Arhi

Parcă v-am mai povestit că, atunci când s-a născut fiică-mea, am avut norocul de a da peste probabil cea mai slabă, ca să nu zic proastă neonatoloagă de la Spitalul Județean Ilfov, doamna Mustafa, căreia îi urez și acum loc etern cu verdeață și liniște. Care doamnă Mustafa ne-a explicat că datorită icterului pronunțat al fetei și a sarcinii cu probleme, să ne pregătim pentru ce e mai rău, pentru că e posibil să nu o mai scoatem din spital. Alergam ca nebunul prin oraș cu eprubete cu sânge prin buzunar și cu lacrimi în ochi, neștiind încotro să o apuc. Și când am scos-o din spital, a apucat să ne spună că nu o să prindă un an, că sindromul morții subite nu iartă.

După aceea am aflat noi, de la alți medici, că femeia aia e recunoscută pentru prostia ei și că oamenii deștepți se informează înainte de a se interna și o refuză, dacă cumva le este alocată ca neonatolog. Anyway, timp de un an nu am dormit niciodată o noapte întreagă, am stat și am urmărit respirația copilului, să nu se întâmple ceva.

Următorul chin a fost vorbitul. Până pe la un an, nu prea a vrut să vorbească nici de-o culoare. Până pe la 6 luni nu știam nici cum râde, nu așa. Nu plângea, nu râdea, nu nimic. Jesus, cât stres am putut să am, mă gândeam la toate alea, icter, boală, probleme psihice, mintea mea era varză completă.

Desigur, după vârsta de un an, a început să vorbească și, de atunci, de 5 ani, nu s-a mai oprit. Și vorbește, și vorbește, și vorbește încontinuu, fără pauză, nu contează ce, important e să scoată sunete. Și când îi zic să tacă, mi-o retează „mai ții minte când stăteai în pat lângă mine și îmi spuneai Hai, te rog, vorbește și tu”? Iată, vorbesc. Pam pam

Fiul a avut un efect advers de la unul din vaccinurile de 6 luni, efect manifestat prin 2 crize asemănătoare celor de epilepsie. Ne-am dus imediat la spitalul Obregia, la ceva șefă de secție, nu mai țin minte cum o chema. Diagnostic? epilepsie Dravet. Am căutat pe net, am simțit că îmi cade cerul în cap. Voiam să mor și, dacă nu ar fi fost celălalt copil, cine știe ce dracu s-ar fi întâmplat. Ne-a dat nuștiuce medicament anti epileptic, dar care, din ce am citit pe net, distruge ficatul. Că dumneavoastră decideți dacă i-l dați sau nu, ce e mai important sau ce nu.

După aceea am fost la alt neurolog, pe tip l-a pufnit râsul cu diagnosticul ăleia de dravet la 6 luni, ne-a arătat că pe prospectul vaccinului scrie că e posibil ca reacție adversă criză de gen și cam aia a fost.

Copilul e bine mersi, are 3.5 ani. A început să vorbească mai târziu ca soră-sa, de mă gândeam că poate are vreun ușor autism, ceva. Vorbește și el extrem de mult, deși mult mai stricat și e un diavol și jumătate, trollul suprem, o ucide pe soră-sa cu glumele.

De ce am scris asta?
Mă tundeam aseară, cu mașina de tuns pe care am dat banii aiurea, pentru că grila din față strânge păr și trebuie să o dai jos ca să o poți curăța, prin urmare tot 0 mă tund, și remarcam cât de mult am albit, că am barba ca Deceneu când îi interzicea vinul lui burebista, ca să nu mai meargă peste dunăre, la penetrat de bulgăroaice.

Am albit deși griji foarte mari, de alt tip, nu am. Sunt destul de relaxat, câștig suficienți bani, momentan, relativ sănătos. Iar acum 6 ani nu aveam niciun fir de păr alb. Pentru exemplificare, poza e făcut acum 5.5 ani, în restaurantul Kopels, la colega Copolovici.