• China arestează un miliardar din hong kong, pe motive puerile.
  • China deține lagăre unde stau MILIOANE de oameni, vinovați doar de a avea altă religie sau naționalitate.
  • China arestează 300 de avocați ai drepturilor omului.
  • China arestează jurnaliști pentru că vorbeau despre ce se întâmplă în Wuhan.
  • China îl arestează pe medicul care a încercat să avertizeze lumea de izbucnirea epidemiei de corona. Medicul moare.
  • China răpește, oficial, miliardari de prin lume și îi duce acăsică, pentru a suporta rigorile legii comuniste.

Asta sunt așa, la prima căutare, că geme netul (ăla liber, nu ăla chinez) de exemple.

În timp ce se întâmplă chestiile astea, ACUM, în China, niște oameni din românia își vând credibilitatea pe mărunțiș, de la agenția care se ocupă de Huawei, ca să ne explice că nu e adevărat, nu există nicio dovadă că Huawei ar putea fi forțați de partidul comunist chinez să facă ceva. Nu există nicio dovadă, înțelegeți? Alții ridică probleme gen Dar de ce să ne căciulim la americani, când am putea să fim drepți și verticali și să ne urmăm interesul național, care interes național a devenit accesul Huawei pe piața din românia.

Am scris rândurile astea, puține, pentru că mi-e rușine de rușinea lor. Pentru că agenția Huawei vrea să creeze impresia că există un val public favorabil chinezilor, uite, bloggerii, presa, toți sunt pro. Nu, nu toți. Unii dintre noi mai au coloană vertebrală și refuză banii chinezilor (sau ai rușilor, remember Yango). Nu există niciun val favorabil, sunt articole cumpărate la kilogram, pe câteva sute de euro.

Ce este extrem de trist este că toți oamenii ăștia care scriu nu sunt deloc săraci, nu stau cu stresul ce pun pe masă pentru ziua de mâine. Dar lăcomia este mai mare decât bunul simț, iar coloana vertebrală nu este neapărat necesară. În plus, creditele te împing să te vinzi oricui, nu contează cine ar fi, banii sunt bani și nu miros, la final, în farfurie.

Da, știu, o să îmi pun în cap jumătate din presă pentru că, iată, public numele celor plătiți de chinezi. Nu îmi pasă. Vă arată un tătar ce înseamnă să pui interesul național mai presus decât micul gheșeft cu eurași.

Google știe și de alții

Aici nu e vorba de cine are cea mai bună sau cea mai ieftină rețea 5G, nu asta e discuția, e vorba despre cum niște oameni încasează niște bani, cu scuza că au credite și alte angarale, pentru a spune că chinezii sunt curați și cinstiți, europenii sunt leneși și incompetenți și americanii sunt răi. Repetați după mine: toate companiile chineze sunt supuse statului. Nu există democratie, nu există libertate, dacă statul vrea ceva, ia cu forța, nu contează că, la derută, unul dintre datacentere e în Europa. În aceeași notă, rușii nu pleacă de acasă cu 1 milion de euro ca să facă ei companii la Londra. De capul lor. ÎN LONDRA. Unde toxiinfecția cu poloniu e la ea acasă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

134 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    :((( Nu l-ai pus pe favoritul meu, un dacopat sinofil bătut în cap, care la nu știu ce concurs pt. tinerii cunoscători de chineză (studenți și nu numai) s-a dat peste cap să nu ia o fată (cea mai bună) premiul întâi, pentru ca era etnică maghiară. În rest, subscriu, Huawei-ul este o oficină comunistă, iar majoritatea angajaților sunt niște fițoși nesuferiți.

    dantomozei.ro/

    • #2

      nu am auzit niciodata de tovarasul

    • #3

      Lucrează la Radio China Internațional, secția română. Presă adevărată, nu glumă! Dar măcar ia bani de la chinezi pe față :))

    • #4

      a, daca e la job, e complet scuzabil:)))

    • #5

      Pai sa il intrebam si pe ceo-ul huawei romania ce are de spus. Oh, nu stiati cum il cheama? Google doicaru and you’ll find out.

    • #6

      Stimate Maithun,

      anonim și educat să inventezi mizerii, ia spune despre ce concurs este vorba și mai ales când am fost eu în vreun juriu de chineză câtă vreme NU CUNOSC LIMBA CHINEZĂ la nivelul în care să pot evalua pe cineva?
      Haide curajosule, spune … sau nu ai ce să spui, pentru că ești bolnav de prostie și impostură!

      1. Dacă ești demn, dă-ți numele real și asumă mizeriile pe care le inventezi.
      2. Dacă ești demn și ai minimă onoare, atunci când emiți o idee, produci și dovada, altfel nu ești decât un alt gunoi social care se ascunde curajos sub anonimatul internetului.
      3. Dacă ești demn, nu inventezi și nu cauți să produci tensiuni etnice doar de dragul de a fi interesant pentru cei de nivelul tău.

      Să fii sănătos, să poți duce tot ceea ce faci … mizerie umană!

      Dan TOMOZEI / dantomozei.ro

  2. #7

    De asta te citesc cu placere chiar daca nu intotdeauna iti impart opiniile. Sunt unele persoane din lista aia de la care aveam pretentii. Cum era aia cu “gura bate curul”? Se pare ca banul bate orice, orice fel de principiu. Dezamagitor

    • #8

      Banul doar scoate la suprafață adevăratul caracter al individului: curva e tot curvă, nu contează suma.
      Ca-n bancul ăla:
      -Doamnă v-ați trage-o la popou pentru 1000$?
      -Vai, nesimțitule! Cum poți spune așa ceva?
      -Dar pentru un milion $?
      -Hi, hi, hi! O dată nu-i așa de rău, zice „doamna”.
      -Acum că am stabilit ce sunteți, vă ofer 1000$.

    • ai ratat bancu tinere. Ai ratat bancu
      era: te-ai culca cu mine pentru 1mil $?
      ea: hihihi, nu se face, dar 1 mil e 1 mil
      el: da pentru 10$?
      ea: nesimtitule, crezi ca sunt curva?
      el: asta stabiliseram deja, acum negociam tarifu

    • #10

      E cel putin o persoana din lista aia la care aveam si eu pretentii…ohh well…

    • #11

      Bebe Razvan, exMicrosoft alea alea… Trist.

  3. #12

    am si eu o curiozitate de moment, daca nu e cu suparare, dar cum se numeste agentia care se ocupa de toate acestea ?

  4. #16

    După ce am ajuns la rândul 2 de după primele articole înșirate deja îmi ziceam în sinea mea: oare ce șanse sunt să nu se fi băgat chinezu, spammerul ăla plictisitor care face reclamă la orice. Acum am înțeles de ce l-a părăsit cățelul.

  5. #17

    Nu o sa uit niciodata, angajat Huawei fiind in GNOC prin anul 2014 cand urma sa vina in vizita la sediul nostru primul ministru chinez. Pe langa “baietii cu ochi albastri” (da, romanul in varsta care ne-a facut instructajul sa nu facem miscari bruste spre chinez chiar avea ochii albastri) am asistat la o punere in scena ca pe vremea parintilor mei. In dimineata respectiva, in openspace-ul in care lucram au fost aduse 2 boxe mari..ok, nu stiam care e treaba, ma gandeam ca o sa tina un discurs prim-ministrul sau directorul nostru, nu m-a interesat prea mult. Apoi, au venit HR-istele chinezoaice sa ne aranjeze la birouri. Adica i-a pus pe unii la culoar pe unde trecea boss-ul si pe altii mai in spate. Era amuzant ca directorul NOC-ului (care avea biroul lui separat) era dintr-o data coleg de birou cu mine in open space 🙂 . Apoi a inceput grotescul. O chinezoaica a luat microfonul si a inceput sa vorbeasca in chingleza, facandu-ne instructajul adevarat. Ca am primit pe mail acum cateva zile lista de intrebari “acceptate” catre prim-ministru. Adica, daca vrei sa ii pui o intrebare (nu a fost cazul oricum ca nu a luat intrebari) nu puneai de capul tau, trebuia ca intrebarea sa fie de pe lista deja aprobata primita pe mail. Apoi, ne explica care o sa fie traseul lui prin open space, si cum .. aici e maximum .. cand ajunge in punctul X randurile 1 si 2 se ridica in picioare si aplauda. Apoi o sa stea un pic si merge mai departe, cand ajunge in punctul Y randurile 3 si 4 se ridica si aplauda, si tot asa. Cand le-am povestit alor mei, le suna cunoscut, parca vazusera undeva filmul asta 🙂 Trebuie sa recunosc ca am fost slab, am aplaudat si eu, desi am avut colegi care au refuzat sa faca asta si ii respect pentru tarie. De astfel de oameni avem nevoie.
    Ca bonus, tot din perioada aceea cand era Ponta prim-ministru, a fost el la un moment dat in Shenzhen si era in plan sa faca videocall cu GNOC-ul din Romania. Doar ca, atunci cand era el acolo in Romania era ora 3 AM. Si ok, erau oameni in NOC evident , inginerii de pe tura de noapte, dar culmea erau toti sefii fresh, la costum in fata sistemului de videoconferinta 🙂 Chiar inteleg ca a intrebat Ponta atunci: bai, dar in Romania cat e ceasul acum ? :))

    1
    • fix asa se intampla si la mine cand vine CEO-ul indian din state. Trebuie sa ma ridic sa imi iau cafeaua si sa trec pe langa el care sta la discutii cu oamenii pe acolo. Bulangiu nu ar veni si el cu cafea la birou

      Dar in rest e fix la fel, ca la un moment au pus in sala de mese boxe cand a venit indianu. Bine, au adus si bere, vin, pizza si alte de-ale gurii si la boxele alea au pus muzica, dar same

    • #19

      :))) Nice. Și coreenii fac la fel, am pățit-o în fabrică la Samsung. Plus vopsit garduri și plivit iarbă pe ultima sută.

    • #20

      @Michael: tine mine ca au blocat portiunea de pe Barbu Vacarescu dintre Fabrica de Glucoza si Sos Pipera, seara pe la 18. Am facut o ora de pe Pompeiu pana pe Barbu Vacarescu

    • #21

      Bai, stiu ca unele corporatisme sunt universal valabile: lunch & learn, vizite de directori care fac pe interesantii s.a.m.d. Dar sa primesti lista cu “intrebari aprobate”, sa aplauzi in valuri pe masura ce el avanseaza si face cu mana, si sa faci repetitii cum faceau chinzoaicele alea , de ex: “Ok, sa zicem ca eu sunt primul ministru.. Hello, what is your name ? Are you happy working here ?” eu nu am mai vazut 🙂

    • #22

      Cam aceleasi lucruri le-am vazut si in corporatie frantuzeasca. Pe mine m-au pierdut la: “Veniti la birou la 8:30 si plecati cel devreme la 18:30 ca sa aratati ca sunteti proactivi.”

      Creepy shit.

      1
    • #23

      Lista cu intrebari aprobate e valabila si la sefi japonezi.

  6. #24

    I love this gorl

  7. #25

    LOLz, bodyguards femei! :))) That’s how you get kidnapped, do you want to get kidnapped?

  8. #27

    Este vreo diferență între ei, cei din listă, și noi toți ceilalți care avem casa plină de produse făcute-n China? Că eu nu văd vreuna. Ba le mai și spunem prietenilor ce achiziții am mai făcut, ce bine funcționează, cât de utile sunt și altele în aceeași cheie. Nu facem, în genere, același lucru? Desigur, singura diferență fiind că lista aia este și plătită pentru a face asta, spre deosebire de noi care o facem pe gratis.

    Trecând de asta, judecăm Rusia și China în mod extrem de greșit, ca un tot, nu ca puncte particulare unde sunt sau nu ce trebuie să fie. Pentru că răul și binele se găsesc peste tot. Iar fără Rusia și China lumea asta a noastră ar fi fost mai săracă, cultural, tehnologic, ce vrei tu.

    Aștept cu drag să văd dacă vaccinul rusesc va funcționa cu adevărat și să vezi după aia cozi la policlinică, să scape omul de #COVID…

    • #28

      deci tu o faci gratuit?!

    • #29

      Tu ai citit articolul? No offence

    • Dragă DeMaio, văd că ai rămas tot prost. Timpul trece, zilele trec, anii se scurg, oamenii cresc, se dezvoltă, evoluează. Tu nu. 2010 – prost. 2020 – prost.
      Faptul că tu nu vezi diferențe între lucrurile chinezești pe care le avem în case și o tehnologie aflată sub controlul Partidului Comunist Chinez arată cât de ignorant ești. Înțeleg că vrei și tu niște firfirei de la Partid, dar știi cum e, are și Partidul demnitatea lui.
      „Judecăm Rusia și China ca un tot” – da, așa le judecăm ciobane, fiindcă așa am fost și noi judecați și așa se judecă orice națiune de pe această planetă. Ca un tot!
      Precum spuneam, tot prost ai rămas. Tot cerșetor, tot speri la un firfirel. Măcar este bine ca agențiile de PR să știe că cu 10 lei te pot închiria ca clovn.

    • #31

      BogDan fie e ruso-chinez înrăit, fie e plătit să fie. 😀

      P.S. Dacă rușii scot vaccinul anti-Covid, eu voi aștepta să văd dacă nu cumva unul din efectele sale secundare e „alunecarea involuntară” pe geam de la ultimul etaj.

    • #32

      China a cam lipsit din lumea asta vreo 50-60 ani, secolul trecut. Lumea n-a fost mai saraca nici cultural, nici tehnologic. Ba dimpotriva, parca a progresat cu cel mai mare avant.

    • #33

      Ba se poate spune ca ne si platesc chinezii. Nu mi-am luat aspirator xiaomi ca imi placea mie carcasa alba lucioasa , mi-am luat ca era la jumatate de pret fata de un irobot care face acelasi lucru. Deci chinezii mi-au “dat” vreo 1000 de lei ca sa le promovez brandul pe la rude si prieteni (cred ca toti oamenii care au venit in vizita si au vazut aspiratorul au cerut detalii despre el, si le-am zis ca e ok).
      Mai departe, fiecare acorda cata incredere e dispus. Aspiratorul meu e controlat de pe un telefon separat, cu un cont separat de google, pe o retea wifi separata. Ar fi fost si pe un IP separat, daca pocnitoarea mea de router ar fi permis VPN separat pe guest network.
      De la rusi nu cumpar nici macar vodka.

    • #34

      @BogDan-folosim produse chinezești pentru ca sunt mai ieftine, nu e niciun mister aici. Cei din listă iau si bani pentru a mânca kkt.

      Spui ca lumea ar fi fost mai saraca tehnlogic, cultural etc fara Rusia si China…Ok..

      Eu unul știu din expereriența personală ce inseamna mediocritatea chinezească-am petrecut 6 săptămâni cu nava in doc uscat in China. Am interactionat cu oameni facuti gramada-manager de santier cu cunostinte tehnice de nivel de gimnaziu, ingineri care nu se calificau nici ca mecanici la un service auto in Berceni, muncitori efectiv abrutizati care nu executau decat cand si cum li se spunea. Au doi trei ingineri la cateva sute care stiu cum se face treaba si asta e. Cultural China nu a avansat din Evul Mediu. Sau vrei sa vorbim despre Revolutia Culuturala a lui Mao? Tehnologic au copiat din Vest si au copiat prost.

      Rusia in schimb, desi potenta ca intelighentie nu reuseste sa iasa din paradigma comunista. Au incetat sa mai conteze tehnologic-pana si noile lor arme minune sunt conceptii din perioada sovietica. Rusia isi minte poporul, vecinii si restul lumii cu o frecventa si intr-o cantitate care te face sa te intrebi daca Kremlinul realizeaza penibilul in care se scalda. Vaccin pt Covid 19, da, sigur.
      Cultural- cultura rusa nu a fost niciodata majora, nu a contat precum cea franceza, anglo saxona sau germana. A produs varfuri, dar rar. Cultura rusa este o copie anemica a celei bizantine. Marea cultura rusă…give me a fucking brake.. Rusii s-au dorit a fi a treia Romă. Erdogan transforma Hagia Sofia in moschee si ce face Rusia?
      Marea cultura rusa…Cu exceptia scriitorilor din sec XIX si inceput de sec XX, ce a produs Rusia pe plan cultural cu valente universale? Tarkovski, Mikhalkov, Soljenitin.. Cam ce idei emana din Rusia incepand cu 1917? Serios, astept un raspuns.

    • #35

      2000 – cam tot pe-acolo.
      „…judecăm Rusia și China în mod extrem de greșit, ca un tot, nu ca puncte particulare” – greșeală de-ncepător. Dictaturile se judecă ca un tot, pen’că acolo punctele particulare fie o iau în bot, fie se pupă-n bot, altă cale nu există.

    • #36

      Sincer, eu unul cred ca noi am fi fost mai bogati fara Rusia…si nu numai noi…din ce punct de vedere vrei tu.

  9. #37

    Salut Cetin. Ce nu inteleg este de ce ar plati Huawei acesti influenceri cand decizia e totusi la nivel politic. Adica de banii aia dai o spaga pe ici o spaga pe colo. Ce o sa faca? O sa convinga publicul ca ne trebuie 5G si o sa iesim in piata Victoriei sa demonstram. Nu inteleg de ce ar investi in influenceri pentru a convinge o mica nisa a populatiei (cei ce ii urmaresc pe ei) ca e totul in regula.

    • #38

      pentru a crea o stare de spirit falsa pro china si de a arata, la negocieri, cat de mult sunt iubiti

    • #39

      Daca ai manifestatii de strada etc contra huawei nu ai curaj ca politician sa semnezi contractul. Spaga e mai mica daca atmosfera e primitoare în tara, dar daca nu ar fi contract nu e spaga deloc.

    • #40

      #SalvatiRosiaMontana a mers ….

  10. #41

    In aceeasi ordine de idei cu cetatenii rusi sau chinezi ce pleaca de capul lor in Londra cu milioane de euro si isi fac afaceri mor de nervi cand il vad pe Jack Ma cum ne explica cu antreprenoriatul si cum e sa fii independent si sa ai succes.

    Chiar mi-as dori sa il puna cineva in postura asta: “Hai sa facem un test cocos. Mergem acum amandoi la aeroport si ne cumparam fiecare un bilet aiurea in lume si stam acolo 2-3 saptamani. Eu fara sa sun la mine la SRI / Partid si tu la fel. Te bagi?”

    • #42

      Exact. Sau hai amandoi sa ne injuram in public/pe facebook/whatever de morti si sfinti presedintele/conducatorii tarii. Te bagi? Ca asa se vede libertatea, cine face asta si mai respira si saptamana viitoare.

    • #43

      Ca in bancul ala: un rus si un american discuta despre democratie. Americanul zice: la noi e asa de mare libertate incat pot sa ma duc in fata Casei Albe, sa-l injur de mama pe Presedintele Americii si nu patesc nimic. La care rusul zice: pai ce, crezi ca pe noi nu ne lasa sa-l injuram de mama pe Presedintele Americii?

      1
  11. #44

    Pe mine ma auza teribil cei care latra ca americanii si europenii sunt rai si vor sa ne colonizeze,exploateze etc , in schimb China si Rusia sunt bune si ne vor binele.
    Ma gandesc doar la ce s-a intamplat cu Coreea de Sud care au fost ”asupriti” de americani in loc sa fie lasati pe mana comunistilor .

    • #45

      eu ma gandesc doar la romania, care a fost lasata pe mana rusiei din 1945 pana in 1989

    • #46

      In afara de faptul ca am scris gresit cuvantul amuză , da ,asa este , cand Rusia a venit in 1945 peste capul nostru , ne-am umplut de bine si armonie peste tot si am ajuns astfel in rahatul in care suntem azi.
      In perioada interbelica in Romania era un embrion de societate capitalista care incepea sa se dezvolte bine cu mari perspective de viitor dar dupa 1945 multe personalitati, oameni de valoare au fost exterminati in puscariile comuniste sau trimisi in vacanta la Canal, altii au reusit sa fuga din tara , astfel ca am ramas cu prietenii nostrii rusi si cu o societate plina de analfabeti parveniti si iubitori de Stalin pusi in functii de conducere.

  12. #47

    BogDan, ce faci tu aici e o schema de manipulare: ii “speli” pe aia sustinand ca suntem toti la fel (manevra asta e folosita de postacii psd cand lumea ii acuza ca sunt hoti si corupti. gasesc si ei un exemplu din alt partid si apoi o baga pe aia cu toti sunt la fel, deci psd e aproape nevinovat).

    • #48

      whataboutism

    • #49

      sunt foarte handicapata, recunosc :))))) da, ma deturneaza foarte tare acest nick name :)):))) simt invidie :d

      ps: pt boCdanel, da nene, avem aifoane :P, avem si credite, am citit si sun tzu, da, asta nu insemna ca ne dorim “libertatea” din china. (sper sa intelegi ce am zis)

  13. #50

    Respectul meu pentru tine şi Vali tocmai a crescut. Ce înseamnă să ai o.o

    Bravo Mădalina.

  14. #51

    Îmi place lista, frumos în clar, fără eufemisme.

  15. #52

    campania asta miroase la fel ca si cea cu Rosia Montana cand era plin de PR ca oamenii aia numai din minerit pot sa traiasca si ca o sa faca locuri de munca si ca altcumva nu se poate

    eu nu inteleg alt lucru, 5G se poate doar cu Huawei? Inteleg ca sunt ieftini, dar avem europeni de-ai nostri Ericsson si Nokia (care a cumparat Alcatel) si pot sa puna si ei 5G. Ok, o sa fie un pic mai scump, dar n-am auzit de operator de telefonie mobila care sa fie pe minus in ultimii ani.

  16. #55

    @Michael: tine mine ca au blocat portiunea de pe Barbu Vacarescu dintre Fabrica de Glucoza si Sos Pipera, seara pe la 18. Am facut o ora de pe Pompeiu pana pe Barbu Vacarescu

  17. #56

    asta e ca aia cu chirila care nu ia bani de la psd, ia firma lui

  18. #57

    Respect pentru atitudine, domnule. Iti suntem alaturi toti care uram comunismul si alte extremisme, indiferent de unde vin!
    In China oamenii sunt striviti ca furnicile daca nu se supun atotputernicului si periculosului stat. Se spune ca uigurii sunt paziti de un milion de chinezi! Resursele umane sunt cele de care China dispune in cea mai mare masura!
    Daca nu ma insel, China nu a ascuns faptul ca isi supravegheaza populatia si in realitate si in online! Stalin este copil mic pe langa Xi Jinping ce printre alte mizerii construieste monumente comuniste cu nemiluita!
    Cel putin SUA este un stat de drept, democratic si mult mai bun pentru noi decat China. Cine naiba vrea sa vada o lume stapanita de China?

    • #58

      urmariti un pic canalul lui serpentza (sau cam asa ceva) pe iutub – o sa gasiti un video care spune extrem de clar ce inseamna mentalitatea chineza la nivel de simplu cetatean

  19. #59

    Am vrut sa zic Putin ca Stalin nu mai este dar cred ca nu am gresit prea mult, oricum. Tirani si unii si altii!

  20. #60

    Dupa articolul acesta probabil nu vei mai primi viza pentru China.

  21. #62

    @Dny: 国安部. Maithun, ai legatura.

  22. #64

    sunt un.pesedist prost si incerc sa semnalizez

  23. #65

    lucrez direct cu furnizori chinezi. stiu ca trebuie sa ma ingrijorez cand chinezul imi spune sa nu ma ingrijorez.

  24. #67

    eu o sa-i gasesc o scuza lui razvanbb. s-a dus pe fenta de naiv.
    |Stiu, sunt subiectiv, mi-e simpatic tipul…

  25. #68

    @mdt, macar razvanbb a marcat articolul cu “Campanie”.

    • #69

      la ce detalii da acolo si ce formulari are zic ca e all in. huawei e privata 100% ! cum sa dai asa ceva fara sa iti dai seama?

    • #70

      Compania poate sa fie privata fara nicio problema. Doar ca in Republica Populara Chineza orice companie privata este obligata sa raporteze catre stat si sa implementeze masurile stabilite de Partidul Comunist.

      Adica este un fel de: “spune adevarul, dar adevarul nu are legatura cu discutia”.

  26. #71

    Daca tin bine minte, chiar tu recomandai acum ceva timp un site care vindea telefoane Xiaomi (parca)… so…

    In alta ordine de idei, inca dinainte de coronavirus am decis sa caut activ produse electronice (mai ales din cele care-ti pot crea probleme pe zona de securitate – adica telefoanele mobile) care macar sa nu fie un brand chinezesc, chiar daca made in China tot or fi in cea mai mare parte… va fi nevoie de 10-15 ani sa nu mai fie atat de multe produse made in China, dar eu voi alege sa platesc poate ceva mai scump decat sa-mi ofer datele si banii mei lor…

  27. #74

    @moteky Stiu. Am intalnit si intalnesc chinezi aici unde sunt si ii percep ca fiind lipsiti de o anume dimensiune spirituala, acea dimensiune ce permite si mijloceste o relatie interumana calda, genuina. Sunt distanti pe toate planurile; sunt amabili si servili cu populatia bastinasa si dispretuitori fata de cei care sunt minoritari ca si ei. Nu ajungi cu ei la acea comunicarea si apropiere simpla la care ajungem noi si altii cu altii, adica dupa cinci minute de intalnire bem o cafea sau o bere si foarte posibil e sa devenim si prieteni. Raceala, atitudinea lor distanta, se reflecta pe toate planurile. Ca exemplu, la chinezi nu s-a scris niciodata vreun mare roman de iubire in stil pasional, furtunos ca la Rascruce de vanturi! La ei nu gasesti analiza psihologica a personajelor, scriitorii nu acorda atentie acestei dimensiuni umane asa cum o face ca exemplu Rebreanu in Ciuleandra ca sa nu mai vorbim de Dostojevskij!!!
    Nu spun ca sunt lipsiti de suflet ca sunt si ei oameni, dar lipseste ceva!

    • #75

      esti sigura cu “niciodata” ala? ai parcurs tot cap coada si nica, nada, canci?

    • #76

      Daria, comentariul tau e profund rasist. In cazul in care nu intelegi de ce, inlocuieste ‘chinezi’ cu ‘evrei’ sau ‘tigani’ in textul tau, vezi ce iese.

    • #77

      @Mihai: greșești. Daria are dreptate. Dintre toate națiile cu care am interacționat, cea chineză s-a dovedit a fi cea mai jegoasă.

    • #78

      @Mihai, daca afirmi ca anumiti oameni sunt distanti si au o cultura diferita de a noastra intra la categoria rasism? Stiam ca pana acum chinezii au fost foarte mandri de cultura lor.

      De exemplu atunci cand ziarele (sau site-urile de stiri) afirma in legatura cu locuitorii din Scandinavia ca sunt mai reci fata de cei din zona mediteraneana este o afirmatie rasista la adresa scandinavilor?
      Dar daca ai spune invers, ca locuitorii din zona mediteraneana sunt prea prietenosi fata de cei din Scandinavia? Ar fi rasism la adresa mediteraneenilor?

    • #79

      @John Temple: lasă că nici cu nația indiană, nu mi-e rușine deloc.

      Indienii însă sunt simpliști: te prinzi de bullshitul lor înainte să deschidă gura. Jartelele de chinezi însă, sunt duplicitari.

      Știe cineva, cum se zice și cum se scrie in chineza mandarină “mă cac pe morții și strămoșii voștri”? Mă rog, nu traducere mot a mot, dar trebuie păstrat sensul.

    • #80

      @Andrei G
      Definiția rasismului: să crezi că anumite “rase” sunt superioare altora.
      Altă definiție: să ai prejudecăți îndreptate împotriva unor indivizi, pe baza apartenenței lor la un grup etnic sau la o “rasă”.

      În baza interacțiunii cu niște chinezi, Daria a ajuns la concluzia că așa sunt chinezii: “lipsiți de o anumită dimensiune spirituală” și “disprețuitori față de cei care sunt minoritari”. Bifează toate criteriile din definiția rasismului.

      Andrei G, una e să afirmi că un individ e diferit de tine, alta e să afirmi că un grup e superior/inferior altui grup. Sesizezi diferența?

      Exemplele date de tine nu sunt rasiste, din simplul motiv că sesizează doar niște diferențe culturale. Nu cataloghează mediteraneenii și nici nordicii ca fiind superiori sau inferiori în baza acestor diferențe.

      @Daria
      Fă un test: spune-le pe gură colegilor de birou și amicilor ce-ai scris aici. Vezi ce zic și ei, e rasism?

      @John Temple
      Tu greșești, că folosești interacțiunile tale cu indivizi pentru a caracteriza grupuri ca fiind inferioare altora. Asta e definiția rasismului.

    • #81

      @Daria

      Încă ceva, întâmplarea face că am citit acum ceva timp trei cărți din seria “The Story of the Stone” (Penguin Classics) – scrise pe la 1700 – și pot spune că părerea ta despre literatura chinezească e cam de căcat și complet lipsită de fundament.

    • #82

      A tunat și v-a adunat…Jeez

    • #83

      @Mihai, unde, in comentariul Dariei, este specificat ca cetatenii chinezi sunt inferiori celor din alte tari? A sesizat doar o diferenta culturala, la fel cum am sesizat eu aceeasi diferenta culturala intre nordici si mediteraneeni.
      Acum, ca tu gasesti aceasta diferenta culturala deranjanta, nu este vina nimanui. Ba chiar, as putea afirma ca asta demonstreaza ca esti o persoana rasista.

    • #84

      @Andrei G

      Astea două nu sunt afirmații rasiste:
      “Mediteraneenii sunt mai prietenoși decât nordicii.”
      “Nordicii sunt mai distanți decât mediteraneenii.”

      “Chinezilor le lipsește ceva, acel ceva care permite o relație autentică între oameni.”
      Asta e o afirmație rasistă, presupune că sunt incapabili de relaționare autentică din cauză că le lipsește “ceva”. Ca și când, chiar de-ar vrea, nu ar putea. Că le lipsește “ceva”. Sunt “altfel” decât noi, ceilalți, cei capabili de relaționare interumană.

      Dacă ai amici de alte naționalități sau etnii, vezi ce zic și ei despre diferențele dintre afirmațiile de mai sus.

      P.S. – Nu știu dacă ți-ai dat seama de asta, dar discuția era despre comentarii, nu despre persoanele care le scriu. E o diferență, nu crezi?

  28. #85

    Huowei. Schmuowei.
    Commie rant: Mai am cunoscuti cu inclinatii commie.
    Ma tata, ati incercat sistemul in 69 de tari si 69 de tari ati futut + Venezuela.
    Raspunsul invariabil: Sistemul e bun, oamenii au fost de vina.
    Ma repet: orice sistem, care nu ia in calcul factorul uman e un sistem prost, cu un arhitect si mai prost. Vedeti ca Marx ii trimitea scrisori lui Engels ca el nu poate sa WFH in conditiile astea (avea doar o servitoare).
    D-asta ai UX si glume cu Gheit care construieste masini cu mesaje: sunteti sigur ca vreti sa apasati pe frana? Rant over.
    Media IQ in China o fi de 105 ca baga bici si STEM in ei, problema vine de la cultura.
    Cultura chineza se rezuma astfel. 2 reguli:
    1. Imparatul este trimisul zeilor si face voia acestora si noi il ascultam.
    Cum explicam sutele de revolte, razboaie, orice schimbare?
    2. In momentul cand imparatul nu mai respecta vointa zeilor, este schimbat.
    Cei mai mari imparati chinezi au fost mongoli.
    Cultura din Leviathan combinata cu structura comunismului(Mao1) si acum cu metode din nazism(Mao2) (toti de la national-socialism se trag) ne da China de azi.
    Change my mind.

  29. Cetin, ai probleme cu afișarea textului din articol: cuvintele sunt sparte la final de rând.

    • #87

      Hello. Da-mi te rog un screen pe valentin@wpdevel.ro.

    • #88

      @Valentin, pot sa semnalez si eu ca reply-urile nu functioneaza de pe Chrome?
      Adica in loc sa apara ca raspuns, se duc in partea de jos (ca un comentariu nou).

  30. #89

    Am lucrat timp mai bine de 20 de ani cu chinezi, în Canada. Unii mi-au fost colegi, alții șefi, alții subalterni. Dincolo de plusuri și minusuri consideram că și ei sunt oameni, “supt vremi”. Pentru un caz, apărând persoana din spirit de fairplay, a trebuit să-mi fac bagajele.

    Apoi a venit virusul chinezesc, și într-o primă fază mă opuneam blamării și izolării chinezului de rând, mai ales al celui plecat din China Comunistă, considerând public – pe FB și alte canale – că PCC este adevaratul cancer ce trebuie înlăturat, spre binele Poporului Chinez și al Planetei.

    Am observat însă un lucru, în lunile care au urmat: niciunul din prietenii mei chinezi nu a luat niciun fel de atitudine, se comportau ca și când gripa ucigașă chinezească nu există, ca și când loviți de retardare subită, nu înțelegeau ei exact care e treaba… (Bine, asta e strategia lor tipică: dacă nu le convine ceva, fac pe proștii: mai inglișî not so gudă.) Apoi am constatat că unii mă scoseseră de pe lista lor de prieteni, aproape instant după ce am republicat articole și videouri incriminatorii la adresa PCC și Xi Jinping.

    Concluzia mea: poate exceptând Taiwan-ul, toți chinezii din diaspora sunt agenți și colaboratori înfocați ai PCC. Nu trebuiesc tratați cu niciun fel încredere și trebuiesc considerați potențiali inamici periculoși. La fel și tehnologia lor.

    China și Poporul Chinez vor trebui forțați să plătească pentru nenorocirea globală pe care au cauzat-o anul ăsta, prin indiferență, reavoință și minciună sfruntată, iar dacă scapă de data asta, suntem terminați cu toții.

    • #90

      Io încă sper la un virus care să-i curețe cu totul.

    • #91

      @John Temple: La gârlă, Andromaca mulge vaca. În apă se vede invers, sau altfel spus, momentan #spermata e mai slabă ca a lor…

    • #92

      >>toți chinezii din diaspora sunt agenți și colaboratori înfocați ai PCC
      E kkt. Sunt inca cetateni chinezi, care se mai si duc pe acasa, si nu au chef de spus chestii public pe internet pentru ca exista consecinte.

    • #93

      Imensa majoritate a disaporei chinezesti e format din oameni care au fost lasati sa plece. Acolo nici sa te muti dintr-o regiune in alta nu ai voie fara bilet de la partid, cum crezi ca iesi din tara, cu cauciucul pe dunare?
      Ca sa pleci trebuie sa ai ceva banuti (nu mai vorbesc de jde mii de studenti chinezi de prin facultatile americane), ori banuti nu ajungi sa ai decat daca nu esti cu regimul.
      Deci nu e vorba ca sunt agenti (desi multi sunt), e vorba ca sunt oameni ai sistemului, si astia-s mai rai ca moldovenii, cum era si vorba aia: poti sa scoti moldoveanul din moldova, dar nu poti sa scoti moldova din moldovean.

  31. #94

    @ender Cred ca mi-a scapat “niciodata”, recunosc e prea absolut dar totusi spune-mi tu o carte, un roman, in care chinezii sunt prezentati ca fiinte psiho-spirituale complexe si nu sunt doar creionari simpliste de oameni care sufera nedreptati si mor apoi in cel mai cumplit anonimat…

  32. #95

    @Mihai … sau tu n-ai habar ce inseamna rasism..

  33. #96

    Pentru mine singura speranta e ca cam stam la mana americanilor ,si ne dicteaza aia ce si cum sa facem ,altfel eram deja cu fusta sus pentru tovarasii rusi si chinezi.Suntem tara in care un spion chinez ce intretinea o retea de prostitutie a primit si cetatenia romana,in loc sa primeasca un loc in puscarie.
    Ca sunt tot felul de influenceri(eu sunt mai batran,nu urmaresc chestii de genul,si oricum am fost tot timpul mai capos si mi-am urmat instinctele si parerile proprii,fara sa ma intrereseze parerea altora) nu ma mira deloc,pai huawei isi permita sa le dea firimituri,ca oricum fac bani buni in europa….si de la mascarici gen buhnici sau altii,ce plm sa avem pretentii de verticalitate sau patriotism.
    Cat despre Rusia sau China,sa stiti ca multi din cetatenii lor cred in sistemul lor totalitar,cred ca in mintea lor realizeaza ca sunt putin debili din nastere ,si ca o democratie la ei ar duce la anarhie.Iar nivelul de trai al chinezilor a crescut enorm fata de acum 30 de ani, ca nu au nici o libertate,who cares ,au si ei acum chanel,bmw si cognac.

  34. #97

    @ John Temple My Knight in Shining Armor…:) multumesc!

  35. #98

    @Daria: Despre China ai dreptate 100%. Multi idioti utili o dau pe aia cu 5mii de ani de civilizatie chinezeasca. Imposibil, e doar o manevra PR. Judecand dupa comportament/obiceiuri, documentare+ce putem sa (mai) citim din presa libera aia 5% care mai e – imposibil. Cat despre de-alde ‘Mihai’, am vazut imbecili de-astia, sa cari apa pt altii for no reason, nici macar pt $ :). Exemplu de imbecili + la ce stadiu mizerabil a ajuns ‘opinia publica’, pun mai jos un link de pe fb (cat o mai fi valabil, ca si astia cenzureaza la greu) la o discutie despre o trecere de pietoni care sa fie pictata in culorile gheiute:

    www.facebook.com/groups/AuroraONcommunityFocus/permalink/2727475090833464/

    Baba aia care scrie bine (Evelyn Buck, 92 de ani) spune pur si simplu ca s-a saturat sa tot auda pe gheiuti si ca ar fi bine pt toti sa faca ce vor ei in dormitor dar sa taca naibii din gura, nu sa se bata cu caramida-n piept ‘hei io-s ghei!’. Ei bine, o gramada de idioti utili/nu-neaparat-ghei sar cu ‘vai! cum poti sa fii hater, sa raportam la Drepturile Omului’ etc etc 🙂

    • #99

      @DanC
      Asta ai înțeles tu, că dacă remarc un comentariu ca fiind rasist înseamnă că susțin China și Huawei și le car apa? Mi-e milă de tine, sincer.

    • #100

      @Mihai: Esti funny 🙂 No pb, mie NU mi-e mila de tine ca esti cam retardel. De fapt mi-e mila tot de mine ca trebuie sa suport consecintele faptului ca esti capabil de vot. Pt ca oameni ca tine de ex au votat pe un imbecil fara caracter ca Trudeau sa fie Prim Ministru. Again! 🙁

      1
    • #101

      @DanC
      Deci suntem doi care considerăm că ești demn de milă. 🙂
      Hai sictir.

    • #102

      @Mihai: Ba pe-a ma-tii! 🙂

  36. #103

    Sunt dezamăgit de razvanbb

    E alergic la sărăcie sau nu mai merg proiectele ca pe vremuri?

    E trist cum încearcă el să mă convingă cum structura acționariatului e complet privată, chiar dacă e formată din fonduri unde ccp contribuie sau din membrii ccp.

    Cumva, cât timp nu apare Statul Chinez in acte, gata, e privat, că ceva poate fi privat în țara aia.

    De asemenea, compania aia s-a ridicat strict pe contracte cu statul chinez, și statul i-a acoperit orice pierdere avută.

    Asta îmi sună ca politicienii ăia care după ce fac câteva milioane din șpăgi se apucă de afaceri cinstite și se supără când lumea le aduce aminte din ce și-au făcut banii.

    1
  37. #104

    @Andrei G Multumesc. Chiar nu am intentionat un portret rasist al chinezilor dar asa ii percep eu, ca avand o structura sufleteasca altfel decat a restului lumii.

  38. #105

    @Dan C In Political corectness, balanta nu este niciodata dreapta, inclina cand intr-o parte, cand in cealalta! Observi ca initialele sunt aceleasi cu ale Partidului Comunist?:))))
    Oricum nu interzicerea unor chestii face lumea mai dreapta, mai buna, mai empatica si mai toleranta ci insusi spiritul dreptatii, al bunatatii, al adevarului etc ce trebuie cultivat in fiecare individ, este singurul ce poate schimba lumea in bine. Din pacate, nu asta e directia urmarita ci una cu totul diferita. Scuze ca am raspuns asa, mai criptic, dar scriu pe fuga! O zi buna!

  39. #106

    e foame de bani, e foame de bani, baieti. Se vand multi ca niste t*rfe la webcam… Macar acolo nu incearca sa pretinda ca sunt alceva.

  40. #107

    Ce cheltuiala inutila – e nevoie de 2 popi sa spuna ca 5G e rau si toata promovarea asta se duce unde se duc sarmele ghinioniste.

  41. #108

    La începutul pandemiei am fost implicat, împreună cu ceva ONG din sat să cumpărăm măști și viziere pentru spitalul din sat. Așa că ne-am agitat câțiva privatizați să ne folosim networkingul și să găsim FFP3 si FFP2 și combinezoane și ce mai trebuia. Mno, unul din noi zice – băbăetzi, furnizorul meu de electronice din China mi-a propus să vânda FFP3, că are el un vecin care face din astea și dacă vreau – bang, avem 5000 de măști. Era încă la începutul pandemiei, la noi în sat încă nu se văzuse niciun caz. Bine, și testam vreo 3 pe săptămână, da asta e altă poveste. În fine, băgăm banu, așteptăm marfa – după câteva zile ne zic chinezii că statul chinez a confiscat toate stocurile de FFP3 și când au vrut să ne propună FFP2-uri de aceeași bani au descoperit că banii au fost returnați de către statul chinez. Deci mai scriu odata – statul chinez a confiscat marfa și ne-a dat banii înapoi din contul comerciantului – ”nu avem, nu vindem”. Banii au ajuns cu bine, am luat măști la suprapreț de la UNIFARM să le donăm la policlinică – numa povești interesante din vremea aia.

  42. #109

    Face bine odihna :)) Asta este completarea perfecta la tot ce-a spus Vali zilele astea.

  43. #110

    @ Mihai Of, ca nu mai poate vorbi omu’ nimic de voi, vajnicii paznici ai corectitudinii politice dar deloc ai adevarului!
    Uite inca un adevar: unii romani sug pula chinezilor, in vreme de corona. Dar ce pula nu sug unii romani pentru bani? Acum acuza-ma de rasism impotriva romanilor ce sug pula chinezilor! Eu fiind romanca de-aia de la mama, bunica si stra-stra.. etc bunica ei si sunt sigura ca si din partea tatucului meu si stra-stra.. etc bunicului lui! :)))))
    Nu am nimic cu chinezii, mi-e mila de ei. Au fost dezumanizati dupa atatea mii de ani de stapanire inumana ce a culminat cu monstrul de Mao! Au fost si inca sunt canibali, sta in cartile lor despre locuri in care erau aruncate cadavre de copii ce erau apoi mancate de flamanzi. Sta in cartile lor ca pana si iarba le era interzis sa manance si se declansau vanatori de oameni ce erau spanzurati, le era despicat stomacul si lovit in asa fel incat sa cada organele pe jos!
    Plus caini si pisici torturate ca sa li se fragezeasca carnea inainte de a fi mancate. Cred ca political corectness nu este impotriva discriminarii ci impotriva adevarului. Un adevar sangeros si dureros ce ne va urmari ca un blestem peste generatii atata timp cat refuzam sa-l recunoastem si in schimb sa ne ascunde dupa.. political corectness si alte minciuni! Valabil pentru toata lumea nu doar pentru chinezi!

    • #111

      @Daria

      Învață pe care din butoanele “Răspunde” să apeși. Nu știi să folosești un mecanism simplu de comentarii, dar ai păreri despre China și chinezi.

      Nu te-am acuzat de rasism. Am scris că ăla e un comentariu profund rasist. E o diferență, să-ți explic: tu poate ești un om super, dar comentariul ăla e din alt film.

      Restul comentariului tău e o elucubrație. Sunt sigur că aveți în familie certificate de autenticitate semnate de Decebal și Traian cum că sunteți români verzi.

    • #112

      Vai de capul tau…”dacopat detected, call the amber lamps”

    • #113

      @Mihai, incearca sa nu mai fi agresiv fara motive. Este o problema cu site-ul si reply-urile se adauga aiurea.

  44. #114

    @ Mihai si parerea mea despre parerea ta are tot aceeasi valoare ca parerea ta despre a mea. Z E R O! Oricum o sa citesc si eu seria pentru ca unul dintre cele mai faine lucruri in viata e sa cunosti oamenii si cultura din care fac parte prin carti, prin muzica, istorie, prin intalniri face to face.
    O sa fie placut sa descopar ca si chinezul este considerat om de semenii si de mai marii lui, nu doar furnica! O sa fie placut sa descopar ca si ei au o dimensiune spirituala ce nu le-a fost anesteziata complet.

    • #115

      De acord, părerile despre păreri sunt irelevante. 🙂
      Lectură plăcută!

  45. #116

    Nu stiu cine urmateste canalul zona it, dar prezentatorul ala mi se pare mereu ca abia ce a scapat din triajul de la socola. In orice clip e nervos si inflacarat ca un pepsi scapat pe jos.

  46. #117

    @Cetin: ba tu nu te lasi. Tu tot vrei sa te calce masina negra! 🙂

    • #118

      După ce îl calcă chinejii de la huavei cu maşina neagră or să aibă o problemă că nu o să încapă Cetin în geamantanele alea mici ale lor.

  47. #119

    @Mihai Nu te mai ratoi superior si plin de mofturi ca nu merge azi, la mine, butonul Raspunde (direct)! Ar trebui sa stii ca political corectness-ul tau include si dreptul la exprimare chiar daca nu se stiu folosi butoanele! Sau virgulele! Sau punctele! :)))))
    Si elucubratii spui tu, ca ti-e ciuda pe istoria mea. Intrusule! :)))) Acum 100 de ani te-as fi invitat la Curtea Martiala pentru asta!:))))))

    • #120

      Acum o sută de ani nu eram prin părțile astea ale Europei.

    • #121

      Acum 100 de ani, poate pupai talpile neamurilor lui Mihai, auzi, ciuda pe istoria latrinei Europei…..ahahahaha

  48. #122

    @Maithun. Iertare. Sunt un suflet zbuciumat si indaratnic dar nu cred ca si rau.. Daca tu nu intelegi asta, atunci cine? 🙂

    • #123

      La partea cu “indaratnic” ceva ma face sa cred ca te intelege

  49. #124

    Chiar daca constientizam ce dictatura e la chinezi si cum incearca sa ne spioneze, ba chiar ajung sa santajeze companii pentru niste firfirei sa ne bage model chinezesc pe gat, China oricum va deveni superputerea secolului 21 si nimeni nu poate schimba asta. De fapt, da….dar iata ca sarantocii prefera sa cumpere ieftin de la Alibaba si Aliexpress, prefera sa cumpere telefoane Huawei la reducere si sa foloseasca TikTok.

    In mare masura, e si vina americanilor si porcariilor comise de ei de la Nixon incoace cand au inceput sa-si externalizeze industria, profitul si productia catre China unde nu platesc taxe mari, iar vietile muncitorilor platiti mizerabil nu valoreaza nimic, neexistand sindicate. De ce sa mai stai in America sa platesti taxe si impozite statului , sa asiguri nu stiu cate asigurari medicale, concedii platite si beneficii pentru angajati cand poti sa te duci intr-un paradis fiscal ca China? China e comunista doar la capitolul presa, politica, justitie, dar la alte aspecte e de un capitalism salbatic feroce . Ba Xi Jinping da semne ca mai degraba vrea sa devina IMPARAT traditional ca-n vremurile antice si nu dictator proletar ca Mao care sustinea egalitarismul.
    Acum americanii sufera de pe urma somajului si idiotii ajung sa voteze dobitoci oportunisti ca Trump care mai mult rau face cu razboiul comercial decat repara.
    Din pacate, lacomia corporatismului , consumerismul si prostia maselor vor distruge America si din aceasta cauza noi europenii vom ajunge sub monopol chinez.
    Democratia liberala asa cum o cunoastem e moarta demult si din aceste cauze.

    • #125

      Ce spui tu de fapt e ca partidul comunist controleaza tot in China. Capitalismul este doar un instrument, un mijloc de a-ti organiza economia eficient. Nu e specific democratiilor sau vreunui sistem politic. Poate fi utilizat de orcine, inclusiv de comunism. Atata timp cat se afla sub contolul total al partidului, e doar o arma a acestuia impotriva celorlalti. Singul rol al capitalismului chinez este acela de a asigura suficiente resurse partidului pentru a ne pune la toti jugul de gat.
      Xi Jimping e un dictator la fel ca Mao sau Stalin. Metodele sunt altele, dar scopul final e acelasi. Are mandat sa asigure victoria comunismului, cum o va face nu conteaza, atata timp ca comitetul central al partidului are incredere ca poate atinge scopul. Mijloacele pot fi terorea generalizata, razboiul atomic total sau pacea si cooperarea, capitalismul, nu conteaza. Totul este ca mijlocele propuse sa ofere sanse rezonabile de victorie. Trotki a propus ca mijloc revolutia si permanenta si a ratat, Stalin a propus construirea unei societati socialiste in Rusia ca baza de atac si a ratat, Xi Jimping propune folosirea capitalismului pentru ca partidul sa acumuleze suficiente resurse pentru atac. Probabil ca pentru umanitate este cel mai periculos dintre toti.
      China nu e nici pe departe invulnerabila in acest moment. De fapt, un razboi vamal ii poate fi oricand fatal, taind resursele sale de la radacina. Capitalismul ei e rentabil doar intr-o anumita marja, asigurata de forta de munca ieftina. Taxele mari pe produsele lor pot aneanentiza cu totul eficienta capitalismului chinez, al carui atu principal sunt preturile mici. Eficienta taxelor asupra politicilor de dumping a fost verificata de multe ori. China nu a inventat gaura de la covrig, economia Indiei sec. XVIII beneficia de un decalaj chiar mai mare si mai solid fata de economia europeana. Produsele sale nu numai ca erau incomparabil mai ieftine, dar erau si incomparabile calitativ. Comparativ europenii fabricau fake-uri la pret de produse de lux. Isi smulgeau din mina produsele importate din India si nu exportau decat argint. Solutia simpla au fost taxele de 400%. Care au sechestrat tot profitul comercial si au asigurat o gura de aer industriei europene pana la revolutia masinismului.

  50. #126

    Referitor la relatia cu China, sunt 3 lucruri distincte care nu trebuie confundate:

    1. achizitia de produse chinezesti, de exemplu masti sau telefoane sau orice de pe aliexpress

    2. acceptarea unor investitii chineze in domenii oarecare, neesentiale, de exemplu o fabrica de anvelope sau de procesare a carnii sau constructii rezidentiale

    3. acceptarea unor investitii chineze in domenii de interes strategic, de exemplu telecomunicatii sau centrale nucleare

    Daca 1. si 2. sunt ok, 3. nu este deloc ok. O tara precum China nu poate sa-ti controleze toate comunicatiile. Si nici centrala nucleara!

    Investitia de la Cernavoda, din fericire, a cazut. Cea in 5G sper sa cada sau macar sa nu fie detinuta decat intr-o mica masura de Huawei.

  51. #128

    Razvanbb moare de grija Belarusului. Dacă plăteau precum chinezii oare era la fel de vocal?

  52. #129

    @Mihai From Russia? “The landscape of the Russian soul corresponds with the landscape of Russia, the same boundlessness, formlessness, reaching out into infinity.”

  53. #130

    @infektus După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
    Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
    Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
    De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
    Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
    Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă
    Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
    Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.

  54. #131

    bebeul razvan e o mare dezamagire mai ales ca omul are bani dar iata ca niste euroi in plus iti trimit principiile si eventuala verticalitate pe apa Dambovitei.

  55. #132

    @Mimi Ce draguta esti Mimi… multumesc 🙂

  56. #133

    Si totusi, cat e muia de la partidul Comuist?

    Stiu ca n-o sa primesc raspuns ca atare; dar sunt convins ca si Stapanul blogului a fost contactat (direct sau cumva) in legatura cu chestia asta. Si inteleg din titlu ( firfirei) ca chinezii au putza destul de mica.
    Ceva detalii?

  57. Campania a fost foarte agresiva. E plin de articole pro Huawei / China. Dar cred ca toata lumea s-a prins ca sunt platite si ca relevanta lor e zero.