În imagini, tehnică de luptă din Turcia, îmbunătățită cu tehnică de luptă românească, trimisă, ca ajutor, în Ucraina.

twitter.com/UAWeapons/status/1611486180104888320

În următoarele imagini, este Orban, proprietarul Ungariei, țară NATO și UE, performând de parcă ar fi Putin însuși.

twitter.com/carlbildt/status/1612046981412667392?s=20&t=Prq2dZrnfw8-hTjuZ8CTxg

Și aici vine ideea cu românia, putere regională.
În acest moment, în zonă, nu există un stat puternic, cu valențe relativ democrate. Ungaria, vârful democrației estice, la un moment dat, este luată în nume propriu de familia Orban, familie cumpărată de Putin și care, astfel, a ajuns un bastion al rusiei, un ghimpe la intrarea în Schengen. Un alt stat care, înainte, reprezenta ceva în zonă, locul unde a început lupta împotriva comunismului, Polonia, se îndreaptă, încet, spre o plutocrație religioasă, drepturile femeilor și ale persoanelor de alte orientări sexuale fiind inexistente, se încearcă inclusiv interzicerea dreptului la avort, în orice condiții. Bulgaria este rusofilă complet, Serbia, deși candidat UE, are întâlniri cu Putin, unde i s-a pus în vedere să nu mai ia decizii legate de UE fără consultarea părții ruse.

În acest moment, suntem singurul stat din zonă care susține, fără rezerve, politica americană. Desigur, ceva absolut normal, fiind și singurul stat din zonă care a beneficiat la maxim de iubirea rusească și a trăit, până în 1989, într-un gulag al disperării și, cu siguranță, nu mai vrem să mai ajungem acolo, în marea pax rusica. Pe moment, pentru că vin generațiile tinere, care tânjesc după un comunism frumos, cu față umană și cu iPhone.

De aceea cred că abordarea ideii de Schengen, din partea româniei, ar trebui să se facă de pe poziții de forță. Pentru că, în acest moment, singura graniță sigură dintre Ucraina și Europa suntem noi. Avem susținerea statelor care contează și care au putere. Austria e un nimic, din punct de vedere regional, singurul lucru cu care se pot lăuda este că l-au dat lumii pe Hitler, așa că nu pot fi decât leagănul nazismului.

Între timp, conducătorii români ar trebui să se trezească, să înțeleagă că au furat destul și să înceapă să transforme țara într-un Israel al estului Europei. O țară pașnică, înarmată până în dinți. Nu poți menține pacea dacă nu inspiri frică.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.