Mă uitam ieri la faza cu Owen Wilson și copilul său pe care nu dorește să îl cunoască.
Owen WIlson, actorul, a avut o prietenă, la un moment dat, de care s-a despărțit. Iar doamna l-a anunțat că e gravidă, așa cum se face. El i-a zis că nu dorește acel copil, ea, evident, știind că ăla e tichetul ei de masă pentru restul vieții, a făcut copilul. După un test de paternitate, Owen Wilson i-a plătit târ doamnei tot ce i s-a cerut, fără probleme, dar, în continuare, refuză să aibă vreo legătură cu copilul sau să o cunoască.

Și aici intervine societatea vocală și feminină, care a început o cruciadă, în state, împotriva sa.
Cum adică să nu vrea să își cunoască copilul, ce fel de tată ești, e COPILUL TĂU, cum să nu vrei să îți cunoști copilul, dacă nu vrei să îți cunoști copilul, se știe ce e mă-ta etc. Evident, se încearcă și cancelarea sa, pentru că, se știe, nu ai cum să nu vrei să îți vezi copilul pe care o femeie l-a făcut fără voia ta.

De fapt, aici voiam să ajung.
Trăim într-o societate unde bărbații sunt pedepsiți pentru sex. Femeile sunt acea rasă asuprită, care sunt obligate să se desfacă în fața masculului, prin urmare, să îl pedepsim pe mascul.
Cum ar trebui să fie o relație, în mod normal?

Cei doi parteneri fac sex. Prin varii întâmplări și greșeli, doamna rămâne însărcinată. Cei doi parteneri au o discuție sau mai multe, cântăresc toate variabilele și, la final, ajung împreună la concluzia de a păstra sau nu acel copil.

Cum se petrece în societatea actuală?
Cei doi parteneri fac sex. Prin varii întâmplări și greșeli, doamna rămâne însărcinată. Din acel moment, singura care decide dacă păstrează sau nu copilul este femeia. Chiar dacă bărbatul se consideră, sau nu, pregătit pentru un copil, decizia doamnei este singura care contează. Pe baza ei, domnu va participa, obligatoriu, la viața acelui copil, va plăti minim 18 pensie alimentară și își va impieta toate acțiunile viitoare din viață pe baza faptului că, într-o zi, a avut nefericita idee de a participa la un sex oarecare, consensual, cu o tipă.

Cum ar trebui să fie în mod normal? Dacă, după acea discuție în care el ajunge la concluzia că nu e pregătit să aibă un copil, doamna decide unilateral că ea dorește copii, doamna ar trebui să își asume decizia și să meargă mai departe cu ea. Nimeni nu ar trebui să fie obligat să îi susțină rezultatul poziției de capră, doar pentru că doar ea simte nevoia de a aduce bebeluși pe lume. Vrei să îți schimbi viața, succes, fă-o, dar nu îi obliga și pe alții să o facă, pentru că au avut ghinionul de a-ți pompa interioarele, la momentul cu ghinion.

Dar, cum spuneam, trăim într-o societatea bolnavă, unde femeile iau conținutul prezervativelor și și-l toarnă în ele, ca să facă copiii celebrităților, după care îi târăsc prin tribunale până când obțin milioanele mult visate. Sau ca prostituata Angela Ermakowa, care a făcut sex cu Boris Becker în baia unui restaurant, după care a scuipat conținutul gurii între picioare și i-a făcut o frumusețe de fetiță, care l-a costat pe Becker doar 3 milioane de euro, pentru început.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.