Acum câteva zile, primesc un telefon de la un tip pe care nu l-am mai văzut de anul trecut. Ce faci, ce zici, uite mi-era dor de tine și voiam să văd ce mai faci, îți citesc blogul zilnic, dar nu înlocuiește depărtarea și tot felul de de-astea.

Bă, sincer aproape mă emoționasem, la ce debita ăla. Când colo, vine și propoziția fatală. Că el vine pe 2 august la Constanța și poate mai stăm puțin la bârfă, că știe că am 3 camere, de pe blog și sigur nu deranjează.

I-am închis telefonul. Nu citise nici măcar postul ăsta.

Pentru restul „prietenilor” mei bucureșteni.
Știu că mă iubiți profund și că vă e dor de mine. Știu, am un blog minunat, pe care îl savurați zilnic la cafeaua de dimineață. Dar eu m-am mutat înapoi în bucurești de 7 luni. Știu, v-a scăpat articolul ăsta, dar altfel citiți totul cu religiozitate.

Am o mare rugăminte la voi. Nu mă căutați. Nu mă sunați. Ștergeți-mă din telefon. Ștergeți-mă din memorie. Nu aveți nevoie de mine iar eu în nici un caz nu am nevoie de voi.
Nu aș fi scris de asta, dar mi-am adus aminte citind de dimineață la Sebi ce pățește el cu rudele.
Enjoy.