Mă uitam la panarama asta de femeie, cum își pune poalele în cap și cum mută responsabilitatea existențială a plozilor ei asupra părinților sau rudelor, pentru că e fffff greu să fii mamă, e ceva ce nimeni nu a mai făcut și e greu de tot. Voiam să o iau puțin în balon, dar mi-a atras nevastă-mea atenția că nu face decât ragebait pentru internet, pentru a face puțin scandal, femeile care o urmăresc aplauze substanțiale da, așa e, noi ne-am mutut și am fătat și acum nimeni nu ne ajută, nu e normal! Și așa iese banul să ne mai alăptăm plozii încă 7 ani.
Auzi tu, cum au ei bunicii timp din plin. După ce au crescut panarama, când să se odihnească și ei, pac, schimbul 2.
După care a venit comentatoarea miracol să mărească miza. Deci bă, nu că ar vrea ca mă-sa să îi crească plozii, în timp ce ea își trage o odihnă binemeritată și se pregătește pentru o nouă rundă carniserie intercopsală. Ar trebui ca vecinii și tot cartierul să fie preocupați de produsul uterului ei și a iubirii de 30 de secunde pe care a simțit-o la un moment dat. Toți să creștem plozii doamnei, ca să poată și ea să doarmă.
Bine, e evident că acest gen de comentariu e produsul articolului inițial al influenkerizdei, femeia, săraca, nu are nicio vină că a căzut în șerpăria aia mizerabilă. Doar că va ieși afară și își va da seama că aberațiile ei nu au sens și va înțelege, evident, că lumea îi este inamic și nu se mulează pe dorințele ei atât de normale.
Creșteți-mi copilul, eu mi-am făcut datoria!
Mizdulina heroina probabil are o criza existentiala sau e grasa si neututa cu anii!
30 de secunde??? Da’ cu cine l-a făcut, frate, cu Rocco Siffredi?
Confuzi timpul cu lungimea!
După o anumită vârstă confuziile sunt inevitabile.
După o anumită vârstă și timpul se face melc.
si care e acea vârstă???
Am vazut ca lumea nu prea intelege ca a avea grija de un copil nu e o plăcere pentru un strain. Adica e amuzant prima jumătate de ora, dar dupa devine obositor.
Asta e pentru ca oamenii nu stiu sa dozeze lucrurile. Adica frumos ar fi sa ai niste pauze. De exemplu ai grija de copilul cuiva o ora, faci 15 minute pauza in care sa te relaxezi. Aici nu stiu, poate in timpul pauzei sa vezi niste poze cu copilul respectiv, sa mai povestesti cu parintii despre care sunt lucrurile la care exceleaza etc. Si tot asa, in reprize de 1 ora cu 15 minute pauza.
Opțional, de la caz la caz, 1 h ai grijă de copil, 15 minute de maică-sa.
Peredhil, in alea 15 intra si dusul? 🙂
Care dus? Că se presupune cā ești la locul faptei, nu faci naveta.
Exista si alte solutii: www.dgaspc-sectorul1.ro/centrul-de-plasament-viata-si-lumina/
S1 e doar un exemplu.
Dupa ce mai creste, il iei inapoi.
De aia tre sa fim ca americanii. Te puiesti, rezisti 16 ani, ii iei masina si-i dai un sut in cur mars in viata, puiut.
ca sa fii ca americanii trebuie sa si traiesti in societatea aia. altfel, il condamni cu buna stiinta la esec.
5 cititori stiu ce e ăla Ostroveni???
Lumea o duce prea bine de vreo 20 de ani. Generațiile de acum au crescut în puf și le-o cam ia mintea razna.
Păi când eram eu mic, ambii părinți se duceau la muncă, lucrau în schimburi. Ziua, noaptea, cum se nimerea. Și munceau la Oltchim, care este la vreo 15 km de Rm. Vâlcea, deci așteptau convenția (o răgălie de autobuz care venea când avea chef). Eh, și au reușit să mă crească și pe mine. Fără ajutoare, fără vecini, fără bone, fără 2 ani concediu de maternitate. Alergau săracii încontinuu, ziua, noaptea, de la muncă la convenție la copil, la piață și iar la muncă. Duminica se duceau la Olanu, la bunică-mea, să mai sape prin grădină, să mai taie un pui, să mai pată un cui. Concediul “de odihnă” însemna munci agricole în august și septembrie, hectare de pruni, porumb, grâu. Ah, își mai luau și primăvara ceva “odihnă” că trebuiau arate, plantate, prășite toate alea care se culegeau în septembrie.
O dată nu i-am auzit să se vaite de muncă. Se mai plângeau că nu le ajung banii, într-adevăr, pe vremea aia salariul mediu era vreo 150 usd. Păi dacă începea careva pe vremea aia cu “nu am suficient timp pentru mineee!” îl internau la nebuni :)) Sau dilemele de azi: la schi sau în Maldive pe 15 ianuarie? Nu mai mergem în august tot Grecia și Italia toată luna, mai hai și pe alt continent… Niște porumb n-ai culege, hă? Cu vaca la păscut nu te-ai duce :))
Părinții noștri au muncit pe brânci zi și noapte, iarnă-vară, an de an, toată viața. Că așa s-a nimerit. Nu c-am fi noi mai deștepți sau mai îndreptățiți să stăm în vârful patului și să ne plângem că nu-i salteaua memory foam. Nici prea mult puf nu-i bun. Ți-o ia mintea razna și inventezi greutăți în viață.
Corbane, atunci era alta lumea, acum ai masini de cules porumbul, ai UBER, autobuzele au aer conditionat, vacile au cipuri si sunt duse la pascut de drone.
Ai avut noroc de parinti buni, nu creiz ca toti mergeau la munca la sat si se chinuiau pt copii. Unii desi aveau 3 copiii acasa mergeau dupa munca si in weekend la baut si pescuit, nu dadeau un ban in casa sau mai nimic. Daca se chiraia de foame si nervi bateau tot ce prindeau.
Asa ca multi erau batuti, murdari si flamanzi dar toti eram fericiti ! 😀
Si poti sa faci si schi in Maldive, dar doar nautic deocamdată.
Indubitabil toți. Dacă nu, măcar prin reprezentanți.
@Robert, tocmai asta-i nedumerirea. Pe vremuri, parintii aveau program supraincarcat (in mod special “fizic’) si mai aveau timp si de copii, asa cum puteau. Gandeste-te ca erau familii multe cu 2 – 4 copii.
Acum, unele madame se dau cu capul de pereti pentru 1 – 2 copii, cu program mai lejer (2 ani concediu maternal). Dar, stilul de viata s-a schimbat: trebuie 2 – 3 concedii pe an, 2 – 3 citybreak-uri, doua-trei iesiri la restaurant in fiecare luna, mers saptamanal la yoga etc.
Da, ma, da’ in Ostroveni copiii cresteau singuri!
Eu și frate-miu am fost norocoși, într-adevăr, nu toți părinții au fost așa. Dar foarte mulți au fost, că altfel nu ar fi ajuns generațiile noastre să o ducă atât de bine. Viața de acum, în România, este excepțională ținând cont de unde am venit, din ce nenorocire au trebuit părinții noștri să se ridice. Păi gândiți-vă că am avut jumătate de secol de comunism. Cea mai abjectă formă; ne-au luat pământul, animalele, ne-au băgat bunicii la pușcărie. Și bunicul din partea mamei și bunicul din partea lu’ taică-miu au făcut pușcărie. Unul că n-a vrut să intre în CAP, celălalt că n-a vrut să-și dea în gât un vecin. Nația noastră a fost tocată jumate de secol de un regim criminal, de acolo au trebuit să crească și să construiască părinții noștri. Cu părinții lor la pușcărie, fără bani, fără perspective, fără educația de azi, fără speranța că se poate schimba ceva. Crescuți și educați într-un regim criminal. Unii s-au descurcat, alții nu. Dar nu mi se pare că noi, generația crescută într-un context favorabil, avem căderea morală de a-i toca și desconsidera pe cei care ne-au crescut. Au fost alte vremuri, mult mai grele, a fost altă lume.
Uite, și d-asta, pe lângă altele, nu prea îi sufăr eu pe unii progresiști din politica și din mass-media de azi. USR-iștii ăia hardcore, chit că sunt activiști de partid sau postaci. Au așa un dispreț, chiar ură, față de bătrâni. Că votează pentru ulei, că merg gratis nu știu unde, că sunt inculți, că sunt știrbi, că sunt problema pentru care nu este puful lor atât de pufos. Băi, bezmeticilor, oamenii ăia au fost cândva soluția, nu sunt acum problema. Acum a venit rândul vostru să fiți soluția. Nu doar să înjurați bătrânii care au făcut și ei ce s-a putut la vremea lor. Rândul vostru să găsiți soluții și să aveți grijă de ei, leprelor, nu să îi înjurați.
Nu toți useriștii, dar segmentul ala hardcore; de nu i-aș da cap în cap până le intră mințile în rezonanță și scot ceva util :))
îmi place comentariul lui Dani în cea mai mare parte.
“Decât” că cei blamați pentru lipsa progresului sunt suveranistii. Adică analfabeții funcțional fără dinți în gură. Acu’ că marea majoritate a suveranistilor sunt boomeri, aia e.
Să ne facem că nu vedem că ăștia sunt o problema ar fi greșit. Sunt cea mai manip*labilă categorie a societății.
O altă categorie pe care Dani o omite (e subiectiv, că na, e om și se gândește la ce a văzut în apropierea sa) e cea a părinților toxici și mizerabili. Și de-astia sunt o grămadă în generația celor în vârstă.
Da, au o scuză foarte plauzibilă: lipsa contracepției și obligativitatea impuierii.
Vrei, nu vrei copii, tre să ai. 100% ajungeam un părinte super nasol în situația aia. Dar indivizii ăștia după ce au fost niște libărci ordinare mai sunt și misecuvinisti, se plâng de copiii care nu-i mai baga in seama.
Suportul familiei e important, atunci când e. Dar nu mi-e dator nimeni să mă ajute, nici măcar părinții mei. Dacă îmi este oferit un ajutor îl accept, dar nu îl cer.
Daca nu il ceri, oamenii nu au de unde sa stie ca ai nevoie de ajutor sau cum pot ajuta. Eu, personal, am intrebat mereu prietenii cu copii ce pot face pentru a-i ajuta, mi-ar fi placut sa imi spuna si ei daca au nevoie si ce au nevoie. Atunci cand mi s-a spus concret ( nu povesti ca tu nu stii cum e, ca bla bla-uri ) am ajutat cu mare drag. Dar nu toti oamenii sunt ca mine, unii nu vor sa deranjeze, altii poate au avut experiente nasoale in situatii similare.
Eram singura ca e cucoana blonda.
Aia inca traieste pe spinarea lui barbac-su si e o jelanie continua pe blogul ei, de cand a puit nu are niciodata timp pentru ea.
Are corul de mamiki aplaudace care o sustin si ii rumega ineptiile la nesfarsit.
Hesuse, toata lumea ii e datoare, ca doar face ceva extraordinar, mama obosita eroina full time.
Cu scuzele de rigoare daca deranjez, dar daca are sot, deci copilul are tata, de unde aceasta dramatizare ca doar ea, ca mama, sufera? Sotul ala, tatal acelui copil, nu e pe acolo?
ei pai nu se poate monetiza “si taticul are nopti nedormite” cum poti monetiza “sunt abuzata ca o sclava de produsul pizdei proprii”
Cateva informatii:
-> oamenii nu au de unde sa stie prin ce treceti!
-> oamenii nu au obligatia sa stie prin ce treceti!
-> oamenilor care va intreaba ce faceti, cum sunteti, cum puteti fi ajutati, etc aveti obligatia sa le raspundeti destul de concret, altfel nu va puteti plange ulterior ca nu v-au ajutat!
-> daca va izolati x luni, ani dupa ce apare copilul si cand oamenii va suna sau incearca sa va vada sunt refuzati, nu puteti sa va asteptati ca, in vreun fel magic, ei totusi sa ajunga la voi si sa va ajute!
-> cereti ajutorul! nu este o rusine sa ceri ajutorul, este insa o mizerie sa nu o faci si apoi sa te vaiti ca nu l-ai primit!
-> copilul ala este al vostru, daca aveti noroc de oameni mega empatici care se dedica cumva acelui copil sau ajutorului vostru cu acel copil, nu fiti antipatici si nici nu luati asta drept ceva oarecare. Este un gest important si mare.
-> nu indepartati oamenii, prietenii, rudele ( de sange sau nu ) de acel copil doar pentru ca ei nu au
-> nu uitati ca, desi voi aveti un copil, nu doar ceilalti trebuie sa continuie sa pastreze relatia ( oricare ar fi ea ) si sa va intrebe de sanatate sau sa va ofere ajutorul.
-> nu uitati ca, uneori, este posibil ca cei din jur, chiar si fara copil, sa observe comportamente care nu sunt ok, fie ale copilului, fie ale voastre. Nu o luati personal si jignitor daca vi se spune ceva sau daca cineva ii spune NU copilului vostru care este, poate, exagerat de impertinent. Uneori voi sunteti atat de absorbiti de ce se intamplat sau de oboseala in care va aflati ca nu realizati, dar comportamentul vostru ( cat si al copilului ) poate fi gresit/deranjant
-> implicati bunicii si oamenii apropiati! Invatati copilul sa stea SI cu ei, de mici, ca apoi, cand mai cresc putin, sa ii puteti lasa cateva zile/o saptamana la bunici in vacanta sau la prieteni, etc.
Astea sunt cateva reguli de bun simt pe care le-am dedus din experienta mea de om fara copil, dar cu prieteni cu copii.
Aş adăuga şi:
->oamenilor li se poate fâlfâi lejer şi sincer de dramoletele pe tema asta prin care treceți. Din multe motive, o mare parte justificate.
antîi tifutz, apoi kibbutz…
M-am oprit din citit ca să curăț tastatura de cafeaua vărsată la ”carniserie intercopsală” =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Asta e de reținut.
Mă-ntorc la citit.
Eu din viteză am citit “carnasiera” şi-am zis” io-te ce metaforă măiastră pentru o pisicuță flămândă…”.
Nu sunt de acord cu pusul la zid a postării tipei, poate ai acumulat mai multe « datorii » față de opiniile ei, dar în cazul ăsta sunt de acord cu ea, bunicii care stau la telenovele și se mândresc cu pozele din telefon ale nepoților pe la vecine, dar concret nu știu/nu vor să bebeluseasca o oră- două nepoții. O spui și tu, un articol mai jos. Avem nevoie de ajutor în creșterea copiilor, ca vine de la părinți, vecini, creșă sau baby-sitter. Cei care spun ca se descurcă singuri sunt supraviețuitori, dar nu suntem toți așa de capabili. Și când spun ca avem nevoie de ajutor, e ca sa nu lăsăm copilul să plângă sau mai rău, că altfel, cu milităria toți am crescut 🙁
Dar de ce sa ne limitam la prieteni?
Colegii de serviciu ar putea renunta putin la excel sa se joace vreo ora cu ala micu’.
Tanti liftiera de la TNB mai traieste? Prea sta ea degeaba pe scaun, apasa un buton, mare branza. Ar putea avea grija de ala micu 1-2 ore cat timp savuram o limonada pe Motoare.
Acum ceva timp (mult) am vazut o postare pe pagina unui doctor, uimit de faptul ca o pacienta a venit la el cu ”mama mea are 82 de ani, de la o vreme am observat ca oboseste mai des, ieri era urcata pe scaun sa atarne perdelele si abia s-a dat jos, ametea. Va rog sa-mi dati o reteta pentru ea, ceva, niste vitamine…”. Well. Tot asa esti si tu si pruasta din articol.
nu, nu o spun eu un articol mai jos, vorbesti prostii, dimpotrivă. nu am avut nevoie de nimeni si nimeni niciodata nu a stat cu copiii mei.
si nu, bunicii, rudele, vecinii nu au nicio datorie fata de tine pentru ca tu te ai futut productiv
avem nevoie de ajutor, dar nu e nimeni obligat sa ni-l dea si nici nu trebuie sa ma supar pe vecina de la 1 ca nu sta cu copiii mei.
intre noi fie vorba, am citit despre atatea cazuri de pedofilie, tot mai diverse, incat nici nu as avea incredere in 90% din oameni.
Vă doresc să vorbiți cu blândețe și cu empatie cu copiii si cu partenerele voastre, atâta agresivitate nu ne vindecă de nimic. Sunt cu siguranță naivă încât să cred ca putem să ne înseninam zilele unii altora fiind atenți la cei din jur.
imi cer scuze, agresivitatea nu era directionata spre tine. my bad [hugs]
Luna, acum văd comentariul tau, complet de acord.
Aveam 8-9 ani cand m-a lasat vecina cu fetita ei de 1 an si 6 luni. 4 ore am stat cu ea si am incercat sa o fac sa nu mai planga atat dupa maica-sa. Ma strambam, radeam, orice. Cand avea momente de pauza la plans, eram cel mai fericit.
Si eu abia imi las fetita singura cu copiii in fata blocului (si parintii aferenti) pentru un minut cat timp urc sa ii iau o bluza sau altceva.
@Cowish: vezi, asta e problema reala: aceasta victimizare. Daca aveti nevoie de ajutor, puteti sa-l cereti. Dar vedeti si cum ati fost pana in punctul ala voi ca prieteni/rude/vecini INAINTE de acel moment al cerutului de ajutor. Totodata, oamenii te ajuta CUM POT, nu cum vrei tu. Daca omul nu poate/ii e frica/nu vrea sa stea cu copilul dar poate vrea/poate sa mearga sa-ti faca cumparaturile, mi se pare mega decent! Ar trebui sa spui si multumesc.
DAR peste toate, copilul este al tau si al partenerului. ATAT.
“Și când spun ca avem nevoie de ajutor, e ca sa nu lăsăm copilul să plângă sau mai rău, că altfel, cu milităria toți am crescut” – legat de treaba asta: uneori copilul poate plange un pic, uneori copilul poate sa nu primeasca jucaria pe care o vrea fix in momentul ala, uneori copilul poate fi distras si altfel. Uneori copilul, depinzand de varsta, poate ar trebui sa stie si ca viata reala nu e despre a putea face orice vrei oricand vrei, ca avem si obligatii, nu doar drepturi, etc.
@Arhi hugs back
@punkreas nu lași un bebeluș în grija unui copil, never ever. Știu, am crescut cu cheia de gât, dar tot mi se par niște riscuri enorme. Vecina ta a fost f inconștientă la faza asta.
@Dan cer ajutor sau îl cumpăr (ore de menaj, baby-sitting sau livrare la domiciliu). Spun mulțumesc din inimă prietenilor care vin în vizită și iau bebelușul în brațe, fie și pt 5 minute. Spun mulțumesc și rudelor care ne gătesc sau ne spală vasele. Sunt foarte recunoscătoare pt oamenii din jur. Dar rămân la credința ca atunci când ai un bebe, ai nevoie din când în când de o “supapă”, ca să nu îți pierzi nici răbdarea, nici capul. Ca mamă și ca tată. Despre educația plânsului, nu intru în această discuție. Fiecare cum consideră.
sa faci copii si sa astepti ajutor de la altii ca sa îi cresti e usor dilaila. te gandesti in plm inainte sa vomite ariciu in scorbura, ba ma descurc sau ba. da multi sint pa principiu plm îi fac ca sa aibe cine sa ma ajute la batranete si cu crescutu vad io apoi. si ajung ca proasta asta sa nu faca fata.
Aaa, frumos, frumos! Imi aduce aminte de sketch-ul ala al lui Billy baldfuck “The most difficult job on the planet, being a mother”. Never gets old, vorba americanilor.
Deci blonda este pur și simplu proastă. Copiii aia au 7 și 11 ani, sunt mari, capabili sa se joace singuri, sa mănânce singuri, sa se spele singuri.
Ea se plânge în continuare ca nu are timp.
Știu ca tot conținutul ei este pentru a atrage atenția, era o vreme când se plângea de bani, ea provenind dintr-o familie bogată, la fel și soțul.
Fără nicio ironie, prea mulți sunt doar părinte 1 și părinte 2.
E clar ca se refera la socrii ei, asa finut ca un elefant in magazinul de cristale. A avut o serie intreaga pe blog “despre soacre” care incuraja birfitul si victimizarea. Rufele ti le speli in familie si nu pe internet ca tufele din sisterhood sa aplaude bucuroase. E pina la urma un disrespect pentru sotul tau cu care nu poti discuta ce te deranjeaza la parintii lui, dar publici articole. Noroc cu mama ei, hmmm…
Hai sa ma bag in seama ca bunic, din experienta pot sa spun ca exista posibile cauze, patit personal:
1. Las copilul o ora- doua , mergem pana aici la o pizza, adus copilul la 10 intors dupa el la 22-23 , scuze ca am intarzaiat “putin”
2. Plecam in concediu in …name it , dar nu putem sa luam si copilul ( 3 ani), ne incomodeaza, mare lucru sa stati 7-8 zile cu el
3. Luati-l voi vineri de la scoala, noi nu ajungem pana la 12, avem o intalnire importanta, luat copilul duminica seara la ora 23, vaiii , nu i-ati facut si voi o baie??
4. Daca te-am crescut pe tine si eu sunt multumit cum te-am crescut, de ce as fi obligat sa iti cresc si copiii tai, tu stiind ca muncim inca amandoi atat cat putem, te ajutam financiar sa ai o viata mai buna, ca tu sa-ti permiti tu sa iesi in oras, concediu, schimbat masina, etc?.
Hai ca m-am intins dar am vazut ca nu prea sunt bunici pe aici:) Sariti!
Mie mi se pare ca nici pe soț nu îl iubește foarte tare, dar na, îi oferă un anumit statut. Sunt multe articole în care își înțeapă socrii. Serios, are doi copii mari deja. Cât poți sa te plângi?
Are și ajutor în casă, are bani, devine obositoare vorbind despre oboseala ei.
E un bunic pe aici care mai pune poze de la şedințele de fizioterapie.
Asta imi aduce aminte de un fost prieten ce are 4 copii acum si mi se plangea ca nu-i ajuta parintii. Acelasi fost prieten care in anii 2000 venea des la mine acasa alaturi de alti 2-3 frati de ai lui si mama mea le facea de mancare si stateau pe capul meu timp de 6-8 ore. Eu aveam tv si calculator acasa, ei nu. Ei erau penticostali si cica acele lucruri sunt diavolul. Nu stiu cum nu am scapat de ei atunci. Si mama mea alta desteapta ca ii hranea de parca era mama lor. Trebuia sa le zica: va este foame? Mars acasa sa va hraneasca mama voastra, ca banii nu cresc in pom. Privind in urma, regret ca i-am cunoscut. Doar nervi si bani pierduti. Decat asa prieteni, mai bine zero.
Eu nu inteleg nici victimizarea tipei dar nici blamarea tipei. Daca ea are nevoie de ajutor, sa-l ceara si sa aiba parte, ce atata fas? Incredibil, se simte obosita cu doi. Aia e. Altii sunt obositi cu 5 sau cu 1, nu duc la fel toti oamenii indiferent ca sunt parinti de unul sau mai multi. De altfel, chiar stiu mai mul
Cu ce sunt de acord e cu satul. Satul ala e fie cel platit (bone, crese, gradinite, tabere etc uneori chiar si bunicii sunt platiti) sau rudele apropiate. Ne ingrozim la ea ce zice, dar uitam ca majoritatea am fost crescuti si de bunici si de crese / gradinite. Eu nu, ca n-am avut bunici in viata insa absolut oricine din jurul meu era preluat de la cresa/gradinita de catre bunici si dus acasa la ei iar pentru cei cu bunici la tara, erau de multe ori uitati copiii acolo la fiecare vacanta aparuta. La aia de vara nici nu mai zic, erau dati in iunie si preluati pe la inceput de septembrie. Iar cei care nu aveau bunici cum eram eu, eram trimisi in tabere, tabere care pe atunci tineau 2 saptamani minim (cele la mare), nu ca acum 5 zile dintr-o saptamana si te taxeaza de merg copiii in Maldive.
Eu ii am pe socrii mei care ma ajuta cu ai mei. Ei au dorit singuri sa se implice, nu i-am implorat, nici rugat si nici plans la ei vreodata. Dar am apreciat absolut fiecare ajutor acordat si initiat de catre ei. Si da, viata ar fi fost mai grea fara ei si precis mai scumpa. De exemplu, cand eram gravida cu al doilea aveam in primul trimestru niste stari de somnolenta atroce astfel ca intre 2 si 4 cand era si somnul primului copil, efectiv trebuia sa dorm ca de nu picam lata jos. Dormeam cu el. Dar cateodata veneau socrii neanuntati si il luau la plimbare in carucior prin parc (sa adoarma la aer curat) si ma odihneam mai bine, ma odihneam exact cat imi trebuia si puteam sa ma ocup in a doua parte a zilei cum trebuie de copil. Ce trebuia sa fac? Sa ii gonesc, sa le zic ca nuuuu, n-am nevoie de ajutor, ca nu-l doresc? Tot asa, au viata lor si nu sunt sacrificati pe altarul bunicilor implicati. M-am descurcat perfect si fara ei, merg in concedii mai des decat noi (minim 5-6 pe an) si nu sufar daca pleaca. E ok daca pot si e ok si daca nu pot. Au o viata plina, satisfacatoare si activa la varsta lor si ii apreciez pentru asta. Totodata sunt alti bunici doar cu numele care nu-si cunosc nici nepotii si nici nu fac ceva anume si li se atrofiaza creierul acasuca in fata televizorului.
Tinem sa ne ridicam osanale ca vai copiii nostrii nu au fost cu altii/nu au dormit la altii/nu am avut nevoie de ajutor si ii blamam pe cei care au avut si au. Cu ce ne face mai presus? Cu ce ma face pe mine mai presus ca am avut ajutor? Cu absolut nimic. Absolut fiecare incearca formula perfecta lor pentru a-si creste copiii. Cum pot, cum stiu.
Ideea este că minte, nu că o blamează cineva. Copiii doamnei sunt mărișori, perfect capabili să se descurce singuri în privința multor lucruri. Sunt și doi, deci se pot juca împreună fără probleme. Înțeleg când se plânge o mamă de copii până în 3 ani, atunci este ceva mai greu.
Toate cunoștințele mele recunosc că după 3-4 ani devine ușor. Copiii ei au 11 și 8 ani. Sunt perfect capabili să mănânce singuri, să se spele singuri, să se joace singuri, etc. La vârsta asta nu te mai poți plânge că ești obosit din cauza copiilor. Și în vacanțe este vis cu copii de vârsta asta. Poți sta liniștit pe șezlong. Deci nimeni nu înțelege de ce se plânge. La 11 ani este normal sa își facă curat singur în cameră.
La 15 ani tot așa se va plânge? Ca nu are timp să se spele pe cap?
Se întâmplă să o cunosc personal și știu ca minte mult și prost.
Să nu mai spun că se plângea acum ceva timp de bani, cum stau ei în apartament cu doua camere, asta în timp ce aveau o super vila în construcție. Legat de bani, nu a fost niciodată o problema.
Atunci e nasol. E clar ca o face pt views si sa atraga oamenii ei care sa puna botul.
Eu mai mult vorbeam asa in general. Ca se tot blameaza generatia asta a mea care are ajutor. Sau ma rog, se asteapta sa aiba ajutor. Dar uita multi ca si generatiile trecute au avut ajutor. Uite, legat si de articolul precedent a lui Arhi cu relatia inexistenta dintre mama sa si propriii sai copii: asa e si intre tatal meu si copiii mei. Dar macar el nu se asteapta la imbratisari, telefoane si tace chitic ca stie ca n-a fost prezent in viata nepotilor sai cand au fost mici, desi i-am zis clar ca o sa regrete. Aia e. Sanse si timp a fost sa se apropie de el, chiar prin micile gesturi de a lua copilul in parc 1 data pe luna. Cat sa-i cunoasca si sa vada cum sunt ei ca si indivizi in formare.
Eu am copii apropiati de varsta cu ai sai (8 si 10 ani). Va spun, perioada cand am stat acasa (4 ani plus in total) au fost parfum si simpli fata de ce am acum. Cel mare ADHD cu comportament opozitionist provocator. Terapii, psiholog, profesor de sprijin. Nu mai este primit la program prelungit ceea ce inseamna ca fac eu temele cu el si e groaznic. A fost asa de bine cand erau mici decat acum. Pe unul trebuie sa il tin aproape si sa-l monitorizez efectiv asa ca intre medici si pacienti, sa vad daca si-a facut temele sau daca are nevoie de ajutor, daca a facut aia sau aia si etc in vreme ce celalalt copil isi cere atentia lui si are si el preocuparile si doleantele sale. Sunt copii in dezvoltare, unul mai are putin si intra in pre-adolescenta. E foooarte greu pentru mine perioada asta dar merg inainte. Cate o zi si tot asa. Noroc ca am psihicul ok format si nu ma dau batuta, ca au fost copii doriti si nu facuti de dragul de a fi. Poate o fi cazul si la ea, poate o depasesc. Dunno. Sau cum zici tu, minte de rupe.
@Lulu, doar de dragul discuției, copiii ei au 10 și 7 ani (născuți în 2016, respectiv 2019). Dar nu cred că un an face diferența oricum…
Altfel, da, își porcăiește socrii de ani de zile, ba chiar și soțul (că n-o ajută în casă, cu copiii etc, deși el e neurochirurg și deci cu totul alt gen de muncă, nivel de stres și răspundere), dar o dă cu mantă.
Aș spune că femeia e un spectacol de răzgâială și misecuvenism, nu vezi prea des așa ceva…
Doamna cate mamici a ajutat pana acum si cu cati copii straini a stat “dadaca” macar pentru 1h?
Daca scopul suprem nu era plans pe internet, ci gasit solutii, s-ar aduna mamikile pentru babysitting si ar rezolva prin rotatie macar weekendurile – asa iti eliberezi 3 din 4 weekenduri pe luna si ai timp berechet pentru dormit / odihnit / orice altceva.
Am si eu 2 copii, 10 si 7 ani, crescuti fara ajutor (bunici sau alte rude sunt la peste 500km distanta): mi-ar fi rusine sa se planga sotia in asemenea hal…