iuliana apavaloaie

gravida, din Brodoc, o suburbie a municipiului Vaslui, a ajuns la unitatea medicală în cursul serii de marţi, în jurul orei 20.00, unde medicul de gardă de la Obstetrică-Ginecologie, Iuliana Apăvăloaie, i-a făcut bilet de internare, după care a trimis-o acasă, spunându-i să revină miercuri dimineaţă, pe motiv că nu ar avea dilataţiile specifice naşterii. Femeia de 37 de ani, cu sarcină la termen şi care se prezentase la spital fiindcă avea contracţii din 20 în 20 de minute a fost nevoită să respecte recomandarea doctorului şi a plecat acasă, unde, după doar trei ore, a născut cu ajutorul soţului său, fără niciun fel de asistenţă medicală.

Știți ceva? Nici măcar nu e foarte grav că a născut acasă, la urma urmei, în urmă cu 100 de ani femeile din vaslui nășteau pe câmp, după care continuau prașila, iar seara își luau bătaia binecuvenită de la domnul și stăpânul inimii lor.

Grav este că ACELAȘI medic, în urmă cu 4 ani, practic a omorât un copil la naștere. Și a fost sancționat cu reducerea salariului cu 10% pe 3 luni. Probabil s-a tăvălit în chinuri și nu a mai luat 400 de euro pe o naștere, ci a crescut tariful la 440, ca să nu aibă pierderi și să i se disturbe cash flow-ul.

Și nu, nu văd nicio posibilitate de schimbare în viitor. Și știu că o să se contracte cordonul ombilical netăiat al lui Mirciulică când spun asta, dar îmi mențin afirmația. Medicii buni au plecat în străinătate, pe bani, iar în românia au rămas leprele incompetente și șpăgarii, ca majoritate sufocantă pentru restul de excepții care încă nu au plecat.

Din păcate, nu am găsit nicio poză cu doamna Apăvăloaie, să o facem puțin mai celebră și să îi ajutăm pe oameni să se ferească de ea. Dar nu e timpul pierdut.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

35 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Medicul probabil s-a ofticat ca doamna a nascut natural, nu prin cezariana, asa cum le place acum tuturor medicilor…

  2. #4

    Adica medicul Iuliana Apăvăloaie din Vaslui e un doctor ucigas? Ce cauta medicul Iuliana Apăvăloaie la Obstetrică-Ginecologie in Vaslui?

    • #5

      Titi, vezi ca ai un ecou. Se numeste ionut.

    • #6

      Nu intelegi, a folosit metoda Blogatu

  3. Film SF: un vasluian îşi înfige din greşeală coasa în jegoasa asta pe holul spitalului. Tanti doftora suflă în veioză, vasluianului i se taie 10% din salariu (dacă-l are) şi toată lumea e mulţumită.

  4. #8

    Adica medicul Iuliana Apăvăloaie din Vaslui e un doctor ucigas? Ce cauta medicul Iuliana Apăvăloaie la Obstetrică-Ginecologie in Vaslui?

  5. La marea durere in cur care exista, am un feeling ca cineva tot o va face lata si va lua gatul cuiva de genul.

    • #10

      Si probabil ala de o va face lata va face si puscarie….ca malpraxis nu prea exista cand ti se intuneca mintile de la nedreptate

    • Mihaela, ştii vre’o altă metodă mai bună decât cea amintită de colegul de mai sus ?

    • #12

      Mishel: Nu, nu stiu…tocmai aici e nedreptatea!

  6. #13

    Cand astepta sa ma nasca, mama a cunoscut o femeie in care murise copilul, pentru ca o lasasera prea mult sa astepte. Mi-e si acum groaza numai cand ma gandesc la asta.
    Ai mei au fost intampinati de o asistenta cu urarea “mai incet, sa n-o treziti pe doctorita”, desi era o ora decenta. Noroc ca s-a repezit taica-meu la ea, ca altfel nu mai comentam pe aici.
    Mi-e scarba.

  7. #14

    Daca cautati numele ei pe internet, apar multe pareri foarte proaste vis a vis de profesionalismul dansei. A mai fost implicata intr-un caz de sarcina terminata urat in 2008: www.bzi.ro/copil-ucis-de-medic-95780

  8. #15

    Si cand cumparati miere sa aveti grija cand expira !!!!

    • #16

      ai avut fix acelasi comentariu de retardat si la zoso, la un subiect privind reduceri la anvelope, acum aici, la un subiect privind ceva fara absolut nici o legatura cu anvelopele. intrebarea mea e atat de simpala incat sper ca pana si tu poti sa o pricepi in timp ce silabisesti: esti retardat?

  9. #17

    nu cred ca o nastere la stat e 400e. la privat e 500euro si ai totul asigurat, te duci doar cu hainele de pe tine.

    • #18

      Ai nascut in ambele parti si ai facut tu o comparatie? Nu uita ca medicii de la privat opereaza si la stat si nu cred ca-si srtica ei “cash flow-ul” – vorba lui Cetin

    • #19

      Exista maternitate privata in vaslui? ca daca nu, nu are sens comparatia

    • #20

      Aici la noi la tara , in Arad , o nastere la privat costa 5800 de lei (doar nasterea , fara ecografii , consultatii , etc ) 400 de euro probabil e costul consultatiilor in cele 9 luni de sarcina …
      Ieri am dat ginecologului 300 de euro , anestezistului 50 de euro , asistentei 50 de lei sa spele copilul nou nascut si 10 lei portarului sa ma lase sa-l vad .Sotia a nascut ieri in Timisoara orasul adorat de Arhi 🙂

    • #21

      @mariusD: in cazul meu particular, in afara de morfologii, nu am achitat nici o alta taxa sau consultatie, a intrat tot pe asigurarea de sanatate de la munca. Nasterea in rezerva, in regim single, cu decontare cnas, putin peste 500euro, nastere naturala la o clinica din baneasa, bucuresti.

    • #22

      Ev, in vaslui exista doar maternitate de stat, rezulta monopol, rezulta ginecologi care cer cat vor ei. Nu compara cu bucurestiul. Cred totusi ca la RM e mai scump de atat, dar e adevarat ca nu stiu sigur. In tot cazul, in provincie e alta piata.

    • #23

      la privat in cluj e 1000 si ceva de euro, daca e cu cezariana mai pui vreo cateva sute

  10. Apropo de Vaslui, acum zicea pe digi ca Romania e pe lucul 5 la baut in lume si daca am lua in considerare si alcoolul nefiscalizat am fi primii. M-a strabatut asa un fior de mandrie cand am auzit asta.

  11. #25

    E vorba, cumva, de Ouatu Cezar? 🙂

  12. #27

    Esti complet lipsit de nuante in ceea ce priveste doctorii, ai zice ca ii cunosti pe absolut toti.
    Si de la un specialist: rarisim un copil provenit din a treia nastere a mamei lui moare ca urmare a unui prost tratament, copilul nu are timp sa sufere pt ca nasterea e foarte rapida. Probabil ca a murit printr-o malformatie cardiaca pe care ecografiile din cursul sarcinii (daca o fi facut) si ex neonatologic au ratat-o.
    Logic ar fi sa se poata publica aceste afirmatii doar dupa ce un examen medico-legal ar fi stabilit ca nou nascutul a murit din cauza proastei asistente la nastere.
    Poti sa imi dai numele, sint doctor si, deci, o lepra incompetenta.
    O merit.

    • #28

      monica, am nuantat deja. medicii buni care au ramas, sufocati de lepre.

    • #29

      Ti-as da eu niste nume de la spitalul militar, pentru niste operatii banale care culmea 90% din cazuri nu sunt probleme.

      Sunt atat de sictirit ca probabil marea majoritate de romani ce nu mai spunem nimic.

      Tatal meu a murit la spitalul militar datorita unui medic incompetent care s-a gasit faca teste pe tatal meu. Sa stau sa il mai transeze pe tata ca sa va ia voua 10% din salariu sa va arat ca sunteti prosti?
      Mars in plm de ratoni ca m-am saturat de voi. Stam si induram ca nu sunt optiuni si nu vreau/imi permit sa plec afara sa am parte de altceva.

      Imi scuzi nuanta, de fapt poti sa mi-o iei in mana.

    • #30

      Domnu’ bitpsychosomething, zi-mi si mie cu ce te ocupi ca sigur am motive sa iti dau niste mui in contul cretinilor care au aceeasi meserie cu tine si cu care m-am intilnit pina acum in viata

  13. #31

    Uite, Borcea măcar face ceva. Un copil pentru fiecare om omorât de sistem. Keeps the country going. #hero

  14. #32

    Bunica mea a fost internata in spital de urgenta din cauza unor fibrilatii la inima, diabet si faptul ca plamanii nu i se mai oxigenau, saptamana asta … Am ajuns cat de repede am putut la spital si am stat la receptia spitalului 10 minute pana sa ma bage cineva in seama si sa imi spuna ce are. In loc sa imi zica daca e bine, ce i se intampla si restul, imi puneau intrebari legate de cine sunt, sa arat buletinul, daca cred sau stiu ce bunuri mai avea la ea in timpul urgentei, de parca rahaturile astea si porcariile astea contau penntru mine.
    Intr-un final se indupleca un medic de garda sa imi spuna ce a avut bunica mea, ca ii vor face analizele, niste ekg-uri si ca deocamdata e stabilizata in camera de resuscitare.
    Am stat acolo toata noaptea, ca nu stiam daca o sa o iau acasa sau o sa trebuiasca sa o internez, am fost sanatoasa toata viata mea, parinti sanatosi, daca merg la medic merg la privat, eram ca picata din luna, nu mai fusesem tratata cu asemenea indiferenta +sictir vreodata in viata mea si plangeam de nervi si de frica.
    Cat am stat acolo a fost adus un domn cu traumatism cranian, era de 6 ORE, 6 ORE, 6OREEEE la rand sa fie adus in spital, din Dambovita acolo. Medicu de garda a reactionat printr-o gluma proasta, nesarata si de taran infect. A, asta e ala de-i asa de 6 ore, ca e din Dambovita, ha ha. Nu-mi venea sa cred, pentru prima data in viata mea m-am simtit atat de inutila, neputincioasa, efectiv degeaba, nu aveam ce sa fac.
    Omul ala parea mort. Nu ma pricep la medicina, dar pentru mine parea mort. Era vinetiu, capul lui arata lovit rau, nu mai misca, nu se vedea respirand, ii dureau in cot pe medici.
    A fost adusa o fata inconstienta, bauta si drogata, dintr-un club rock. Fata mov in cap, adusa in brate, rockerita. Medicii, asistentii si brancardierii sau ce sunt aia, se apucasera la glume. Ca fata are nu stiu cate inele si piercinguri si trebuie sa i le scoata, apoi radeau de numele clubului , surubelnita, bormasina… Mistouri de retardati cand un om e inconstient si in stare grava.
    Apoi, cireasa de pe tort, astia care erau veniti la urgente si erau inconstienti, ala aproape mort au fost lasati in saloane, in diferite camere pentru ca la urgente veneau persoane cu alergii ” mi s-a umflat aici la mana si ma doare”, bagau banii in halat si erau tratati, in timp ce aia aproape morti erau lasati acolo.
    Bum, m-a traznit o idee. Daca vreau ca bunica mea sa traiasca, sa fie in regula, sa se ocupe cineva de ea, trebuie sa invat sa bag si eu in halat. Abia atunci mi-am dat seama de unde sictirul.
    M-am descurcat, am pus acolo si acolo si acolo, de parca eram capiata si disperata de viata. Ah, vine unu din ei si-mi zice c-o pot vedea, se prind ei ca o sa dau cat e nevoie daca de asta depinde viata bunicii mele, coboara cardioloaga de pe sectie, desigur, de nicaieri imi gaseste un pat ca sa o interneze. Imi zice ce sa-i aduc, ce are, ca va fi nevoie de ekg-uri, ca fibrilatii, tahicardie, plamani neoxigenati, un posibil diabet, stres, etc. Deja toata lumea devenise mai prietenoasa.
    O vad, ma asigur ca e bine, plang pana de dimineata la 6 , ma pregatesc acasa cu tot ce-i trebuie cautat, imbracaminte, mancare de dieta, talonul de pensie, bani si cardul de sanatate.
    O caut, cu mainile vinete, umflate, ca asistentele se grabesc sa-ti ia sange, se grabesc sa puna perfuziile , se grabesc sa termine cu astia fara bani, ca sa stea sa-i cocoloseasca pe aia cu bani. Imi zice bunica ca masca de oxigen era prea mare pentru nasul ei, ca i-au adus alta pe salvare si ca o sufocau, turtindu-i nasu, ca isi doreau sa fie compacta. Ca nemaiputand sa respire si cardiograma aratand un puls din ce in ce mai slab, cu toata forta le-a departat mainile in sala de resuscitare si plangand le-a zis ca o omoara.
    Mi-a zis razand amar ca unu dintre asistenti i-a zis ” oricum mori”.
    Nu am stiut cum sa reactionez, deja trecusem de partea asta cu salvarea, urgenta si medicul de garda, am zis ca trebuie sa uit si sa iert, ca nu am ce sa fac si ca bine ca e pe etaj, internata, ca acum au grija de ea.
    Evident, la orele de vizita, intre 3-5, cu hartiile schimbate pentru fiecare , indesat bani in halat fiecaruia si intrebat despre starea bunicii. Acum nu ii mai iau sange spargandu-i venele, au grija de ea, ii schimba cand trebuie perfuziile si ii pun bandaje curate. Ma intampina cu un zambet fals si care in adancul sufletului meu ma dezgusta, ma dezgusta intru totul si imi provoaca scarba, ma face sa realizez cat de josnici sunt atat de MULTI oameni.
    In prima noapte de internare a dormit neinvelita, pentru ca niciuna dintre asistente nu s-au dus sa o ajute, desi le-a strigat. Avea ambele maini cu perfuzii si ii era frig. In prima dimineata a plans de foame. La vizita poti merge doar dupa ora 3.
    I-au facut toate analizele, e pusa pe picioare, se simte mai bine, saptamana viitoare o iau acasa, are tratament de urmat si de lasat in pace stresul, insa pe mine toata patania asta m-a marcat/maturizat si m-a facut sa-mi promit ca nu o sa ajung in situatia asta, in Romania.
    Pe coridorul spitalelor sunt batrani care miros a urina, neschimbati, nespalati, fara bani ca sa-si plateasca pampersii, oamenii trec pe langa ei si le ofera cate-un covrig la care vezi ca le sticlesc ochii.
    Pur si simplu, sunt marcata de tot ce s-a intamplat , nu dorm de cateva zile si-am plans de n-am mai avut lacrimi. Efectiv, aveam impresia ca mie n-o sa mi se intample asta vreodata si vazuta in situatia asta, am incercat sa ma descurc cat s-a putut de bine, insa am avut de-a face cu animale, nu cu oameni.

  15. Nu cred ca exista diferente intre medicii de la stat si medicii de la privat.

    Mers 450 de km pentru o consultatie, platit 120 de lei. Consultatia a durat 10 min. Recomandat RMN si citez medical “dupa ce faceti RMN-ul il trimiteti pe mail la adresa bla, bla, ca sa nu mai bateti drumul”. Facut RMN, trimis mail, asteptat 2 saptamani nici un raspuns Sunat medic pe telefon, nici un raspuns. Sunat la clinica: sunati medicul pe telefonul privat, iar nici un raspuns. Pus CD cu rmn in plic, trimis la clinica si specificat sa-i fie inmanat personal cu rugamintea sa fiu de contactat de el. In 2 luni se implineste 1 an de cand lui I s-a rupt sa raspunda. Cheltuieli? 400 lei drum + 450 lei RMN + 120 lei consultative + 18 lei expediat curier = 988 lei si o zi pierduta la serviciu!

    Ii dau si numele Chinezu Radu – medic ortoped din Targu Mures.

  16. #35

    Am citit toate postarile…am ramas fara cuvinte….Unde traim? ce am facut sa meritam asta?