Creșterile nete de venituri generate de Legea salarizării vor fi, cel puțin în primul an, neutralizate de transferul către angajat al tuturor contribuțiilor sociale, începând cu 1 ianuarie 2018.
Ceea ce înseamnă că o bună parte din majorarea salarială se va întoarce la bugete sub formă de taxe plătite de angajat.

Este și explicația pentru precizările ministrului Olguța Vasilescu, potrivit cărora unele salarii nete vor scădea în urma majorărilor salariale – și contradicției sensibile cu declarațiile aceluiași ministru, potrivit căruia salariile mai mici de 4000 de lei ar urma să se dubleze.

După ce au anunțat ieri că p*la majorări salariale, azi anunță și că alea care sunt vor fi degeaba, pentru că se transferă către angajat, așa cum e și normal, rahaturile sociale care, acum, se opresc la sursă, creând impresia că plătește patronul, MIE SĂ ÎMI ZICI CÂT IAU ÎN MÂNĂ, BOSS!

Așa cum am scris, țara asta are nevoie de minim 4 ani de psd, pentru că prea totul era bine și frumos, iar sărăciile care îi votează aveau impresia că merge până la infinit mașina Privații ne dau bani moka, iar noi îi cheltuim, generând venituri la buget.

Acum rămâne să începem să ne optimizăm fiscal și să ne mutăm firmele prin alte țări și să vedem cum face Mr. Dragnea justiție socială și pe banii cui.