Dragă tată – sau tătuțule, că sunt puțin emoționat, sunt la a doua sticlă de ceai.
M-am gândit să-ți scriu și să-ți mulțumesc că m-ai îndemnat să dau la facultate.
Țin minte că într-o zi, când am venit acasă, am intrat pe poartă și tu stăteai rezemat în coada cazmalei și mi-ai zis: “să pui mâna să-nveți, să n-ajungi ca mine”…

Așa începea scrisoarea mea din anul întâi de facultate.
Între mine și tata n-au existat niciodată minciuni, prefăcătorii, secrete sau vorbe nespuse.
Bine, poate doar o singură dată, dar nu se pune, a fost o glumă.
Și tocmai despre asta mă pregăteam să-i scriu.

Uite de ce ți-am scris.
Știi biblioteca din camera mea? Pe rândul ăla cu multe sertare…

Viața era grea iar ca să faci ceva bănuți la țară făceai pe dracu-n patru. Unii vindeau legume-n piață (vă zic, țelina la preț redus poate aduce profit mai ceva ca viagra), alții umblau din poartă-n poartă cu o traistă de produse de la tot felul de MLM-uri apărute după revoluție ca ciupercile.
Era la un moment dat satul plin de caravane de-astea de vânzători ambulanți cu tot felul de tigăi, cuțite, parfumuri, alifii de dureri – majoritatea contrafăcute sau de o calitate îndoielnică, dar mnah, la țară nu se vede.

Într-o zi a căzut și mama în plasa lor. Și asta mai mult din cauza mătușilor (surorile ei). Că alea după ce cumpărau ce cumpărau veneau la mama să se laude. Și înșirau pe covor tot felul de tigăi, răzători, parfumuri și alifii de ziceai că-i obor la noi în casă, tata nu le suporta când le vedea cu toate înșiruite.
E și într-o zi, mama n-a avut ce face și cum i-a auzit pe ăia pe stradă că strigau, le-a deschis poarta și-au înconjurat-o.
– Uitați doamnă, răzătoare în formă de varză.
– Luați o tigaie și dacă se strică în 3 zile vă aduc alta la fel.
– Șamponul ăsta întărește părul, e cu extract de elefant.
Eu mă uitam pe geam și încercam să-i fac semn să nu cumpere nimic.
Tata era plecat nu știu pe unde…

Nu știu ce-a făcut, că a intrat în casă mai ceva ca Ștefan cel Mare după bătălia de la Baia, și scoate din pungă un vibrator de culoarea unui moldovean bronzat, mare și vârtos, intimidant chiar și pentru bărbatul român peste medie – cum de altfel toți de-aicea suntem.
Eu să crap acolo de rușine, nu alta…
– Aoleu, mamă, dumneata știi ce-ai cumpărat? Ce-i ăla?
– Ce să fie? E de făcut masaj la tălpi. Da’ n-o avut baterii, poate te uiți tu mamă, ce fel de baterii îi trebuie…
Si-l pune jos și-i dă așa cu talpa…

Vă zic, așa rușine nu mi-a fost în viața mea.
Acuma ce era să mai zic?
Am luat cutia și cu gândul că poate uită am pus-o la mine în cameră, să nu vadă tata.

Și așa a și fost, m-am luat cu ale mele, a început școala, m-am pregătit temeinic fiindcă trebuia să stau la cămin – eu eram din Constanța, facultatea era la Brașov.
La plecare, mama mi-a burdușit toate bagajele de parcă plecam la război.
– Mamă, în rucsacul ăla verde ai pătura aia moale. Și-n geamantan ți-am pus ciorapi noi, da?
– Mulțu…
– Și când ajungi să scoți din geanta aia de rafie că ți-am băgat la cuptor un pui. Ai smântână în sticlă, tot acolo…
– Da, mamă, mulțu…

Și mă ia tata de după umeri și începe și el:
– Să nu mă faci de râs, să nu te iei de băutură, să fii bărbat și să respecți femeile, să le iei flori…
Asta cu “să fii bărbat și să respecți femeile” cred c-am auzit-o de nu știu câte ori.
Plus că avea așa un stil de a pune accent pe să fii bărbat că mă scotea din sărite.
Mereu m-a privit ca pe-un băiețel deși eram cu două capete mai ‘nalt ca el.

Prima lui scrisoare fix așa a și fost.
“Dragă Iliuță, vremea pe la noi e rece, bate vântul. Tu să înveți și să-ți faci cinste, să fii bărbat…”
Aaaa, iar, băi nene?
Lasă că-i răspund eu.

Caută în sertarul de jos unde țin eu pistolul de lipit și vezi că e o cutie cu un aparat de masaj, m-a rugat mama să-i pun baterii și-am uitat, poate te uiți dumneata ce baterii îi trebuie.
Să fii bărbat.

I-am pus scrisoarea recomandată cu confirmare.
Trece vreo săptămână… Nimic.
Nu mi-a răspuns.
Mă duc jos la recepție și-o rog pe administratora de cămin să mă lase să dau și eu un telefon acasă.
– Alo, tată, săru’mâna ce faci?
– Auzi mă, zice tata după o mică pauză, dar model pe negru n-avea? Că vine mâine cârdul de mătuși, vreau să se laude și mamă-ta cu ceva…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.