, avocat, polițist, neapărat șef. Avem tone de facultăți care eliberează cartoane, pe bandă rulandă, unor analfabeți care nu au nicio vină pentru că sunt acolo, ci sunt împinși de la spate de părinții care, nu-i așa, le vor binele.

Câți oameni știți care să își dorească, pentru copiii lor, să ajungă șoferi de TIR? Sau mecanici auto? Sau prelucrători prin așchiere? Câți din ei s-ar bucura să le vină fiul acasă și să le zică, Mamă, de mâine vreau să fiu șofer! Sau mamă, de mâine vreau să fiu casieră la Mega?

Eu nu știu pe nimeni.