Acum câteva zile, primesc un telefon de la un tip pe care nu l-am mai văzut de anul trecut. Ce faci, ce zici, uite mi-era dor de tine și voiam să văd ce mai faci, îți citesc blogul zilnic, dar nu înlocuiește depărtarea și tot felul de de-astea.

Bă, sincer aproape mă emoționasem, la ce debita ăla. Când colo, vine și propoziția fatală. Că el vine pe 2 august la Constanța și poate mai stăm puțin la bârfă, că știe că am 3 camere, de pe blog și sigur nu deranjează.

I-am închis telefonul. Nu citise nici măcar postul ăsta.

Pentru restul “prietenilor” mei bucureșteni.
Știu că mă iubiți profund și că vă e dor de mine. Știu, am un blog minunat, pe care îl savurați zilnic la cafeaua de dimineață. Dar eu m-am mutat înapoi în bucurești de 7 luni. Știu, v-a scăpat articolul ăsta, dar altfel citiți totul cu religiozitate.

Am o mare rugăminte la voi. Nu mă căutați. Nu mă sunați. Ștergeți-mă din telefon. Ștergeți-mă din memorie. Nu aveți nevoie de mine iar eu în nici un caz nu am nevoie de voi.
Nu aș fi scris de asta, dar mi-am adus aminte citind de dimineață la Sebi ce pățește el cu rudele.
Enjoy.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.