Acum câteva zile îmi dă mail un tip.
Salut, sunt nou în lumea asta a voastră a blogărilor, mi-am făcut şi eu blog şi voiam să te întreb dacă pot să îţi preiau articolele, desigur dându-ţi link.

De remarcat politeţea de a-mi cere voie, până aici basca jos.
Dar fratele meu, cum te gândeşti tu că eu aş fi de acord ca tu să iei munca mea, gândurile mele, tot efortul pe care îl depun în crearea arhiblogului şi să le pui la tine. Uite-aşa, fiindcă se poate?

Normal, l-am refuzat, drept pentru care am primit un răspuns vitriolant, că sunt arogant şi că să rămân eu cu articolele mele pe care nu le citeşte nimeni.
Nu mă băiatule, nu sunt arogant. E MUNCA MEA!. Cum îţi permiţi să vii să mi-o furi, după care şi punând link `vedeţi că am furat-o de la arhi`.

Munceşte, scrie, pune-ţi capul la contribuţie, dacă asta vrei să faci. Dar nu fura. Punct. Faptul că îmi pui link pe furtul făcut nu mă încălzeşte cu nimic.
TOT FURT SE CHEAMĂ.

Mi-am adus aminte de asta citind un spam în care un roboţel îmi spunea ceva de genul
Foarte bună treabă faci aici. În mod sigur îţi voi prelua feedul rss şi îl voi publica la mine pe blog!

Adică eu urma să mă gudur de fericire că cineva îşi face conţinut pe site, cu ajutorul muncii mele.
Beton, până şi roboţeii sunt hoţi în ziua de azi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.