Sunt suporterul necondiționat a 2 oameni din politică. Ciprian Ciucu de la Sectorul 6 și Cătălin Drulă, fostul șef al Transporturilor. Nu îmi pasă de la ce partid politic sunt, oamenii au venit, au demonstrat că fac și vor să facă, sunt pe același loc cu Bolojan în inima mea.

Doar că domnul Ciucu a început să o ardă ușor elitist la faza cu parcările, fără să aibă suport pentru afirmațiile sale.

La întrebarea unei tanti legată de parcările din zonă, domnul Ciucu o arde etilist:

Ordinea logica este ca inainte de a vă lua masina sa va asigurati ca aveți unde o parca nu a o lăsa la întâmplare pe spațiul public. Nu ne mai facem bine cu astfel de mentalități

Doar că…

Pentru a putea dobândi dreptul de utilizare asupra unui loc de parcare de reşedinţă, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

să aibă adresa de domiciliu într-un imobil situat în arealul parcării;
să înregistreze la Administrația Comercială Sector 6 o cerere tip;
sa faca dovada prin prezentarea in original a certificatului de inmatriculare, a dreptului de proprietate/ utilizare( in caz leasing) asupra unui autoturism cu ITP valabil.

Citatul e luat de pe situl primăriei, its the law, cum s-ar spune. Deci cum facem, domnu’ primar, că suntem într-un moot point, dacă stau, zice că-s curvă, dacă fug, zice că-s proastă.

Să ne-nțelegem, sunt suporter al ideilor lui Ciucu, chiar sunt de părere că ar trebui să știi unde îți parchezi mașina înainte de a ți-o cumpăra, dar înainte de a ne băși elitistic pe facebook, din postura de primar, poate ar trebui să amendăm cumva legea în funcție de aberațiile pe care le aruncăm și să dăm spațiile de parcare conform cu ce zicem, nu?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

37 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ori sugerez sa facem tot efortul sa avem si alte optiuni fiabile si comode de transport. Desi nu neg utilitatea masinilor, adevarul e ca nu avem cum sa mergem toti cu masina prin oraș pentru ca nu este efectiv spatiu pentru toata lumea, asa ca e de preferabil sa folosim pe cat putem transportul public sau bicicleta/trotineta electrică. Din pacate, infrastructura oraselor romanesti este adesea gandita doar pentru masini, fara piste de biciclete sau benzi speciale de autobuz si sa nu mai vorbim de calitatea transportului public in care murim de cald vara si de frig iarna. Desigur ca sunt orase care au luat-o inainte cu astfel de reforme precum Cluj si Oradea, dar suntem departe de o tara in care masina nu e o necesitate. Un exemplu bun ca mai avem de lucru e chiar Oradea unde se lucreaza la extinderea si modernizarea transportului public, dar pistele dedicate bicicletelor se gasesc doar pe malul Crisului si cam atât.

  2. #2

    Faza e ca daca mergem pe ideea de “solutii inainte de restrictii/amenzi”, nu vom scapa niciodata de problema parcarilor.

    Pentru ca parcari exista, unele gratuite, altele cu plata, dar exista.

    Si da, Ciucu are dreptate, nu exista un drept legiferat al parcarii, cum nu exista un drept legiferat al locuintei.

    Sigur, prin Constitutie, la modul general, Statul ar trebui ca prin institutiile sale, sa faca in asa fel incat sa existe si parcari, si gradinite, si case, si salarii bune.

    Dar la nivel local, de aia votam, ca primaria si consiliul local sa ia niste decizii in numele nostru, si apoi sa le implementeze.

    • #3

      da, are dreptate, dar ce spune e un cacat dpdv al unui primar si al actualei legislatii. da, pune lege ca iti rezervi loc de parcare inainte de a lua masina, dupa care da declaratii de astea

  3. #4

    Locuiesc în Sectorul 6, dețin o mașină la care plătesc 500 lei /an locul de parcare.
    Vecinul de deasupra deține 3 cazane din 2000 toamna (el, nevasta și plodul) pe care le parchează pe trotuarele din jurul blocului și nu plătește nimic nicăieri.
    România este un stat eșuat.
    ….
    Putin e de vină.

    • #5

      Eu as da si 2000 lei pe an pentru un loc de parcare (sector 6) si nu as fi carcotas deloc sa vad ca altii parcheaza langa mine pe trotuar, gratis.
      Tu ai confortul mintal ca la orice ora ajungi acasa, nu vii cu stres ca nu gasesti loc de parcare. Avand comoditatea asigurata, normal ca te uiti la altii cum parcheaza gratis, dar sunt convins ca nu ai face schimb cu vecinu care parcheaza pe trotuar, nu?

      Tot putin e de vina si in cazul tau

      1
    • #6

      Depinde unde locuiești în S6.
      Eu locuiesc într-o zona de blocuri cu 4 etaje și cel puțin o treime dintre locurile de parcare amenajate nu sunt plătite și parchează pe ele cine apucă. Mulți prefera să-și lase cotețele pe trotuar ca e moka și e loc liber destul.
      Știu ca în zonele de blocuri cu 10 etaje+ situația e mai nasoală.

    • #7

      @Stsnciu: Pai dacă nu îți convine, de ce nu cedezi locul? Faci o cerere la Adp și te scapă de el… Probabil sunt destui care așteaptă. Apropo, pana anul asta, era bine cu 70 lei/ an sau cât era, acum, pare scump 1.5 lei/zi, nu?

  4. #8

    Mult mai frumoasa ar fi desfiintarea locurilor de parcare pe persoana fizica si introducerea parcarii de resedinta la liber cu niste preturi mai europene. Sa dai 500 de lei pe an pe un loc de parcare e amuzant. Vor sari toti cei cu locuri de parcare in sus, dar se vor obisnui.

    Ne uitam la cum fac altii mai destepti de prin vest, luam niste cutii de vopsea si tragem niste dungi verzi, albastre, rosii, fuchsia si bagam asa: in zona de resedinta parchezi unde vrei tu cu 50 de euro/luna sau 500 de euro/an, in zona verde parchezi cu 5 lei ora etc. Eliberam trotuarele de masini ca alea sunt pentru pietoni, nu ii mai obligam pe parintii si batranii cu carucioare sa faca slalom printre masini si pe strazi si din banii aia multi pe care ii scoatem din parcari construim altele. Si cand o sa ai mai putine masini pe strazi, o sa ai si un trafic mai aerisit, si un transport in comun mai bun.

    Dar asta ar presupune ca mai multe institutii chiar sa lucreze, multi votanti suparati, deci probabil nu se va intampla niciodata. Ce face Ciucu pe Facebook e PR.

    • #9

      in spania, in unele orase, e 70 de euro pe an ca parcare pe dungi albastre.

    • #10

      In Paris am găsit între 110 și 120e pe lună loc de parcare acoperit. La un venit mediu de 4500e. Așa că mai ușor cu dulapul pe scări.

      Apropo, asta cu limitat numărul de parcări mi se pare o mare tâmpenie, raportat la infrastructura de transport a țării, nu a Bucureștiului. Degeaba ai transport alternativ în București care merge ceas (nu e cazul inca) daca după ce părăsești orașul, ești la mila CFR+ului și a microbuzelor înghesuite. Tot ai nevoie de o mașină care are nevoie de un loc de parcare.
      Privind în context, ai mai multe șanse să convingi oamenii să nu mai foloseasca mașina zilnic decât să renunțe la ea.
      Eu unul nu renunț la parcare nici dacă se mărește costul de 10 ori. Și nu pentru că aș face naveta cu mașina, ci pentru că drumurile mele in afara localității ar deveni un chin de nedescris.

      1
    • #11

      In Rotterdam este 60 de euro pe an parcarea de resedinta fara loc rezervat.
      Diferenta este ca nu exista optiunea sa o lasi gratis undeva, doar in afara orasului la aproximativ 30 de minute de mers cu transportul public. Parcarea pe spatiu public este 4 euro pe ora in centru. In general in zonele aglomerate ai voie sa parchezi maxim 2 ore. Primaria are masini cu camere pe plafon care se plimba prin oras si iti trimit amenda direct acasa. La masinile cu numere straine au inceput da le blocheze roata sau sa le ridice.

      Nu inteleg cum putem copia toate prostiile, dar lucrurile care functioneaza in alte tari nu reusim.

    • #12

      4500 brut?

    • #13

      Arhi compari pretul de Bucuresti cu Madridul sau cu o statiune sau un satuc undeva?

    • #14

      Madrid, parcare subterana, 104 euro lunar.

    • #15

      @Zarax, unde in Paris, in Porte Vincennes? Cat e ora de parcare la bordura in centru? 4 euro?

    • #16

      @Ciprian, 60 de euro pe an este foarte rezonabil. Adica daca raportam la diferenta de salarii dintre Olanda si Romania, am ajunge undeva pe la 30 de euro la noi. Da, nu este loc rezervat, dar din cate am inteles Primaria nu prea vinde mai multe permise de parcare decat numarul de locuri disponibile in zona. Adica nu gasesti loc liber in fata blocului, dar gasesti la 200 de metri distanta.

      Si asa cum spune @zarax, haide sa vedem cum stam cu infrastructura de transport (din Bucuresti si din tara). Rezolvam lucrurile ce depind de Primarie/Ministerul Transporturilor si apoi venim sa punem restrictii suplimentare persoanelor fizice.

      Toate orasele/tarile aduse ca exemplu au mai multe autobuze/trenuri pe cap de locuitor decat exista in Romania.

    • Stocolm, periferie. 45e/luna parcare acoperita.
      Cateva parcari koca, dar doar 2h.

      Gävle. 170km n. In centru intre 20c/h si 2e. Sau, daca esti rezident, 20e/luna.
      Mai la periferie moca.

      Romania:100e/an locu rau de parcare, pe loc public. Fara posibilitatea de a parca daca vii din alta zona. Epic fux

  5. #18

    Sunt convins ca in mintea lui ciucu, cetateanul merge prin cartier si e o puzderi de locuri goale cu semne pe ele “ocupa-ma, n-am oe nimeni”. Și atunci cetateanul graieste “ba, ia sa-mi iau masina”.

    O gramada de probleme de trafic s-ar rezolva daca am avea o farama de politie. Maimutoi de taximetristi care ocupa banda 1 abuziv, astia care “las 5 min pe avari”, dube peste dube parcate pe unde apuca.

    Sa vedem, poate cu marirea de salarii o sa inceapa politistii sa isi faca treaba :))

  6. #19

    Problema este ca in DT sunt multe spatii care nu apartin de primarie ci de ceva clubSteaua, armata whatever. Nu vor sa le dea, nu vor sa le inlocuiasca cu altele in afara Bucurestiului. Nu se pot face locuri de parcare si s-a construit haotic in anii 80-90 dupa ce au daramat un intreg cartier de case de pe langa cimitirul Ghencea militar. Intai s-au facut blocurile si dupa aia aleile. Aveau 20 de blocuri si nici o scoala in zona Ghencea. Scoala a fost facuta dupa ce au crescut blocurile alea. Nici nu stiu daca au gradinita in zona. Alerga o amica din Ghencea pana la Favorit sa isi duca copilul la cresa.

    Si nici nu o sa fie locuri de parcare. La un bloc de 200 de apartamente, daca exista 50 de locuri de parcare e mult. Pe alei sunt parcate si pe dreapta si pe stanga. Daca e sa vina o masina de pompieri, doamne fereste ajunge doar ca imprastie cenusa de pe la ceva ars.

    Nu stiu daca as fi dat chiar raspunsul ala, dar i-as fi spus ca locurile de parcare sunt pe baza de aprobari si o lista de asteptare. Asa este peste tot. Si da, trebuie sa se gandeasca bine cand este sa-si ia o masina. Si sa aiba asigurare totala pe masina.

    Am stat cu copilul in Romania cat era mic si sincer nici nu-mi venea sa mai ies afara cu caruciorul pentru ca nu avem pe unde sa merg de cate masini pe trotuar, pe sub trotuar, borduri inalte fara rampa, de luam caruciorul efectiv in brate sa il cobor…asa ca mergeam cu portbebe de am accentuat scolioza…aia e! Anul trecut cand am fost, desi erau multe constructii, mi se parea ceva mai aerisit in privinta parcarilor. Fara cocioabele alea construite de proprietari coiosi de isi tineau muraturile in ele ca masina tot afara era. De tevi iesite din pamant cu lacat, locuri pe care unii proprietari si le asumasera doar daca parcau acolo de 3 ori, fara aprobare, fara nimic.

    Piata DT era o reduta greu de accesat la orice ora, chiar si pe jos, din cauza multimii de masini care o inconjura. Singurele parcari subterane din DT sunt/au fost (naiba stie ce mai e!) la Favorit si la Drumetul…nu le-a mai reparat nimeni de pe vremea impuscatului, nici nu stiu daca mai sunt folosite pentru ca un prieten care avea masina la Favorit a zis ca prefera sa lase masina afara decat sa mai plateasca o parcare in care curge apa de la restaurantele de la suprafata, plina de mucegai si tevi neizolate. In schimb plata catre primarie ceva de genul un salariu mediu pe an. Cu o lista de asteptare cat casa.
    Este o infrastructura la care nu poti face prea multe…poate pe zonele unde mai exista spatii mari sa faca ceva subteran sub locuri de joaca.
    Mi se rupe de la ce partid e Ciucu…dar chiar face ceva!

    • #20

      Cred ca toata lumea este de acord ca Primariile sunt principalele vinovate pentru ca au dat autorizatii de constructie pentru ‘nspe blocuri in zone in care nu exista crese, gradinite sau scoli.
      Dar totusi trebuie sa constientizam ca partial este si vina celor care au cumparat acele apartamente. Adica stiai ca urmeaza sa faci un copil in urmatorii 2-3 ani (asta daca nu il aveai deja), trebuia sa faci si o analiza a zonei: ai gradinite, scoli, parcuri?

      Eventual daca iti asumi ca te descurci fara aceste facilitati si il duci tu in fiecare zi cu masina, trebuie macar sa te asiguri ca ai loc de parcare cumparat. Nu te bazezi ca este un teren viran langa bloc si ca vei lasa mereu masina acolo.

  7. #21

    Eu tot sper că la afirmația aia nu a suferit de elitism ci de etilism….doar sper..

  8. #22

    Ciucu nu e elitist. are dreptate 100%. Nu trebuie sa iti inchiriezi loc inainte sa iti cumperi masina. Ciucu nu a spus asta. Ciucu a spus ca “Atat timp cat in Bucuresti de 15-20 de ani este o problema generala ca nu sunt locuri de parcare si toata lumea o stie si cei cu si cei fara masina, de ce pana mea iti mai cumperi masina? la ce te astepti? Cand iti cumperi masina stii ca in Bucuresti nu sunt locuri de parcare, de ce o mai cumperi?”

    • #23

      de fapt, ciucu a zis fix ce am zis eu.

    • #24

      @Arhi, Ciucu a spus ca inainte sa cumperi masina sa te asiguri ca ai unde sa o parchezi, adica sa te gandesti daca in ultimii 15 ani ai auzit ca ar fi o problema cu locurile de parcare in bucuresti, analizezi situati (stau la casa cu curte si o parches in curte, pe strada mea sunt locuri de parcare, am bani sa o tin in parcarile subterane cu abonament, etc) si apoi sa iti cumperi masina. Nu poti sa iti cumperi masina stiind ca in Bucuresti nu sunt locuri de parcare garla si dupa aia sa te oftici ca nu iti da primaria loc

    • #25

      Mda, imi place cum gandesti, daca am calcula “a priori” cat costa un copil cred ca nu prea ne-am mai intalni “a posteriori” cu sexul opus (opus, da, stiu, sunt perimat)

      Tu privesti problema ca bani, cand in realitate tine mai mult de spatiu. Vorba aia, daca este, este, daca nu este, nu este. Asta este. Si locuri de parcare nu prea “este”.

      Solutiile tin de administratie si legislatie, pe de o parte descurajezi cresterea numarului de vehicule, obligi la respectarea alocarii unui numar suficient de locuri de parcare pentru constructiile noi, cresti preturile pentru parcarea de resedinta, faci parcari fie supraetajate, subterane, sau pe teren expropiat pentru utilitate publica.

      Cam toate masurile astea sunt nepopulare, dar daca te plimbi cu masina prin bucuresti si vezi cate artere sunt gatuite cu masini parcate ti-ai da seama ca s-ar rezolva multe probleme de trafic astfel.

  9. #26

    Eu cand mi-am cumparat un plafon deasupra capului in sat, pe langa cum arata si cat ma costa m-am uitat si care e situatia cu parcatul pe langa bloc si ~2-300m asa preventiv.
    Asta cu “sa ni se dea, sa ni se faca”, nu mai am mari asteptari de la stat… dar cateodata si oamenii sunt retarzi si isi merita soarta.

  10. #27

    Ciucu îți va fi o mare dezamăgire… o arde atat de elitist încât nu înțelege nimic… la administrația scolilor sector 6 a dat afara tot personalul aproape, prin reorganizare, si acum plânge ca nu are cu cine lucra…

    Trimite oameni care nu au ce cauta acolo, conform funcției sa ii tragă pe alții la răspundere, ei venind cu combinațiile lor…

    Ii fute pe cei cu piețele ca au închiriat ei la lidl și la mega ca iau ei 10 lei și dau 5 lei mai departe, cu toate ca actualii chiriași sau ce sunt ei acolo au convins lidl și mega sa investească…

    Îl da jos pe săracul ala de pe prelungirea Ghencea, de pe colt cu brasov la 3 ani de la investire…

    S-a lăudat el prin toată presa ca a venit o firma cu un preț mic pentru nu știu ce gard complex cu care va imprejmui tot sectorul… cu beton , fier, ornament, 100 lei/m… după câte vezi, e plin de garduri… din părți..

    Fute toți constructorii conform isc, dar are buget de întreținere curte de la tara. Apoi plânge ca oamenii nu pot susține prețul! Pai nu pot, ma prostule, ca voi nu ați bugetat niciodată lucrări conform isc! Nu ați bugetat în viata vieților voastre desfacerea tencuielilor de pe fațada! Nu ați bugetat niciodată terasele blocurilor, aticurile, izolatiile sub cota 0.

    Bai politicianul lui peste!! Cum ceri tu fără sa dai nimic???

    A venit dintr-o economie privata, zice el, conform CV, nu prea. Vrea sa facă ca la privat și sa plătească după un an. Bai circule…
    Cum stai cu plățile?

    Note de comanda neoficiale și neînregistrate se mai fac la daspc?

    Știi de ele, nu? Ți s-a spus.

    Note de comanda la adm sect 6 sub noii tai directori? Neînregistrate nicăieri în seap…

    40 contracte un după altul cu aceeași firma..

    Știe cap de creta tot, ii e frica sa ia orice decizie! El o arde prim ministru… gândește la funcții viitoare și face fix nimic…

    O dezamăgire…

    • #28

      Saracu ala de pe colt cu Brașov avea masini mai ceva ca Tiriac

  11. #29

    Bună ziua, înainte de toate, domnul primar carea este, ar trebui să se preocupe și de altele, NU să mărească taxele aiurea, fără a face nimic pentru acei bani. Ce îți face, de 500 de lei pentru un loc de parcare??? NIMIC!!!!! SĂ LE FIE RUȘINE MAREEEE cu asemenea gândire și atitudini. Sunt locuri, în sectorul 6, Militari, care zicese la primărie figurează spatii verzi iar în realitate sunt betonate, pline de gunoi și mâncare și cutii pentru pisici. SĂ VĂ FIE RUȘINE DOMNILOR PRIMARI ȘI VICEPRIMARI, CARE VĂ BATEȚI JOC DE LOCUITORII SECTORULUI 6 ȘI NU NUMAI.
    IAR CÂT PRIVEȘTE LACUL MORII LASĂ DE DORIT, SE PUTEA FACE CU BANI MAI PUTINI MAI MULTE, dar asta este. Sănătoși să fim.
    O zi bună.

  12. #31

    Loc de parcare definit de Ciucu: loc de parcare cumpărat sau închiriat din privat

    Loc de parcare definit de cetățeni: loc de parcare pomană de la ADP

    E doar o problemă de comunicare
    Îți cumperi loc, nu aștepți pomană de la stat de loc. Locurile ADP sunt o forma de asistență socială, ca voucherele lui Firea sau că locuințele sociale pentru homlesi. Și ele sunt 1 la 5 mașini. E amuzant și trist în aceași timp cum cetățenii, inclusiv Arhi, sar cu gândul prima data la locurile alea ADP care sunt publice și foarte foarte ieftine. Nici prin cap nu ar trece cuiva să cumpere loc privat.

    Nu sunt, veți spune. Pai nu sunt că nu e cerere. Când aud de 80e / luna preț parcare, românii sar în sus. Ei vor pomană cu 10e / lună

  13. #32

    Ciucu a formulat prost ideea, dar la baza are dreptate: inainte sa iti iei masina te uiti si daca ai unde sa o parchezi, nu faci circ pe internet ca nu exista locuri de parcare cand te amendeaza. Pe Drumul Taberei se parcheaza la nesimtire pe banda 3, e normal sa fie amendati.

    La mine se uitau urat agentii imobiliari cand ii intrebam daca apartamentul are si loc de parcare(privat sau de la primarie, pe cel de la primarie il poti prelua).

  14. #33

    In Tokyo nu poți cumpăra mașină dacă nu aduci dovadă că deții loc de parcare. De reținut ca Tokyo e mult mai aglomerat decât București.
    Comparați singuri, toti acei care criticați orice.

  15. #34

    Este un primar de tot kkt , este un Poteras mai mic , vai mama lui

  16. #35

    Dar de ce esti suporterul lui Ciucu? Pana acum 2 luni, singura lui mare realizare era faptul ca a promovat/sustinut majorarea chiriei pt locul de parcare de resedinta. De vreo 2 luni pare ca s-a trezit un pic si s-a gandit ca ar putea sa fie si primar in s6.

  17. #36

    Problema nu va fi prea curand rezolvata daca primarii nu vor vedea partea asta de management al traficului unitara pe o zona. Oamenii au locuinta in unul din sectoare, isi duc copii la scoala sau merg la birou in altele. Nu mai zic de astia ca mine care vin de la 15km de Bucuresti si ne inghesuim pe amarata aia de centura si stam impreuna la semafoare. Vor continua sa faca parcari care raman goale si incerca sa faca sensuri unice care se vor dovedi la fel de inutile. Ar trebui sa fie o analiza serioasa care pe unde umblam, cu cate masini, ce ne-ar avantaja si sa incerce sa faca odata ceva ca vom ajunge sa nu mai ne miscam ore la rand in cursul saptamanii. Acum fiecare e cu nevoia lui, unii vor trotuare sa ublem cu carucioarele, altii vor piste de bicicleta, altii au cate 3 masini per apartament, iar orasul asta si primarii tre sa ii reprezinte pe toti.

  18. #37

    Dl Ciucu este un ratat….Că locuitor al Sectorului 6, in Drumul Taberei, pot să spun cu mana pe inima că acest primar este “praf”…mai slab și decât colegul lui de la Pnl Rareș Mănescu. Dl Ciucu este un escroc de tip nou, un propagandist ordinar care ne prostește cu “amenajările” din fața blocurilor pe care le inaugurează sub denumirea de “un nou parc in De.Taberei”, cu prosteala de faleza amenajata pe lacul Morii (de fapt un sfert din mal) și tot așa…