Igor are o rezervă senzațională de depresie, imediat cum iese Luna pe ușă dimineața. Pur și simplu se tuflește și cade pe o parte, de zici că moare pentru că îi pleacă stăpâna vieții. Singurii care îi mai dau chef de viață sunt copiii, când vin de la școală, în rest, dacă rămâne cu […]
Bine, și nu doar videoclipuri. Am văzut niște filme și seriale rusești de îți stă ceasul de cât de bine sunt făcute și ce actori buni au.
Văzut la Liviu
L-am descoperit in Auchan, este absolut delicios, extrem de aromat și parfumat, din 3 plicuri iese 1 litru de ceai mega concentrat. La Mega mai au și cu măceșe și măr, dar nu mă omor după gustul de măr în ceai, ceai verde și lămâie, preferatul meu zmeură și căpșuni și
Cei care ați văzut John Wick 1, știți că a avut o intrigă extrem de dură și complicată. Niște ruși îi omoară lui John Wick cățelul, cațel pe care îl primise de 2 zile de la iubita sa moartă, prin urmare John se duce și omoară toți rușii pe o rază de câteva zeci […]
Studenţii vor călători gratuit cu trenul dar doar pe distanţele dintre localitatea de domiciliu şi cea în care se află unitatea de învăţământ frecventată, potrivit unui amendament avizat de Comisia de Buget cu privire la legea de aprobare a OUG care a introdus această facilitate.Autorii amendamentului sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu […]
Fiul, către Luna:
– Luna, mie foame pateu.
Pune Luna pateu pe două felii de pâine, i le aduce prințișorului la pat.
– Lunaaaaaaaaa, de ce am 2 felii pâine pateu aici??
– Stai, nu te repezi, că nu trebuie să le mănânci pe amândouă…
Stă fiul câteva secunde, cugetă, analizează:
– Dar vreau să le mănânc pe […]
[fbvideo link=”https://www.facebook.com/catalin.magureanu.710/videos/264093054028810/” width=”650″ height=”400″ onlyvideo=”1″]
Link direct
Priviți ultima suină, cea cu părul alb, cum îl depășește în viteză pe invalid și intră în liftul pentru, nu-i așa, persoane invalide, se întoarce cu spatele și pleacă. Ce mult mi-ar plăcea să îi aflăm numele și să îl întipărim pe internet, pe vecie.
Dați pariu că majoritatea de […]
Citeam articolul acesta și eram așa, puțin terifiat. Practic, nu există an să nu aflăm de un faliment răsunător al câte unei agenții de turism, care mai de care mai recomandă și mai galonată. Iar pentru mine e ușor scary, eu din când în când mai am câte o campanie cu o agenție de […]
De Dragoș Ioan Coste
Nu stiu cati dintre voi au citit Asimov, ciclul Fundatiilor, in special A Doua Fundatie.
Ideea este ca toti anii astia, in care ne-am chinuit sa ne implicam civic, sa formam partide noi, sa contribuim la “unificarea dreptei”, in timpul carora am injurat partidele derivate din PCR – am gresit.
Gresim si acum, […]
Parcă v-am mai povestit de amicul meu, cel ce și-a prins prietena că îl înșela, dar a iertat-o pentru că o iubea, nu? Și că s-au căsătorit, iar după vreun an, el se amețise într-un team building și i-a făcut o tipă un blowjob, iar el, sincer, s-a dus și i-a spus nevesti-sii, care l-a […]
Am nevoie de recomandări de școli în București, mai precis în zona Pantelimon.
Când am dat copilul la grădinița din Pantelimon, am fost foarte mulțumit de ce am găsit. Una din cele mai bine dotate grădinițe la care fusese Aisha, iar dacă nu luăm în considerare grădinița privată din TImișoara, undeva avea piscină, poate chiar cea […]
Azi, din categoria Idei pentru a ne coafa propriu ego, avem încă un proiect superb și inutil. undesuntbaniitai. Trezește-te, află cu ce bani contribui tu la bugetul de stat.
Știți de ce a pierdut așa zisa opoziție română alegerile, nu? Pentru că sufereau de aroganță și pentru că alegătorii ceilalți nu contau pentru ei. Săracii, […]
Sunt curios cu cât a fost plătit Victor Rebengiuc pentru reclama asta. Și serios, nu sunt deloc ironic la adresa marelui actor, ci pur și simplu aș fi curios să știu câți bani a aruncat statul român pe campania asta pro vaccinare.
Nu de alta, dar eu am 2 copii, unul de 4.5 ani și unul […]
Elena Mădălina Muche e o tipă foarte drăguță, cu care chiar m-am întâlnit în piață, la proteste. Gradul de drăgălășenie o să vă crească brusc când o să auziți că a fost una din puținele persoane care l-au mutut în gură pe jegul de chelemen de la rtv și și-a dat demisia de acolo.
Mădălina
Râdeam aseară de mizeria asta, dar râdeam așa, ușor într-un dinte. Pentru că e și vina mea, vina noastră, că asemenea gunoaie au ajuns să prindă. DIn cauză că atunci când trebuia, nu ne-am implicat și nu am adus cu adevărat plusvaloare în comunitate, preferând să stăm deoparte și să ne amuzăm.
First they came […]
Pentru că am făcut rost de un cod de 20% reducere de la Nemira, care se aplică inclusiv reducerilor deja existente, aș vrea să dau puțin iama în finanțele familiei. Ce dacă nu au ce mânca copiii, cartea e mai importantă.
Așa că ar fi utile niște recomandări de cărți science fiction mai noi. Serios, Asimov, […]
Atunci când vrei să stăpânești ceva, primul lucru pe care îl faci este să îi dai un nume. De asta toate cuplurile de îndrăgostiți încep să se alinte ursuleț, pui, gogoșică, bimbirel și alte drăgălășenii. Pentru a-și asuma dreptul de proprietate asupra persoanei respective. Ascultați un bătrân, funcționează fără greș.
Dar divagăm.
Mă gândeam la chestia asta […]
M-am învățat să privesc cu suspiciune articolele alarmiste ale lui Cătălin Tolontan. Așa am privit și dezvăluirile năucitoare despre radiațiile de la muzeul de geologie. Între timp, am primit pe mail și o opinie, se pare, a unui specialist.
Numele meu este Alin Razvan Paraschiv si sunt un simplu cititor al arhiblogului.
Va scriu in legatura […]