Mă uitam la panarama asta de femeie, cum își pune poalele în cap și cum mută responsabilitatea existențială a plozilor ei asupra părinților sau rudelor, pentru că e fffff greu să fii mamă, e ceva ce nimeni nu a mai făcut și e greu de tot. Voiam să o iau puțin în balon, dar mi-a atras nevastă-mea atenția că nu face decât ragebait pentru internet, pentru a face puțin scandal, femeile care o urmăresc aplauze substanțiale da, așa e, noi ne-am mutut și am fătat și acum nimeni nu ne ajută, nu e normal! Și așa iese banul să ne mai alăptăm plozii încă 7 ani.
Auzi tu, cum au ei bunicii timp din plin. După ce au crescut panarama, când să se odihnească și ei, pac, schimbul 2.
După care a venit comentatoarea miracol să mărească miza. Deci bă, nu că ar vrea ca mă-sa să îi crească plozii, în timp ce ea își trage o odihnă binemeritată și se pregătește pentru o nouă rundă carniserie intercopsală. Ar trebui ca vecinii și tot cartierul să fie preocupați de produsul uterului ei și a iubirii de 30 de secunde pe care a simțit-o la un moment dat. Toți să creștem plozii doamnei, ca să poată și ea să doarmă.
Bine, e evident că acest gen de comentariu e produsul articolului inițial al influenkerizdei, femeia, săraca, nu are nicio vină că a căzut în șerpăria aia mizerabilă. Doar că va ieși afară și își va da seama că aberațiile ei nu au sens și va înțelege, evident, că lumea îi este inamic și nu se mulează pe dorințele ei atât de normale.
Creșteți-mi copilul, eu mi-am făcut datoria!
Mizdulina heroina probabil are o criza existentiala sau e grasa si neututa cu anii!
30 de secunde??? Da’ cu cine l-a făcut, frate, cu Rocco Siffredi?
Confuzi timpul cu lungimea!
După o anumită vârstă confuziile sunt inevitabile.
Am vazut ca lumea nu prea intelege ca a avea grija de un copil nu e o plăcere pentru un strain. Adica e amuzant prima jumătate de ora, dar dupa devine obositor.
Asta e pentru ca oamenii nu stiu sa dozeze lucrurile. Adica frumos ar fi sa ai niste pauze. De exemplu ai grija de copilul cuiva o ora, faci 15 minute pauza in care sa te relaxezi. Aici nu stiu, poate in timpul pauzei sa vezi niste poze cu copilul respectiv, sa mai povestesti cu parintii despre care sunt lucrurile la care exceleaza etc. Si tot asa, in reprize de 1 ora cu 15 minute pauza.
Opțional, de la caz la caz, 1 h ai grijă de copil, 15 minute de maică-sa.
Exista si alte solutii: www.dgaspc-sectorul1.ro/centrul-de-plasament-viata-si-lumina/
S1 e doar un exemplu.
Dupa ce mai creste, il iei inapoi.
De aia tre sa fim ca americanii. Te puiesti, rezisti 16 ani, ii iei masina si-i dai un sut in cur mars in viata, puiut.
Lumea o duce prea bine de vreo 20 de ani. Generațiile de acum au crescut în puf și le-o cam ia mintea razna.
Păi când eram eu mic, ambii părinți se duceau la muncă, lucrau în schimburi. Ziua, noaptea, cum se nimerea. Și munceau la Oltchim, care este la vreo 15 km de Rm. Vâlcea, deci așteptau convenția (o răgălie de autobuz care venea când avea chef). Eh, și au reușit să mă crească și pe mine. Fără ajutoare, fără vecini, fără bone, fără 2 ani concediu de maternitate. Alergau săracii încontinuu, ziua, noaptea, de la muncă la convenție la copil, la piață și iar la muncă. Duminica se duceau la Olanu, la bunică-mea, să mai sape prin grădină, să mai taie un pui, să mai pată un cui. Concediul “de odihnă” însemna munci agricole în august și septembrie, hectare de pruni, porumb, grâu. Ah, își mai luau și primăvara ceva “odihnă” că trebuiau arate, plantate, prășite toate alea care se culegeau în septembrie.
O dată nu i-am auzit să se vaite de muncă. Se mai plângeau că nu le ajung banii, într-adevăr, pe vremea aia salariul mediu era vreo 150 usd. Păi dacă începea careva pe vremea aia cu “nu am suficient timp pentru mineee!” îl internau la nebuni :)) Sau dilemele de azi: la schi sau în Maldive pe 15 ianuarie? Nu mai mergem în august tot Grecia și Italia toată luna, mai hai și pe alt continent… Niște porumb n-ai culege, hă? Cu vaca la păscut nu te-ai duce :))
Părinții noștri au muncit pe brânci zi și noapte, iarnă-vară, an de an, toată viața. Că așa s-a nimerit. Nu c-am fi noi mai deștepți sau mai îndreptățiți să stăm în vârful patului și să ne plângem că nu-i salteaua memory foam. Nici prea mult puf nu-i bun. Ți-o ia mintea razna și inventezi greutăți în viață.
Corbane, atunci era alta lumea, acum ai masini de cules porumbul, ai UBER, autobuzele au aer conditionat, vacile au cipuri si sunt duse la pascut de drone.
Ai avut noroc de parinti buni, nu creiz ca toti mergeau la munca la sat si se chinuiau pt copii. Unii desi aveau 3 copiii acasa mergeau dupa munca si in weekend la baut si pescuit, nu dadeau un ban in casa sau mai nimic. Daca se chiraia de foame si nervi bateau tot ce prindeau.
Asa ca multi erau batuti, murdari si flamanzi dar toti eram fericiti ! 😀
Si poti sa faci si schi in Maldive, dar doar nautic deocamdată.
Indubitabil toți. Dacă nu, măcar prin reprezentanți.
Suportul familiei e important, atunci când e. Dar nu mi-e dator nimeni să mă ajute, nici măcar părinții mei. Dacă îmi este oferit un ajutor îl accept, dar nu îl cer.
Daca nu il ceri, oamenii nu au de unde sa stie ca ai nevoie de ajutor sau cum pot ajuta. Eu, personal, am intrebat mereu prietenii cu copii ce pot face pentru a-i ajuta, mi-ar fi placut sa imi spuna si ei daca au nevoie si ce au nevoie. Atunci cand mi s-a spus concret ( nu povesti ca tu nu stii cum e, ca bla bla-uri ) am ajutat cu mare drag. Dar nu toti oamenii sunt ca mine, unii nu vor sa deranjeze, altii poate au avut experiente nasoale in situatii similare.
Eram singura ca e cucoana blonda.
Aia inca traieste pe spinarea lui barbac-su si e o jelanie continua pe blogul ei, de cand a puit nu are niciodata timp pentru ea.
Are corul de mamiki aplaudace care o sustin si ii rumega ineptiile la nesfarsit.
Hesuse, toata lumea ii e datoare, ca doar face ceva extraordinar, mama obosita eroina full time.
Cu scuzele de rigoare daca deranjez, dar daca are sot, deci copilul are tata, de unde aceasta dramatizare ca doar ea, ca mama, sufera? Sotul ala, tatal acelui copil, nu e pe acolo?
Cateva informatii:
-> oamenii nu au de unde sa stie prin ce treceti!
-> oamenii nu au obligatia sa stie prin ce treceti!
-> oamenilor care va intreaba ce faceti, cum sunteti, cum puteti fi ajutati, etc aveti obligatia sa le raspundeti destul de concret, altfel nu va puteti plange ulterior ca nu v-au ajutat!
-> daca va izolati x luni, ani dupa ce apare copilul si cand oamenii va suna sau incearca sa va vada sunt refuzati, nu puteti sa va asteptati ca, in vreun fel magic, ei totusi sa ajunga la voi si sa va ajute!
-> cereti ajutorul! nu este o rusine sa ceri ajutorul, este insa o mizerie sa nu o faci si apoi sa te vaiti ca nu l-ai primit!
-> copilul ala este al vostru, daca aveti noroc de oameni mega empatici care se dedica cumva acelui copil sau ajutorului vostru cu acel copil, nu fiti antipatici si nici nu luati asta drept ceva oarecare. Este un gest important si mare.
-> nu indepartati oamenii, prietenii, rudele ( de sange sau nu ) de acel copil doar pentru ca ei nu au
-> nu uitati ca, desi voi aveti un copil, nu doar ceilalti trebuie sa continuie sa pastreze relatia ( oricare ar fi ea ) si sa va intrebe de sanatate sau sa va ofere ajutorul.
-> nu uitati ca, uneori, este posibil ca cei din jur, chiar si fara copil, sa observe comportamente care nu sunt ok, fie ale copilului, fie ale voastre. Nu o luati personal si jignitor daca vi se spune ceva sau daca cineva ii spune NU copilului vostru care este, poate, exagerat de impertinent. Uneori voi sunteti atat de absorbiti de ce se intamplat sau de oboseala in care va aflati ca nu realizati, dar comportamentul vostru ( cat si al copilului ) poate fi gresit/deranjant
-> implicati bunicii si oamenii apropiati! Invatati copilul sa stea SI cu ei, de mici, ca apoi, cand mai cresc putin, sa ii puteti lasa cateva zile/o saptamana la bunici in vacanta sau la prieteni, etc.
Astea sunt cateva reguli de bun simt pe care le-am dedus din experienta mea de om fara copil, dar cu prieteni cu copii.
Aş adăuga şi:
->oamenilor li se poate fâlfâi lejer şi sincer de dramoletele pe tema asta prin care treceți. Din multe motive, o mare parte justificate.
antîi tifutz, apoi kibbutz…
M-am oprit din citit ca să curăț tastatura de cafeaua vărsată la ”carniserie intercopsală” =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Asta e de reținut.
Mă-ntorc la citit.
Eu din viteză am citit “carnasiera” şi-am zis” io-te ce metaforă măiastră pentru o pisicuță flămândă…”.