Contul meu
Mergeam pe strada unde are școala fiica cea mică și, din fața mea, venea un tată cu două fetițe, grăbindu-se, probabil întârziau. Normal că fetițele nu aveau nicio treabă cu graba, făceau tot felul de dansuri și tarantele și se chițăiau una cu cealaltă.
Și, evident, inevitabilul s-a produs. Una din ele s-a împiedicat și a căzut.
Știți care a fost prima reacție a fetiței ăleia care, cel mai probabil, nici 6 ani nu avea? Să ridice mâna deasupra capului, ca să evite lovitura din partea tatălui. Tată care deja pornise cu un pas spre ea, dar s-a oprit, că a văzut că mă uit extrem de urât la el.
Asta e românia. Pură, neatinsă.
Și când mai scrieți sau povestiți altcuiva chestii care încep cu Și pe mine m-a bătut mama/tata, dar meritam, să știți că pauza aia jenată în care dau din cap politicos și se uită în altă parte este din cauză că nu, nu meritați, doar ați dezvoltat un stockholm și le oferiți o scuză unor abuzatori.
NOU
Nici nu stiu ce e mai dureros, umilirea psihica sau bataia. Pe unii batuti i-am vazut sa ramana cat de cat intregi, dar aia umiliti psihic dezvolta niste sensibilitati pe viata. Nu intrebati de unde stiu.
NOU
imi povestea cineva despre o tipa, studenta la medicina, pe care o calca tacsu in picioare, la propriu, daca nu avea doar 10 in examene. si ea statea, pentru ca Are dreptate, puteam mai mult, merit.
NOU
ah… masculul neanderthalian care simte nevoia sa se impuna in fata tuturor celor mai slabi, copii, femei, batrani, handicapati sau pur si simplu cei cu un fizic mai mic
revenind, pur si simplu in cazurile astea, ca sa nu se rupa ceva in tine te educi sa cauti o explicatie pentru aceste abuzuri la care esti supus si ajungi pur si simplu sa accepti, sa le cauti. Nici nu iti dai seama cum distrugi pe alta parte ca sa faci fata abuzurilor. Nu toti au taria/posibilitatea sa elimine abuzurile si se vad obligati sa traiasca cu ele. Am putea sa zicem ca au si victimele partea lor de vina dar asta este gresit in atatea feluri incat nu o pot concepe. Este o victima si de multe ori are nevoie de ajutor ca nu poate singura.
NOU
a avut nevasta-mea o scapare acum cateva saptamani, de imi venea sa ii dau una.
fi-miu e la varsta la care e putin ofticos, vrea sa castige numai el .. d-astea de copil. nu stiu ce discutie a avut cu ma-sa ca o aud ca ii spune ca “d-aia nu vor copiii sa se joace cu tine”. mama, cred ca am facut 20 tensiunea. ce m-a deranjat foarte tare e ca e fals, fi-miu se joaca foarte bine cu alti copii si are o gramade de prieteni. de ce ai planta samanta aia in capul lui?
mi-a explicat pe urma ca voia sa ii zica ca daca o sa fie ofticos, nu vor vrea copiii sa se joace cu el. ce pasarica a iesit pe gura mi se pare total diferit.
NOU
eu am luat o palma de la ex ca nu mai aveam unt
NOU
Parintii mei nu m-au batut niciodata. Dar cand tatal meu spunea “nu m-am asteptat la asta din partea ta”, imi venea sa intru in pamant de rusine. Sau mama “nu te imbratisez, m-ai suparat rau cu faza asta, gandeste-te la ce ai facut”, sufeream ca un caine. Sper sa nu fiu martor niciodata la o “bataie rupta din rai”.
NOU
Fie ai maxim 10 ani acum, fie părinții tăi erau muuuulte înaintea vremurilor și felicitări lor! De fiecare dată când făceam o boacănă mai mica sau mai mare, descopeream rapid că mama dă mortal cu stânga și cu dreapta puțin mai bine.
NOU
Să știi ca nici pe mine nu m-au bătut (pe frati-miu mai mare l-au bătut până pe la 7 ani), dar pt ca am dezvoltat trauma copilului cuminte (“unde te puneam, acolo stăteai” sau “ne mândrim cu tine, noi te-am făcut așa deșteaptă” sau “să nu ne faci de râs”) În fine, ideea e ca am fost toată viața un “people pleaser”, e f greu de ieșit din asta. Singura soluție pe care am găsit-o e să mă îndepărtez de familie, am ales distanța geografică (și tot e mega complicat).
Bine, tot cred ca violența fizică e încă și mai traumatizantă. Cel mai complicat e ca devenind adulți atragem același tip de partener ca pe modelul părinților noștri, cel puțin până ne dăm seama de problemele moștenite.
Mi se pare incredibil (într-un mod foarte naiv) ca părinții de azi nu își pun întrebări despre ei, vezi cazul tipului din articol.
NOU
Eu am 33.
Nu am fost batut. Ma rog, o ocazionala palma la fund pana pe la vreo 7,8 ani nu cred ca se pune.
Cand aveam 15 ani, tata a trebuit sa plece in strainatate cu munca. Fix in dimineata cand a plecat s-a stins bunica mea – din partea mamei, dupa o lupta grea cu boala aia pe care nu vreau sa o numesc – stiti voi care.
Cu o seara inainte de plecarea lui, tata m-a chemat, si mi-a explicat, barbateste, ca este un moment foarte greu pentru familia noastra, dar in special pentru mama. Mi-a explicat ca nu isi doreste sa plece dar ca contractul fusese semnat si nu era loc de intoarcere. Si mi-a mai explicat ca acum eu trebuie sa fiu sprijin pentru mama, cel putin pentru urmatoarele 6 luni pana se intorcea. M-a rugat frumos sa fiu cuminte si sa nu-i fac probleme mamei care oricum avea destule pe cap. M-am uitat in ochii lui si i-am zis ca am inteles. Dupa care ne-am imbratisat.
Doar ca eu se pare ca nu intelesesem. Mi-am gasit fix atunci sa incep perioada de rebeliune. Nimic iesit din comun, insa de-a dreptul spectaculos pentru ce copil cuminte fusesem pana la 14 ani (fumat, baut, diverse acte de huliganism, chiulit masiv de la liceu). Pur si simplu asa s-a nimerit. Acasa incercam sa o ajut pe mama, insa in afara casei ma dezlantuisem.
Cand s-a intors tata dupa 6 luni, primul lucru pe care mi l-a spus a fost “sunt foarte dezamagit de cum te-ai comportat de cand ai plecat”.
Am zis ca intru in pamant. Cred ca preferam sa ma usuce in bataie.
NOU
Pe mine m-au bătut ai mei fix pentru că meritam. Eu nu ridicau mâna la mine. Dar eram al naibii de wild și rebel câteodată. Și o palmă mă reseta. De ex pe la 10 ani am împins pe jos un om cu cârje pe stradă pentru că mă enerva că e in fața noastră la coadă și abia se ținea pe picioare și se plângea că de ce nu înaintează. Eram cu tata și Consider palma aia primită pe loc, necesară, m-a mai certat după și acasă și mi-a mai amintit, dar palma aia la momentul ei e necesară. Mbine, zic evident de cazurile de neobrăzare pe care le au de cele mai multe ori băieții. Nu că pici pe jos. Chiar nu as avea ce sa le reproșez ălor mei.
NOU
dap, clar
NOU
@Andrei, ok stockholmule
NOU
Ce vârstă aveai când erai “wild” așa? Am și eu un exemplar wild acasă (am mai multe, dar unul e mai sălbăticuț) și am reușit fără bătaie până acum. Cumva am descoperit că dacă-l scot un pic din contextul în care face scandal, se liniștește singur. Pe de o parte încă e mic, pe de altă parte, dacă nu-l bați în primii 10 ani de viață, e cam ciudat să te apuci mai târziu, nu?
NOU
Trebuie batuti de mici, mai tarziu nu mai poti (fizic)
NOU
Bea, ai dreptate, dar pune-te în situația lor, de acum 30 de ani, ce faci când copilul aruncă o piatră în capul altui copil? sau când fuge brusc prin fața mașinilor când trece strada, deși i-ai mai zis despre asta și a spus că are grijă. Experiența mea din copilărie nu se compară cu a altor copii care spuneau că au mâncat bătaie din orice motiv. Am spart și stricat o grămadă de pahare, bibelouri, electrocasnice, dar pt aia nu am primit niciodată nici măcar o palmă.
NOU
Andrei, daca tu arunci la 10 ani cu piatra in capul altui copil, sarcina alor tai era sa se intrebe ce au gresit.
NOU
si sa isi dea unul altuia reciproc palme in cap pana se prind de ce
NOU
La comportamentul ala nu palme iti trebuiau ci un doctor.
NOU
Ah, dansul ala popular sigur e batuta moldoveneasca, traditiile romanesti inca se mai transmit din generatie in generatie, frumos!
NOU
Hint: in Oas fiecare nunta de asta traditionala se lasa cu spitalizati si chiar morti, ca oamenii umblau cu cutitul la ei si la nunta. Deci nu in Moldova, in spatiul cezaro-craiesc, da?
NOU
Strict a propos de palmele de la nunte, banuiesc ca stiti ca s-a intamplat la o nunta la cei mai falosi dintre romani, adica la banateni :))) acolo unde daca nu stii jocul popular asa patesti! Nefericita asta probabil era dintre cele care erau aduse an de an la toate manifestarile care includ jocuri, dar satana a pus-o sa se incurce…ca cele sau cei care nu se pricep in salturile astea mortale nici macar nu au onoarea sa intre pe ring, stand pe margine si fiind batjocura tuturor satenilor, sau, mai rau acasa!
#nojoke
NOU
Ha, ha, fix Oasul dacilor liberi e capitala Dothraki.
NOU
Am 46 de ani. Toate articolele de genul asta ma rascolesc teribil. Am luat bataie, in special de la tatal meu, de sute de ori. Cu cureaua, cu palma, batut, dezbracat si dat afara din casa o data, batut, dezbracat si chemat vecina sa ma vada dezbracat. Nu mai vorbesc cu parintii si fratele meu de peste 4 ani din cauza faptului ca s-au purtat toti urat cu mine si familia mea. La o tentativa de impacare de acum o saptamana a fratelui, le-am transmis inca o data lucrurile pentru care nu mai vorbim cu ei. In cazul batailor, tatal meu a spus ca sa-mi bag mintile in cap, ca de ce nu am trecut peste faza cu bataile, ca au fost de mult si asa erau timpurile atunci. Exclus ca el sa-si ceara scuza sau macar sa recunoasca ca a facut niste greseli groaznice. Cred ca toti abuzatorii raman la fel toata viata lor, iar tu tot ce poti face este sa-i excluzi definitiv din viata ta si sa iti faci, asa cum zicea si Arhi mai demult, familia ta.
NOU
faza cu dezbracatul e ceva boala psihica, pe fond sexual. il satisfacea, altceva nu vad
NOU
Eu, recunosc, i-am dat o palmă lu’ Violeta. Tot dezbrăcată.
NOU
Nea Ilie, dezvoltă puțin, te rog. 🙂
NOU
@Arhi: dezbracatul e o forma de umilire, te simti mult mai vulnerabil asa. Scrie in toate manualele de tortura, vezi imaginile de la Abu Graib sau cum se chema inchisoarea aia.
NOU
Nea Fărcașe, cum să-ți zic.
Violeta a plâns.
A zis că n-a fost niciodată aplaudată c-o singură mână.
Lucrurile astea lasă urme, îți trebuie terapie.
NOU
*dezmanusata!
NOU
Of, e groaznic ce ai trăit. O dau în misticism, dar dacă reușești să te detașezi și să îi privești ca pe niște străini, poate vei putea vedea ca fiecare are karma lui, iar nota de plată vine pt fiecare.
NOU
Cred ca asta discutam si acum cateva saptamani. ori pe blogul tau ori pe al lui zoso/mihai,nu mai retin. Un comentariu mi-a ramas in minte cum zicea tipul ca si dansul a primit scatoalce / bataie de la parinti, dar el e bine mersi, nu are traume ramase. Dar in final a concluzionat ca pe fiica-sa nu a batut-o niciodata. Deci cum e pana la urma? Daca uneori bataia e rupta din rai, cum crede mai sus si Andrei din nefericire pentru sufletul lui, de ce alegi sa nu-ti bati si tu copiii? Hotarati-va naibii daca e trauma sau nu.
NOU
pai se pare ca si aici avem nuante, nu exista bataie si gata, nu ai cum sa nu fi meritat o urecheala, daca nu ai primit-o dar totusi ai inteles ca ai gresit ce ai facut e una, daca ti s-a spus de nspe ori ca vine masina si te-a durut la basca si ai scapat ca prin urechile acului sau era sa-l cardesti pe ala mai mic ca ai avut isei si ai primit una la fund si ai notat, e alta, si e problema psihica sa-ti dezbraci copilul sa-l bati cu bice curele si sa-l maltratezi psihic, deci eu m-am hotarat, e undeva pe la mijloc, daca e situatie de life saving nu am problema sa tip sau una la fund, dar stop aici, nu am auzit de copii stresati pe faze din astea, si nu toti neatinsii fac mare branza sa zici asta e calea absoluta, dar cu cat mai putin sau deloc cu atat mai bine.
NOU
Oare de ce nu se mai fabrica masinile de spalat Albalux?
NOU
nu mai aveau Lux la Alba
NOU
Cand au schimbat ai mei masina de spalat Albalux cu un Whirlpool, am fost foarte fericit.
Nu pt ca aveam masina noua de spalat, ci pentru ca am scapat de cacatul ala de furtun care durea ca naiba.
NOU
Aderentiu, ai mei au schimbat Albaluxul dar au păstrat cureaua de transmisie.
Că poate trebuie.
NOU
@ Nea Ilie de la Scularie
Oricum, bucuria a fost mica.
Au ramas in continuare: cureaua, cablul de la prelungitor, funia.
NOU
Adererentiu – furtunul ala era chiar ok comparativ cu cureaua. Aveam urme pana aproape de zona coatelor. Avea cretinul o vorba de la comunisti cum ca, citez, “nu stii, te invat, nu poti, te ajut, nu vrei, te oblig”. Iar partea cu obligatul ii dadea o mare satisfactie. Ajutatul sau invatatul inseamna ca el citea propozitii din carte si se oprea la un moment dat, asteptand ca eu sa contiunui exact ce scria in rahatul ala de carte. Am macar satisfactia ca o sa moara singur si in mizerie. O merita mult mai mult decat am meritat eu bataile si umilintele. Nu stiu daca e neaparat dreptate, dar compenseaza putin.
Si imi doresc ca, macar cei de aici, sa nu gaseasca niciodata scuza pentru abuz. Nu exista. E o diferenta enorma intre pedeapsa si abuz. Nu cadeti in capcana ca nu am stiut, nu am vrut, nu mi-am dat seama. Pentru ca abuzatorii au avut de ales, voi nu, a trebuit sa va aparati, cum ati putut. Ei ar fi putut sa fie oameni, dar AU ALES sa fie animale. Lasati-le “satisfactia” asta si aduceti-le aminte cu orice ocazie. Macar sa stie ca nu au prostit pe nimeni.
NOU
Nasii nostri si-au lovit ambii copii incepand cu varsta de 2 ani, inclusiv de fata cu noi. Palme peste ceafa, peste fata, suturi in fund, umiliri si etichetari de tot felul etc. Oameni cu profesii respectabile, ambii corporatisti cu staif. Fata are 12 ani si este foarte retrasa, baietelul de 7 ani are predilectie spre violenta, ambii au normalizat abuzul fizic si emotional. Sper ca acesti copii sa afle, la un moment dat, ca exista si o alta realitate. Bineinteles, ne-au batut obrazul ca nu suntem capabili sa ne educam copiii, ca bataia e rupta din rai si copiii trebuie sa stie de frica. Legatura dintre noi s-a rupt iremediabil.
NOU
Am varsta lui Arhi. Am avut o copilarie in care haladuiam ba pe santierele din cartier (destule), ba pe sub noua amenajare a Dambovitei, metroul – al saptispelea playground. Am facut dracovenii, niciodata rautati. Ai mei nu au vazut vreo nevoie de a ma disciplina mai mult decat o facea scoala si mai ales bunul-simt cu care fusesem educat.
Problema e ca eu am vorbit tarziu, in jur de 3 ani jumate, poate chiar 4. Si n-am mai avut lacat. Doamne, ce cuvinte puteam sa spun, reproduse de la avemturile pe santiere, ca sa zic, ai mei, oameni ff subtiri, erau oripilati. Cu toate astea, nu am luat nici macar o pedeapsa, darmite o palma. Maximum, au fost vreo doua tentative – nereusite – de a se mi se da cu ardei iute pe limba, spre a nu mai repeta atrocitatile pe care le spuneam. Consecinta? 1. Nu mi-am batut si nu imi voi bate niciodata copilul (sau nepotii, pe care, cumva, i-am mai tot avut in grija); 2. Vorbesc in continuare cel putin colorat (stiti unii din voi ce mai scriu pe aici); 3. Mananc extrem de iute :).
PS: prietenii din copilarie care-si furau batai de la AMBII parinti pentru te-miri-ce, de la intarziat 5 minute seara, pana la absurditati ca nu-si suflau nasul la comanda, au ajuns nu niste bully, niste labari in toata regula, care si-au crescut copiii numai in teroare, fizica (chiar daca fara vreo smardoiala mai ampla) si psihica. Sper ca acei copii sa isi aminteasca de asta, la randul lor, daca si cand vor procrea, si sa nu repete acest tratament.
NOU
as vrea sa povestesc si eu ceva, sper sa pot duce la capat povestea! e vorba despre mama primului meu prieten, o distinsa doamna profesor universitar, un cadru foarte apreciat de colegi si de studenti. Fiul ei era un geniu, nu exagerez cu nimic, olimpic international la fizica, note de 10 pe linie, un baiat timid si fara basini la cap cum ca noi nu suntem ca el si nu meritam atentia lui. Mama lui l-a coplesit din copilarie cu laude si figuri cum ca el poate sa faca orice in viata datorita mintii si educatiei sale dar si a pedigree-ului familial si ca viitoarea partenera e musai sa fie la nivelul lui. Tipul a terminat facultatea si a primit burse si invitatii de la cele mai importante universitati din lume doar ca acolo unde s-a dus nu s-a putut acomoda cu colectivul si indrumatorul de doctorat, le lua maul tuturor, le dadea peste nas cu ceea ce stia si intuia ca corect. Ceea ce facea insa, cercetarile din domeniu, era impecabil. Se intampla la MIT. A fost respins. S-a dus in UK, Oxford, situatia s-a repetat. Nu putea finaliza doctoratul! s-a intors in tara, la o universitate de stat modesta si lucrurile s-au repetat. I s-a oferit ocazia sa predea ore de fizica insa nu respecta programa si se ducea doar cand avea chef, motivul fiind ca lucreaza SINGUR (fara indrumator) la teza de doctorat. Pana la urma colegii universitari s-au prins ca e ceva in neregula cu mintea lui, au avertizat-o pe mama lui, cea care ii facuse intrarea in universitate. Nu i-a crezut, nu exista, el e un geniu, nu puteti voi sa-l intelegeti. Dupa niste ani colegii l-au convins sa faca un control si intr-adevar i-a descoperit o afectiune psihica. N-a putut sa ia tratamentul de rigoare pentru ca nu mai avea venituri, tatal lui a murit de mult iar mama lui continua sa creada ca e o conspiratie indreptata impotriva singurului ei copil. Nu s-a casatorit niciodata si n-a avut copii. Mama lui a murit in 2017 si, cu putin timp inainte de a muri, la recomandarea nu stiu cui, l-a obligat pe fiul ei sa se interneze intr-un ospiciu din localitate. In 2021 el a murit in conditii ingrozitoare, terorizat, indopat cu medicamente de catre personal si abuzat de catre ceilalti pacienti psihiatrici.
Eu am aflat toata povestea acum doua zile de la unul dintre doctoranzii mamei sale. Imi reprosez, desi relatia mea cu el a fost acum cateva zeci de ani, aveam 18 ani amandoi, ca n-am continuat sa sper sau ca nu i-am ramas macar prietena. Nu-mi explic de ce acum sunt atat de convinsa ca puteam sa-l salvez.
V-am povestiti asta in contextul postarii, in sensul ca un parinte NU ARE DREPTUL sa creeze in mintea copilului sau teroare, comparatii idioate sau asteptari tampite de la ceilalti. As fi vrut sa spun mai multe dar nu mai pot… Imi cer scuze …
NOU
Am luat si eu bataie de la parinti, am 49 de ani, nu imi amintesc cu placere. Le gasesc scuza la multi parinti ai anilor 70 ca la randul lor nu au avut de la cine sa invete sa fie parinti pentru ca bunicii nostri erau mai praf la capitolul asta.
La parintii din prezent care isi bat copiii nu stiu ce scuza sa le mai gasesc decat ca la randul lor au fost caftiti de parinti si nu reusesc sa rupa ”traditia” asta mizerabila, acest cerc vicios.
NOU
Exceptand terorizarile cu inchisul in intuneric unde ma pisam la propriu de frica, eu am reusit in clasa a 4-a o Holy Trifecta. M-a prins directorul cand treceam prin gard (era o gaura si era mai usor de la bloc sa intri in curtea scolii asa, mai toti faceam asta) si mi-a dat o palma de am crezut ca m-a lovit trenul, era prof de sport de 2m si. M-a dus de ureche in clasa unde mi-am luat bataie si de la invatatoare ca de ce o fac de ras (ea era mai psihopata, tragea de perciuni pana iti dadeau lacrimile si stingea totul cu o palma). Bine-inteles ca mi-a scris pe caiet sa citeasca si parintii si sa semneze unde am luat bataie si acasa ca sunt o rusine (taica-miu era tamplar si facea aratatoare din alea bune si groase, intai de mine le incerca si dupa aia le duceam la scoala).
Fix ca si un cititor mai sus, cand le zic acum spun ca asa erau timpurile si toata lumea facea asta.
NOU
Zic și eu că așa or fi fost vremurile și trec mai departe. Acasă, cred că am luat vreo două palme. Și soră-mea cam la fel. Cred că m-a durut mai tare când le-a luat ea. Ai mei dădeau cu vorbele mai mult și mai tare și, de multe ori, aș fi preferat palmele. La școală, o luam mai des. Mă învățase soră-mea să scriu, să citesc, să socotesc. Știam toate astea când am mers la școală. Știam și tabla înmulțirii. Cum dracu’ să mai fac bastonașe și cerculețe, să silabisesc în cor cu ceilalți și să mă mir că 1+1=2? Mai ales că, lângă școală, se construiau niște blocuri, iar pe geam se vedea un adevărat spectacol: basculante, betoniere, excavatoare, macarale, muncitori cățărați pe schele … . Și când era mai frumos, mă ridica tovarășa învățătoare de urechi și-mi dădea câteva la palmă. Nu durea cine știe ce și nici nu-mi era rușine de ceilalți. Mi se părea normal să nu mă intereseze ce fac ei, dacă eu știam deja lucrurile alea. Așa că nu plângeam. Acceptam. Așa cum acceptam că trebuie să zic de Ceaușescu că este cel mai iubit fiu al poporului și de Leana că este savantă mondială și mamă eroină. Care iradia lumină. Sau cam așa ceva. De prin clasa a doua, ne-a băgat tovarășa la dictări. Când ne era lumea mai dragă, dictare! Ne dicta vreo trei fraze, se strângeau foile pe catedră și, pe rând: cutare! Te ridicai și mergeai la catedră, lângă scaunul tovarășei. Stiloul chinezesc cu cerneală roșie începea să se târască pe sub fiecare rând. Se oprea. Ți se oprea și ție inima. “Aici cum trebuia să scrii?”. “L liniuță a”. “De ce?”. “Pentru că …”. “Și tu cum ai scris?”. Ce să mai răspunzi …? Pac, o bifă roșie! La sfârșit, număra bifele. Întindeai palma … . Cinci, șase …, zece …, câte erau. “Mergi la loc …”, spus cu o obidă de țăran ostenit, în căruță: “Dii, boală …!”. Sau ridica foaia, s-o vadă toată clasa. “Nici o greșeală! Zece!” Atunci se punea zece, și pe foaie și în catalog. Cele cu greșeli, nu erau notate, rămâneau doar cu bifele și cu palmele roșii. “Bine, mergi la loc”. Parcă te invita la o prăjitură, așa o spunea, și te bătea prietenește pe umăr. Pe fete le și pupa. Când te întorceai în bancă, nici nu-i vedeai pe ceilalți, te uitai în sus, la tabloul cu Mihai Viteazul, de pe peretele din spatele clasei. Că pe ăla din față era Ceașcă Analfabetul, “el, dintre oameni cel mai bun și cel mai drag părinte nouă, apărător pământului străbun …”, ooof, Dumnezeii mă-sii de viață …! Oricum, nu i-am purtat și nu-i port pică babei. Ne-am mai întâlnit, de-a lungul vremii, întâmplător, ne-am pupat și am stat la taclale. Îi plăceau compunerile mele și mi-a dat premiul întâi în fiecare an. Mergeam cu tata la una din pădurile din marginea orașului după frunze de stejar și mama le împletea foarte artistic. Că trebuiau două. Soră-mea a ținut-o langa până-ntra doișpea. Eu am avut bunul simț să mă opresc într-a patra.
NOU
ai putea fi un guest poster aici, sa stii:)
NOU
Eu cred că am fost ultima generație care a mai luat bătaie de la învățător, pe la început de ani 2000. Bine, nu dădea tare, dar dădea câte una la palma, sau chiar o palmă. Specialitatea casei era trasul de falcă. Acum nu mai auzim prea multe din astea la știri, mai mult profesori bătuți ei de elevi.
NOU
@Arhi
Mulțumesc! Nu prea știu ce înseamnă asta. Și sunt și cam atehnic, de felul meu. N-aș vrea să-ți fac vreo poznă pe-aici.
NOU
🙂 fain la oras
NOU
Eram acum niște ani într-un mijloc de transport public. S-a suit o femeie (că “mamă” îmi e greu să-i spun) și i-a zis copilului să se așeze pe scaun. Copilul a refuzat și ea a început să îl lovească și să-l apostrofeze bine tot:
– Așa faci tu mereu, vrei să mă scoți din minți.
Dădea cu o sete în el, eu nu am văzut așa ceva. Băi, îl izbea de toate geamurile și țipa la el ca apucata. Copilul evident că nu se oprea din plâns. Noroc cu o doamnă care a intervenit și l-a salvat. Eu cred că pe asta o bătea acasă bărbatul și se răzbuna pe copil.
Apropo de bărbați violenți, la un moment dat a venit profa noastră de biologie cu ochelari de soare la școală. Noi am râs, am glumit pe seama asta, dar după vreo 2 ani și-a schimbat numele de familie, semn că bărbatul ei chiar era violent.
NOU
Merg la sala de 4 ori pe saptamana special ca sa ma pot mentine in forma pentru copiii mei, nu se stie cand am nevoie sa le aplic o corectie la 30 de ani.
NOU
Ieri am revenit din UK, insula pe care incep sa o detest mai mult cu fiecare vizita. Anyway…
Pe superbul aeroport Henri Coanda (unde, btw, a durat aproximativ 50 de minute la pasapoarte, asa aglomeratie si tiganie in viata mea nu am vazut), o fetita la vreo 5 ani cu parintii, exact ca mai sus, se zbenguia, se juca etc. La un momendat a aruncat caciula in sus si nu a prins-o. Animalul de ma-sa (ca altfel nu ii pot spune) a tras-o direct de codita, dar tare, zicand “ti-am zis dracu sa stai linistita”.
Fetita s-a oprit speriata, s-a uitat la tatal sau si s-a pus pe plans. La care animalul feminin: “Tactu te-a tras nu eu”. Am ramas masca. Taica-su a luat-o in brate si ii explica “nu e bine sa arunci caciula pe jos”, ma-sa tot bombonea “hai draga, abia am atins-o putin”.
Voma, nu alta. Nu imi imaginez cum se comporta acasa cu ea, daca in aglomeratie de sute de oameni i-a sarit in halul ala tandara….
NOU
nu ai idee cat de tare imi ia foc creierul cand citesc de astea…
NOU
Stii ce mi-ar placea? Dar mult de tot!
Unul dintre parinti sa iti citeasca blogul, cu toate ca m-as mira….