Cu durere în suflet am aflat de pe Twitter că Simona Tache și-a dat demisia de la Academia Cațavencu. Consider că este un eveniment regretabil, căruia mass-media nu i-a acordat destulă importanță. Adică este absolut nedrept ca demisia Simonei Tache să fie pusă în umbră de inmormântarea lui Michael Jackson sau de scandalul Ridzi. E drept, Iulian Comănescu i-a dedicat un ymterviu, Dragos Bucurenci o declară unul dintre cei mai mișto oameni pe care i-a întâlnit la AC iar Twitterul s-a umplut de lacrimi. Iar eu rămân nelămurit: cine Dumnezeu este, a fost și va fi Simona Tache?

Acum 8 ani, când Academia Cațavencu nu devenise revistă mondenă, Simona Tache nu exista. Mi-e greu să spun acum că brand-ul Academiei Cațavencu se leagă atât de mult de numele Simonei Tache încât să considerăm că despărțirea ei de această publicație înseamnă o pierdere iremediabilă. Cine va spune asta îl va face să se răsucească în mormânt pe Felix Anton Rizea, îl va face să crape cu zile pe Ioan Groșan și, în general, va arunca munți de rahat peste munca tuturor celor care făcuseră ca, la un momentdat, Academia Cațavencu să aibă un tiraj de 120.000 de exemplare, 7,5 cititori/exemplar și o influență în mediile politice pe care n-a mai egalat-o nimeni de atunci.

Dacă am ajuns azi, la mijloc de 2009, ca Simona Tache să însemne mai mult decât Ioan T. Morar, Doru Bușcu, Eugen Istodor, Virel Moțoc, Octav Mardale, Ion Barbu, Mircea Toma și totți ceilalți încă prezenți la AC, înseamnă că vedetismul de trei parale a învins. (Chiar, câți dintre domniile voastre cunosc numele redactorului șef al Academiei Cațavencu?).

N-am nimic, dar absolut nimic, cu Simona Tache. Mai mult, habar n-am cine e. N-am găsit nici măcar trei articole memorabile scrise de domnia sa. Trei articole care sa treacă de granița celor 2 minute cât e nevoie să citești 2.000 de caractere. Așa că alăturarea sa excesivă brand-ului Academia Cațavencu mi se pare de prost gust. Simona Tache a devenit brand datorită parazitării muncii de aproape 20 de ani a altor oameni, iară nu invers. Iar asta nu e OK. Lăsați-o fără sprijinul unui întreg trust, fără SEO și fără indexări dubioase și veți vedea că în curândul apropiat, fără a mai beneficia de poze din arhiva lui Fane Jeg sau de ideile lui Tetelu, va prezenta vremea în bikini ca să aibă trafic.

La revedere, Simona Tache, și nenumărate succesuri.

FOTO

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.