Când eram mic am citit o carte, un SF vechi acum, ca și mine. Nu mai țin minte despre ce era vorba, ca subiect, era ceva cu end of the world, posibil nuclear și niște oameni de bine s-au pregătit din timp și s-au băgat într-un adăpost antiatomic, având la dispoziție tot ce era necesar și, în plus, absolut toată muzica compusă pe Terra până atunci (și înregistrată, evident), muzică oferită tuturor celor din adăpost pe calea unui radio, cred. Și toți erau fericiți că au supraviețuit și erau bine, până când, într-o zi, unul din ei și-a dat seama că a mai auzit melodia care cânta la radio. Ceea ce însemna că trecuseră prin toată muzica pe care o aveau și, din momentul acela, pentru ei era sfârșitul. Anyway, nu mai știu ce s-a întâmplat, dar pentru mine a fost foarte marcantă ideea aceea, că ești condamnat la a trăi într-un perpetuum loop sonor.
Ascultați piesele astea de mai jos.
Le primesc, în 100% din cazuri, pe baza algoritmului Spotify, care urmărește ce ascult eu la sală. Practic, la prima vedere, sunt exact ceea ce îmi place mie să ascult. Doar că doar la prima vedere. Pentru că eu, ascultându-le, recunosc măsurile moarte, copiate din toate melodiile aflate acum în existență. Dacă sunteți atenți, vezi descoperi ritmuri, cadențe pe care le aveți în minte și le fredonați din când în când, o amestecătură alandala, făcute să sune frumos dar, în realitate, este moartea, este sfârșitul vieții și al spontaneității umane.
Și mă ia cu fiori, și îmi aduc aminte de oamenii ăia care deveniseră disperați din cauză că li se terminaseră muzica originală.
Ni s-a terminat muzica originală, oamenilor.
Era remestecăturilor a început.
Scooter, HIM si Tarja Turunen? Cetin, mi-ai spart contul de youtube? :)))
I walk alone aia e foarte placuta! Am avut sansa s o ascult si in concert. Poezie pura!
Manelele nu moare nici o data!
Este un fel de laba in cerc dar cu muzica!