Aș vrea să închei povestirile mele din testerul de vacanță cu Christian Tour, cu o mică proșicontra a hotelului unde am fost cazat. Adică Galaxy Beach, 3 stele, din Zakynthos.

Pro:
Foarte curat și cochet. 3 stele la ei înseamnă probabil 4 jumate la noi. Așternuturi schimbate zilnic, toaleta lună, șamponele și mamonele peste tot, apă și căcățișuri din partea hotelului. Aer condiționat centralizat, foarte bun, uși extrem de bine izolante, lucru absolut necesar, pentru că pe străzi domnește turistul englez, care e beat pulă și urlă cât e noaptea de lungă. Mâncarea e decentă, bucătăria bună, feluri de mâncare diferite, în fiecare zi. Plaja e la ieșirea din hotel, umbreluțe și șezlonguri, 8 euro perechea pe zi. Poți închiria scutere la preț modic, gen 10 euro pe zi sau 25 euro ATV-uri, direct de la recepția hotelului. Pe plajă poți închiria hidrobiciclete cu 15 euro ora sau șalupe cu 40 euro pe oră, 70 euro 2 ore sau 120 euro 6 ore. Dacă negociezi, ca subsemnatul, scoți la 110 euro 6 ore.

Contra:
Mâncarea de dimineață e mereu aceeași. Ochiuri, omletă, niște crenvurștei scârboși și pâine. Am rezistat greu, azi mi-am luat catrafusele și m-am dus să îmi iau un gyros, că nu mai rezistam.

Înternetul e teribil de scump. 3 euro o oră, 8 euro 4 ore, 15 euro 8 ore sau 24 euro 24 ore. Mai dă-l în mă-sa, zici că eu aur pe țeavă, nu semnal OTE.

Ideea de all inclusive e cam cu dus și întors. pentru că mâncare ziua nu primești decât niște sanviciuțuri cu șuncă și cam atât. Iar băutura se servește în pahare de 150ml, orice ai bea și ai voie să iei doar o băutură, de fiecare dată când mergi la bar, dacă ești singur. Vă dați seama ce haios e să bei o bere normală pe plajă, venind de la 200 metri distanță până la bar, ca să iei un degetar de bere.

Concluzia?
Aș mai veni?
Da, dar dacă nu aș avea copii mici. Stațiunea este pentru adulți, sunt zeci, literalmente zeci de cluburi numai aici, în Laganas. Nu sunt români aproape deloc, ceea ce e un avantaj. În schimb e plin de englezi beți. Și englezoaice, ceea ce e iarăși un avantaj, pentru că au nevoie de sex, iar englezii sunt prea muci ca să le mai satisfacă.
Prețurile sunt decente, un gyros e ceva gen 1.80 euro, 1 sticla de apă minerală la 1.5 litri e 1 euro, cola la 2 litri 1.8 euro. O masă completă la o tavernă de pe plajă sau de aiurea e maxim, dar maxim 20 euro pentru 2 persoane.

Ca idee, azi soția și-a uitat telefonul în sala de mese. Galaxy note 2. 610 euro. Când s-a dus să îl caute, o chelneriță, cea pe care eu o consideram nesuferită, i l-a oferit, s-a scuzat că nu a putut să i-l aducă personal și i-a mulțumit că a venit ea după el.
Cam ăștia sunt oamenii de la Galaxy Beach Hotel, Lagans, Zakynthos.