Am pus poza asta azi pe facebook.
Știe vreunul din voi starea aceea în care ți-e dor să-ți fie dor? Când ai nevoie să îți fie dor de ceva sau, mai degrabă, de cineva, dar în interiorul tău e doar gol și atât și nu simți nimic, în afară doar de gol?

Pe mulți dintre voi vă afectează acea imagine, prin lipsa oamenilor care o compuneau în mintea voastră. Părinți, bunici, singurii oameni care au ținut vreodată la voi dezinteresat. Pe mine mă afectează prin faptul că mi-e dor să simt și eu această lipsă. Doar că nu o simt, nu o am. Bunicii mei au dispărut prea devreme pentru mine, prea copil și, din cauza traumelor emoționale din acea perioadă, nu am amintiri decât vagi, niște fluturări de imagini în colțul ochiului. Nimeni nu vrea să țină minte bătaie și teroare. Cumva, creierul meu a aranjat să nu țin minte.

Mi-aș dori să am și eu dorul ăsta. Să închid ochii și să văd oameni dragi, care nu mai sunt și pe care aș vrea să îi simt lângă mine.
Dar nu îl am. Mi-e dor doar să îmi fie dor.
Și e doar o lipsă.