Înainte de orice, aș vrea să știți că acest post e citit de soția mea, i-am scris lui Arhi cu aprobarea ei, pentru a vedea și alte opinii, nebiasate de legături cu noi. Suntem doi străini de pe internet, eu M/35, ea F/30.
Suntem căsătoriți de 4 ani. Și avem un copil de 2 luni.

Aici este , de fapt, problema.
Când ne-am căsătorit, de fapt, cu mult timp înainte, am stabilit că nu vrem copii. Eu, cel puțin, am spus foarte clar că NU ÎMI DORESC COPII, nu simt niciun fel de atracție pentru fatherhood, mi se scârțâie major de lacrimile de emoție de la primii pași și chestii de astea. Nu vreau să fac, nu vreau să cresc, nu mă interesează subiectul.

Iar ea a fost complet de acord, și ea a zis același lucru, că nu își dorește, funcția de mamă nu o prinde și că nu vrea să facă copii doar pentru că așa se face sau așa zice nu știu care dintre rude. Bine, oricum, noi cu rudele cam puțin, mie mi-au murit ambii părinți, ea nu vorbește cu tatăl ei. Practic, acest acord explicit al nostru a fost cel ce a dus la căsătorie, nu zic că s-a bazat pe el, dar a fost lucrul care a închegat relația.

Anul trecut, i s-a năzărit brusc că vrea copil. Nu știu din ce motiv, poate a crezut că o înșel, poate ne răcisem puțin, muncind amândoi foarte mult și a crezut că un copil ne va lega mai mult unul de celălalt, habar nu am. Cert e că, brusc, într-o seară, mâncam ceva la Gilda, și brusc aud clasicul Trebuie să vorbim ceva.

Sincer să fiu, pe moment, am crezut că îmi zice că mă înșălă și că vrea să ne despărțim. Sincer vă spun, era mai bine dacă îmi zicea asta. Dar nu. M-a informat că ea dorește neapărat un copil, simte că viața ei nu e împlinită, că îi bate ceasul biologic, că a citit că, după 30 de ani, șansele de a face un copil sunt mai reduse și că, genetic vorbind, poate ieși mai imperfect și că ea crede sincer că asta ne va face mai fericiți și ne va da un obiectiv în viață.

Discuția a fost lungă rău. Pentru că, efectiv, mi-a căzut tavanul în cap, aveam o viață frumoasă, exact cum mi-o doream, totul mergea bine, iubeam o femeie, mă simțeam iubit, totul era cum trebuie, de unde și până când hai să ne puim puțin, că așa scrie în codul genetic. S-a lăsat și cu lacrimi, și cu Va trebui să ne regândim relația, mi-e greu să fiu alături de un bărbat care nu îmi împărtășește ideile, kkturi de astea.

În final, prost fiind, am acceptat, cu condiția EXPRESĂ că ea l-a vrut, ea se ocupă, eu îmi fac datoria de a avea grijă de ei și atât.
Și, evident, s-a făcut copil, s-a născut, cu cezariană, că a auzit ea că se lărgește prea mult locul dacă naști normal și nu a vrut să riște, s-a adus acasă, lacrimi de emoție, Vai, nu îmi vine să cred, uite, avem puiul nostru, din mine și din tine. Vă spun, nu am simțit nimic, absolut nimic, mă emoționează puiul ăla al nostru ca un castravete murat, nicio treabă. Dar asta e, mergem înainte, ți-ai dorit copil, îl ai.

Problema a apărut după aceea. Copilul ăla urlă non stop. Doarme, de dormit, dar doar când vrea el, în rest urlă. Colici, nervi, nu știu, dar plânsete peste plânsete. A fost cu el la medici peste medici, avem asigurare medicală ultra, ne permitem orice, din punctul ăsta de vedere. E perfect sănătos, doar că urlă. Și cel mai mult îi place să plângă noaptea. Ziua doarme ca un îngeraș, noaptea e ca un demon. Și ea este, evident, super obosită, super tracasată.

Iar acum i-a venit ideea genială că ar trebui să ne ocupăm amândoi în mod egal de copil și să stau și eu noaptea cu el.
Să ne lămurim. Joburile noastre, al meu, că ea a renunțat la job, pe perioada asta, dar nu e o problemă, suntem foarte buni pe ce facem, suntem, să zicem, experți economici, niște contabili mai cu grade, sunt foarte time consuming. Plec la muncă foarte dimineața, pentru a prinde mai multe fusuri orare, ajung seara și la 12-1, tot pentru că fusuri orare. Și muncesc, jonglez cu cifre și coloane în excel de văd dublu, nu reazem un scaun.

Iar acum ea ar vrea să îmi aleg niște nopți în care nu dorm, ca să doarmă și ea și să am grijă de copil. Și este foarte supărată când i-am reamintit că eu nu îmi doream copii, că și l-a dorit singură, că singură a ajuns aici și că doar intenția ei este la baza tuturor prostiilor care ni se întâmplă. Și că nici nu mă gândesc să o fac. Așa cum Cine a nins să strângă, așa și Cine a vrut copii să îi crească.

Și nu i se pare corect, pentru că acum se pare că suntem un cuplu și că trebuie să ne susținem reciproc.
Așa că da, voi ce părere aveți?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.