Salut. Te citesc din cînd în cînd, ce îți voi trimite o poveste încă în desfășurare. Din cauza conținutului a ceea ce vei lectura, doresc să îmi păstrez identitatea mea reală secretă deoarece sînt și eu conștientă că experiența mea i-ar face pe unii să îmi bată o palmă peste umăr ca să mă împingă într-un ospiciu de nebuni.

Pe 14 aprilie, am întîlnit un tip și am început să stăm la cioace din senin în fața unui bloc de campus.
Simțeam nevoia să mai schimb idei după o zi lungă de ghinioane, așa că l-am abordat crezînd că este un refugiat ucrainian deoarece părea alb, înalt și slab, iar acel loc era destinat să găzduiască străini.
 

Mi-a răspuns că nu este deloc străin (însă locuia în acea clădire), a presupus la rîndul lui că nu sînt româncă, ci o fată străineză pe care o știa. Am început să povestesc cum un fost coleg de facultate (da, actualul iubit al verișoarei mele) a mers la baie și s-a trezit cu hainele și prosopul furate. Pseudorefugiatul ucrainian a spus că i s-a întîmplat și lui asta o dată, doar că nu l-a deranjat, ba chiar l-a încîntat experiența fiindcă este exhibiționist.

 

M-a invitat să merg cu el deoarece trebuia să își cumpere niște tricouri. După am început să ne plimbăm prin mall și, la ce creier împrăștiat am, am inițiat anecdota cu individul pe care l-am văzut la date prin septembrie, 2021. Fostul meu a mărturisit că niciodată nu a avut iubite vanilla din punct sexual (a încercat individul o singură dată și din asta a învățat că nu este ceea ce trebuie pentru feng-shuiul lui kinky). Apoi i-am propus eu să mă sugrume, m-a tras de păr, m-a pălmuit la fund (nu prea simțeam cine știe ce durere, așa că îl rugam să plesnească mai cu putere virilă), așa că a ajuns la concluzia că sînt masochistă sexual și că am simțit un thrill. Masculul pescuit la facultate a zis că nu sînt masochistă și că de fapt asta este some cool freaky stuff (folosește americanisme la greu). Am zărit o trotinetă electrică și că unul dintre profesorii mei ne-a zis săptămîna trecută cum era cît pe ce să fie lovit de unul în drum spre cursul de azi cu noi. Studentul mi-a mărturisit că a încercat să fure una „temporar”.

 

Într-un final, ne-am așezat pe o bancă (tot pe una ne-am cunoscut la universitate) ca doi pensionari pesediști  care își odihneau alene sacoșele cu mită electorală. Mîinile lui erau în jurul trupului meu și i-am zis că, dacă mă deranjează asta, îl voi informa. M-am gîndit că poate voia mai mult, dar îmi era teamă de respingere sau să par prea îndrăzneață, plus că am devenit paranoică, deși m-am mai calmat pentru că era lume în jur. Eram încordată și i-am spus că, de, obicei, sînt degajată în preajma celorlalți. Doar cînd îmi place un tip la modul romantic, devin rigidă ca la slujba de biserică. „Culmea, sînt atee.” ”Și eu sînt ateu.”
 
Băgase de seamă că evit să mă uit în ochii lui.
„Am o formă de autism și de asta.”
„Ar trebui să îți rezolvi problema.”

dont touch.jpg

Gestul meu reflex cînd îndrăznești să pui degetul pe mine. Da, poate ieși destul de urît.

 Mi-a expus filosofia lui de viață, el caută plăcerea, de aia s-a și autointitulat hedonist.
 
Alte confesiuni de telenovele sud-americane, făcea sexting cu o gagică și, cînd să se vadă cu ea pentru a trece la faptele alea mari de care doar Piersic Senior este în stare, omul a devenit anxios.
 

La un moment dat, am început să aduc în discuție dimensiunea sînilor mei care coincide cu ea pe care o are țîțoasa asta care se crăcănează în filme deocheate. I-am permis să îi atingă pe sub bluză. Că hai să ne grăbim spre mașina lui ca să îi arăt mai bine cît de mari sînt, la modul de „Uite să îi prezint colecția mea de timbre sau cărți!”, lucruri pe care doar un tocilar ar arunca o privire. Cu mașina aia m-a condus el de la universitate la mall după nici 30 de minute de bîrfă studențească. Autoturismul era parcat într-o zonă de blocuri rezidențiale unde, tot de la dînsul o aflu, se închiriază apartamente cu 150 de lei pe noapte, iar acolo se dau petreceri unde lumea se droghează ori îmbată și mai vin prostituate și pești.

 

Pe 5 mai, vizitez alt cartier unde, tot așa, existau blocuri noi. Am chestionat un Dorel dacă ce mi-a spus gagiul era adevărat, muncitorul a dat din cap a aprobare, ba a continuat să spună că acolo este la fel și că ieri noapte a auzit cum unul striga „Curvelor de la etajul 4, ieșiți!”.

 

Revenind la firul erotic principal, îmi scot pînă și sutienul. Mă sărută pe sîni, apoi pe gură. Cel mai ciudat sărut de care am avut parte. Apoi hai să facem reenacting cu toate porcăriile deviante la care m-a supus fostul ăla din septembrie care voia să mă mut la el, deși m-a privit pe viu în ochi o singură dată și locuia într-un tărîm feeric numit „la mama naibii” (da, pe Internet ne-am intersectat destinele de muritori). Mă sugrumă, mă trage de sfîrcuri, îmi pune gura să se transforme în aspirator pentru degetul său (detest obligațiile casnice), ba chiar  dezvoltasem un început de tandrețe cînd mă chinuia așa de tare încît gemeam ca actrițele de filme porno.

 

Vreau să aduc niște lămuriri. Totul s-a petrecut consensual. Am continuat discuțiile pe facebook, doar la facultate l-am întrebat ca pretext dacă îmi dă numele său ca să îi iau interviu pentru un podcast despre cum studenții au făcut față postpandemiei. Bine, nu l-aș fi întrebat în mod particular cum l-„am ajutat” eu, se înțelege din natura poveștii.
„Tu cîți ani ai? 23 de ani?”
„În jur de 22.”
„Stai! Ești cu 3 ani mai mic decît mine?”
Eu sînt fosila aia de 25 de ani, nu el, în ciuda faptului că mi-ar fi dat vreo 20 dacă nu i-aș fi spus vîrsta.

Vreau să știe toți din capul locului că sînt virgină și, nu, nu genul ăla de virgină care o primește în stil Karma Sutra în fund sau gură ca să nu se împiedice pula de „vălul” himenic. Toată interacțiunea a durat cam 3 ore și jumătate, am mutat scenele pasionale din „Liceenii” pe bănci ori în mașină. Ar fi putut să iasă vreo știre Caracal, oricît sper eu să mă blagoslovească Moartea cu coasa fără să trec printr-un viol ori omor în care face ăla kickbocking cu mine ca măcelarul cu halca de carne.

Dacă drumul anevoios al devenirii mele feminine ar interesa mai în amănunt publicul tău la fel de cu pixul în bot ca Mihai Petre, aș intitula ciclul „Amintiri cu refugiați ucrainieni”.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.