Scris de F.M.
M-am născut în 1984. Prima mea amintire este în cărucior, când o țineam pe soră-mea în brațe.
Aveam sa aflu mai târziu ca s-a născut cu un handicap sever, concret, are un retard mintal.
Educația comunistă ne-a atins, în sensul ca am avut grijă de ea până pe la 19 ani, cu spălat la fund, schimbat absorbante, bătăi cu băieții și miliție.
O să rada, probabil, noua comunitate, dar am făcut ce am putut pt ea, a mers în public la Surprize, Surprize, a mers la Dansez pt tine (Bănică e chiar un tip ok sau, ma rog, era).
La nunta, cu prima soție, l-am chemat pe Fuego pt ea. Doar pt ea.
Pt ca eram singur, ascultam viniluri cu momente vesele și le învățăm pe de rost. Toată copilăria am visat să fiu actor. Mă uitam în TV, în oglinda, și mă imaginam fiind un membru în Vacanța Mare sau Toma sau Dem. Paranteză, am plâns rău când a murit Dem. S-a rupt ceva în mine. Și acum îmi aduc aminte știrea, urca spre Manastirea Sinaia, a făcut stop cardiac și s-a dus.
Am fost un copil bătut și îngenuncheat de al meu tată. Îmi aduc aminte ca aveam vreo 6-7 ani, când au venit la noi nașii lor de cununie, făceau glume, iar pe mine m-a mâncat în cur să fac o glumă, alături de ei, să spun ca tata e țăran, ca nu înțelegea ceva. Ei bine, după ce au plecat… m-a rupt cu bătaia, îl jignisem.
A urmat un drum cu autobuzul, când am vrut să stau la geam, pare ca am făcut urat, m-a dat jos la prima stație, m-a dus în spatele stației, mi-a dat pantalonii jos și mi-a înroșit curul. Îl făcusem de ras. În fața unor necunoscuți.
Din momentul acela, dacă se uită urat la mine, mă pisam pe mine pe de frică. M-am pisat noaptea în pat până pe la 19 ani. O data a fost cu iubirea adolescenței mele. Mizerabil și rușinos.
Cea mai tare bătaie am luat-o când am întârziat acasă, am ieșit de la școală și am rămas să joc fotbal, mă visam Hagi, chiar eram bun. Am ajuns acasă mai târziu decât trebuia, m-a rupt cu furtunul de la mașină albalux, ăla subțire, după care m-a tuns zero.
Aveam un păr frumos și negru și oarecum lung.
Culmea a fost ca eu eram un plod care învață bine, mergeam la olimpiade. Aveam și rezultate bune.
O altă bătaie de care îmi aduc aminte cu scarba, eram clasa a 8a și aveam un 3 la Biologie și un 4 la Muzică. Da, Muzica. Venea ședință cu părinții și mi-era frică de bătaie ca de dracu. Am furat catalogul l, am făcut din 3 8 și din 4 9. S-a aflat, până la urmă. S-a pus pe mine cu pumnii și am urlat ca niciodată. Am luat 4 la purtare și, cu toate astea, eram eligibil pt premiul 1, dar eram un muist cu nota scăzută la purtare.
A urmat examenul de capacitate, unde am dat examen la 4 materii, plus examen de admitere. Mi-am dorit sa dau la LMV, în Ploiești, dar el a vrut la Caragiale. Ca idee, sunt fix aceleași licee ca în București. Știu ca mulți avem povestea asta, ca am picat sub linie, dar chiar asa a fost.
Mă rupe povestea, o să mă opresc. Dacă există interes, o să continui.
Toti am avut o copilarie nefericita, astept continuare sa vedem ce ai facut cu batranul, ai rupt legaturile cu el, a murit?
Povestea e lungă, hai să vedem dacă a noastră comunitate mai vrea.
M-a tuns zero pentru că mi-am ras perciunii. Aveam 12 ani. N-o să uit niciodată.
Prima bătaie pe care mi-o amintesc a fost când aveam vreo 5 ani. Mi-a dat una peste față de mi-a țâșnit sângele pe nas.
Dacă nu a crăpat, rupe-i muia!
Te vei simți răzbunat și ușurat. Știu ca e bine sa fim pacifisti și înțelegători, sa fim mai buni, sa iertam, sa plm… Rupe-i muia!
am îndoieli în privința premiului l.
Dacă îți face by, scrie.
Mă refeream la media generală…când am zis ca eram eligibil.
Am vrut să scriu: Dacă îți face bine, scrie.
In privința mediei, tu știi mai bine. Dar cu probabil 7 medie la biologie, 8 la muzică, 4 la purtare, scoți greu o medie generală peste 9,5
Nu vreau să fac o polemică cu tine, dar pe vremea aceea mediile erau trimestriale. 3 la Biologie si 4 la muzică erau doar o întâmplare în trimestrul 1.
mi se pare misto cum beacon a gasit cel mai inofensiv cacat posibil si il macina la greu, ca pula mea, e si el om. AIA E CEL MAI IMPORTANT DIN ARTICOL, CA NU II DA LUI MEDIA, mortii mamii mele de text!
Io am rămas corigent la pediatrie pe trimestrul întâi (singura dată când am reușit performanța), dar apoi am luat numai 10, medie ok. N-am știut nuș ce concentrație de lapte praf la nuș ce vârstă.
@Arhi Celelalte chestii nu pot să le înțeleg, nu știu cum să reacționez la ele. Mă întristează să citesc de atâția oameni care au fost abuzați pe părinți. În copilărie nu am luat nici măcar o palmă de la părinți sau bunici, nici măcar când m-am pierdut la mare. Îmi cere scuze lui FM dacă l-am ofensat.
da, pot sa te inteleg. ideea e ca omul isi pune sufletul pe tava aici si tu vii Da coaie, dar nu e premiul 1, 100%. de acolo nervii
Mai scrie și restul, altfel nu are rost titlul.
Merci!
Eu nu am fost nici macar o data la mormantul lui taica-meu de cand a crapat in chinuri, mancat de cancer. A avut noroc ca l-am menajat in ultimii ani, in loc sa-i fi spus ce mizerabil a fost. S-a asternut uitarea peste el.
Every child deserves parents, but not all parents deserve children.
Nu am fost niciodata batut de ai mei desi pana pe la varsta scolii am crezut ca numele meu e “diavolu’ ala mic” in loc de Raul si din cate stiu nici fratii mei nu au trecut prin asa ceva dar din ce in ce mai mult incep sa cred ca in perioada aia de varsta noi eram exceptiile, avand in vedere ce tot citesc pe bloguri.
@F.M. – Din cate stiu ajuta sa povestesti (sau, ma rog, sa dai afara din tine) asa ca scrie si refuleaza; sunt sigur ca nimeni de aici nu te va condamna sau lua in ras.
Nici eu nu am fost bătută vreodată și sunt decrețel, adică o perioada când bătaia era considerată ruptă din rai.
mormantul lui taica-meu nu cred ca se vede de buruieni. mama e la o casa de batrani (unde are toate conditiile by the way) si se plange ca copiii nu vor sa o ia la ei la batranete sa se ingrijeasca de ea.
acu’ ce sa zic, ea n-are nici 70, si-a baut ficatii, scoasa cu pompierii de 2 ori din casa cu usa / geamuri fortate, dar se asteapta ca copiii sa fie suport 24/24 pentru ea si fitele ei.
practic vrea sa stea pe capul nostru sa ne mai futa un pic viata, sa stea in casa inchisa in camera si sa bea si sa dea sfaturi de viata. In conditiile in care e in pampers si nu e in stare sa isi taie o felie de paine sau moare de sete cu sticla de apa in mana ca nu potare deschide un dop din cauza unei fracturi de omoplat facuta la…ati ghicit…betie….yeaaah.
Acu’ nu zic ca viata cu tata nu a impins-o incoace, dar ala s-a dus in 2007, in 20 de ani zici ca se putea bucura de viata.
Sper cand mi-o veni varsta sa imi permit sa stau intr-un camin de batrani cu conditiile pe care le are ea la Moeciu.
E ciudat, nu am luat bataie de la tatal meu non stop pentru orice nimic facut in copilarie, dar am 35 de ani si tot ce imi aduc aminte cu lux de amanunte nu sunt momentele frumoase cu el ci doar momentele cand luam bataie de la el: curea, furtun, pot sa descriu foarte bine momentul. Toate bataile le-am primit pana in clasa VII.
Da, scrie, te vei elibera.
F.M., continuă să scrii și scoate violența din anonimat! Cuvintele dor, dar și vindecă.
Nu sunt pro violenta dar sper ca in partea 2 sa fie si capitolul in care il rupi tu cu bataia pe el.
Dacă o să consideri că nu merita scris aici, scrie pentru tine. Scrie, citește cu voce tare de 7 ori și move on. Pe cât posibil.
Si ne intrebam de ce Romania e in halul in care e! Dunarea e plina de sangele copiiilor ei si pamantul un poltergeist!
Stiu ca suna de cacat dar cel mai bine acum pt psihicul tau este sa-l ierti. Important nu e sa ne inraim ci sa rupem cercul violentei.
Eu am avut noroc, am mai luat si eu cate o palma dar rar. Dar taica-meu a fost profesor si macar a citit una alta, a rupt cercul violentei si umilintelor. El in schimb acasa a mancat multa bataie si umilinte cand era copil. Mi-a povestit cum l-au tuns zero ca a chiulit de la o ora, cum il batea acasa pt treburi in casa neindeplinite. Bunicul beat a pus special o data un lighian in holul casei, taica-meu in loc sa-l ridice a facut un pas peste lighean. L-a batut la sange.
Vedeti voi, parintii nostri vin dintr-o perioada neagra in care violenta era norma in familiile de la tara si nu numai. Asta s-a facut generatii la rand cand saracia, prostia, alcoolul, neputinta si frustrarea erau in majoritatea caselor.
Eu zic sa-i iertam, atat au stiut. Cel mai important e sa le aratam si copiilor ca suntem capabili de iertare si cum trebuie sa se comporte la randul lor cu copiii. Nu le transmiteti frustrarea si ranile.
An de an am mers la bunici cat au trait, ce a fost a fost.
Continua povestea.
Iertarea este intr-adevar un pas catre “Acea persoana nu mai exista pentru mine”. Efectiv o stergi de peste tot, blochezi numar, rupi orice legatura.
Astfel de parinti nu merita nicio iertare, ca risti sa faca la fel cu nepotii. Nu, tati. Singura forma de indurare e cu ciocanul de snitele peste degete: vai, iarta-ma! Zbang! Imi pare rau! Poc! Am gresit, am dat in masa! Acum mananca, se raceste!
Inteleg asa, printre randuri: In povestea ta, tu esti nepotul care nu a fost batut in viata lui. Tatal tau a primit bataie crunta de la bunica-tu. Tatal tau a fost cel
care te-a dus bunici pina a murit al batran. In orice caz, poate s-a intors pentru bunica ta, pentru vreo matusa, vreo alta persoana care a ramas linga bunic. Cum ar zice cantecu’, n-ai fost acolo sa vezi, nu stii ce s-a intamplat. Esti bine intentionat, dar nu, nu stii ce inseamna iertarea asta pentru persoanele carora le-o predici. Esti ca un martor Iehova, un tinar naiv care umbla cu biblia din usa in usa si imi spune sa intorc si celalalt obraz, ca inca mai este loc neatins.
M-am enervat. Inteleg punctul tau de vedere, dar sa stii ca astia pentru care ceri tu iertare stiu exact ce fac, de fiecare data cand ridica mana aleg CONSTIENT sa o si faca pumn in capul tau.
amin
Mereu am zis, generatia comunista de parinti au fost niste descreierati. La propriu, cu drept de viata si de moarte asupra copiilor. ‘Eu te am facut, eu te omor’ e scris adanc in ADN-ul poporului Roman. Ca sa nu mai zic de alte glumite sinister gen ‘lasa ca unde da mama, creste’.
Mi- au dat lacrimile pentru copilul care a trecut prin asa ceva,oare cum poate sa faca un adult asta unui copil?
Când citesc articole de gen nu-mi vine să cred ce părinți, bunici, unchi, mătuși, verișoare bune am avut. Am avut o copilărie fericită și perfectă. Aaaa… ca mă puneau să învăț în timp ce prietenii se jucau fotbal la ora 4??? Mă duceam mai târziu… a meritat abuzul acesta psihic.
O singură dată a ridicat maică-mea mâna la mine, dar recunosc din profundul inimii ca a fost vina mea: eram la Hasdeu in clasa a 9a, am ieșit mai devreme. În fața liceului era un telefon public. Am intrigat în cabină și am sunat acasă unde credeam ca este bunică-mea singură. Și am auzit click-ul de la ridicatul receptorului și am început să strig disperat: „ajutor, ajutor, ma bat tiganii… ajutor“ Stefan bătea cu pumnii în cabină, am mai țipat „bagă cuțitu‘ – ajuuuuu“ și am închis, am râs, am tras o tură prin obor… și cândva am ajuns acasă. Din păcate nu răspunsese bunica, ci mama. Și avea un făcăleț în mână cu care a dăruim ușa de la debara în loc să-mi dea mie una“…..
Când citesc articole de gen nu-mi vine să cred ce părinți, bunici, unchi, mătuși, verișoare bune am avut. Am avut o copilărie fericită și perfectă. Aaaa… ca mă puneau să învăț în timp ce prietenii se jucau fotbal la ora 4??? Mă duceam mai târziu… a meritat abuzul acesta psihic.
O singură dată a ridicat maică-mea mâna la mine, dar recunosc din profundul inimii ca a fost vina mea: eram la Hasdeu in clasa a 9a, am ieșit mai devreme. În fața liceului era un telefon public. Am intrat în cabină și am sunat acasă unde credeam ca este bunică-mea singură. Și am auzit click-ul de la ridicatul receptorului și am început să strig disperat: „ajutor, ajutor, ma bat tiganii… ajutor“ Stefan și Virgil băteau cu pumnii în cabină, am mai țipat „bagă cuțitu‘ – ajuuuuu“ și am închis, am râs, am tras o tură prin obor… și cândva am ajuns acasă. Din păcate nu răspunsese bunica, ci mama. Și avea un făcăleț în mână cu care a dat în ușa de la debara în loc să-mi dea mie una“…..
Imi scriu si eu un mic of. Mi a placut sa citesc, sa invat de mic. Dar la liceu, la o materie de componente, ceva electronica, prin clasa a 11-a sau a 12-a, primul si al doilea trimestru am facut materia respectiva cu o tipa foarte de treaba, am avut mediile 9 si 10, ceva de genu. A plecat tipa respectiva ori a avut probleme de sanatate, nu mai retin, sunt niste ani de atunci. A venit un limbric de specialitate si la prima ora ne-a facut instructaj, fara sa strige catalogu sau altceva.
Limbricu era rapidist, avea si la placuta de inmatriculare pus CFR, ca nah, tocmai ce se daduse liber penru acest mod de imatriculare la masini.
Cine nu este cu Rapidu, va avea viata grea. Ete, rahat… Moment in care, ridica pe fiecare baiat si intreba: ala stelist, ala dinamovist. Nu cred ca erau multi rapidisti, 2 maximum.
Veti avea de furca, va voi lasa corigenti etc. Se umflase pipota in el. Si cand a vazut mediile, i a cam scazut elanu la ratat. Am scos media 2 pe ultimu trimestru, si media 7 in general la materia respectiva. Ma intreba daca am pregatit lectia iar raspunsu meu era invariabil de fiecare data: caine pana la moarte!
Un conglomerat de prosti la clasa aia, de ambele parti ale catedrei.
Mă blochez un pic cînd citesc astfel de povești, nu prea pot să înțeleg ce fel de “oameni” pot face așa ceva copiilor lor…
Oi fi fost norocos, pe mine nu m-au bătut părinții, deși erau oameni simpli, muncitori, cu origine la sat.
Nici bunicii, țărani cu cîteva clase.
Dar oameni de bun simț, care au făcut sacrificii pt copiii lor, care s-au străduit să le ofere ce au putut mai bun.
Drept că nici motive nu le-am dat – am învățat, am ajutat prin casă și gospodărie.
Dar, ca orice copil, am mai făcut și boacăne.
Erau exigenți, mă certau dacă greșeam, dar NU m-au bătut.
Era destul să-mi zică mama “vezi, vezi, că ți s-a cam încărcat caru’ “, și îmi venea să intru în pămînt de rușine.
Dacă, rar, luam o notă mai slabă, gen 7-8 în loc de 9-10, îmi zicea: “și Adina (premianta no 1) cît a luat? Păi te lași tu la o fată?”
Pe vremea aia de criză, cînd nu se găseau multe, efectiv își rupeau de la gură să ne dea nouă ce era mai bun.
Pînă și animalele își ocrotesc puii, deci nu pot înțelege astfel de “părinți”.
Tata mai exagera uneori cu alcoolul, făcea scandal dacă-i ascundea mama băutura, dar nici măcar cînd era beat nu ne-a bătut, nici pe noi, nici pe mama.
Nu era violent, voia doar să fie lăsat în pace să-și facă damblaua – o beție de-o săptămînă la vreo 3 luni, probabil asta era metoda lui de refulare și reechilibrare.
Sînt nespus de trist pt cei care au trecut prin așa ceva.
Copii făcuți la normă, asta am fost cei mai mulți. Am o poveste similară și ani la rând, ca adult, am încercat zeci de tactici pentru a înțelege și a ierta şi cred că am reușit, oarecum. La un moment dat faci pace cu tine, cu ei, cu societatea care le-a permis să îşi abuzeze copii în halul ăsta, faci pace ca să poți trăi cu ce ți s-a întâmplat. Şi trăiești, de pe o zi pe alta. Eşti funcțional, zâmbești, călătorești, încerci să iubești, ai prieteni…și totuși, când se stinge lumina, îți dai seama că ceva nu este în regulă. Sufletul îti este obosit și eşti într-o permanentă stare de alertă pentru că, inconștient, pentru orice decizie ai luat în ziua respectivă, aştepți să cadă asupra ta pumnul ăla dureros.
Şi îți este frică ☺️ Şi trăiești şi cu asta, de pe o zi pe alta.
Comentariul asta descrie cel mai bine 3/4 din viata mea. Parintele violent a murit acum 20 ani, inca vreo 15 ani dupa mi-a luat sa scap de cosmaruri. De iertare nu se pune problema, singura persoana care merita iertata, in cazul meu, e parintele in viata.
@Hellen, eu cred că am iertat de mult ☺️ Nici nu mai contează şi nici nu mă ajută cu ceva iertarea. Răul a fost făcut și mă enervează că întreaga-mi viață e o luptă continuă cu autocontrolul (violența produce violență) cu emoțiile mele, reacții, învinovățiri pentru deciziile mai puțin înțelepte, cu oamenii din jur, cu răceală, detașare şi multe altele. Ajungem oameni maturi și învățăm să trăim cu asta pentru că…life, dar undeva, într-un colț al minții stă un copil bătut, abuzat, trist, care caută o liniște pe care nu o găseşte niciodată.
Incredibil cat de multi oameni au facut copii pe care ulterior i-au abuzat in cele mai felurite moduri. Ce nu inteleg eu este de ce unii parinti foloseau furtunul, cureaua sau pur si simplu o scandura, sa loveasca o mana de om. Am mai povestit pe aici cum al meu tata folosea pumnul. Simplu si eficient. Incasam doi, trei pumni si ma bagam singur la somn. Interesant este ca nu ma dureau loviturile cat jignirile. Am crescut cu gandul ca odata il voi putea bate. Cand aveam 17 ani si el isi mai pierduse din puteri l-am pus jos si am vrut sa-l calc in picioare dar n-am putut. Un resort interior nu m-a lasat. Am peste 50 ani si inca nu-l pot privi in ochi desi acum este un baranel simpatic.
Mai dați-i like și share ca la 1000 de comm continua cu partea a doua ..
Știți ce mi se pare trist ? ..ca în România astfel de povești nu prea ne impresionează, fiind atât de banale și la ordinea zilei încât intră în categoria “ eh, aia e, toți ne-am luat-o “ . Aș putea să mă opresc aici dar nu, o să continui prin a menționa ca nu am avut parte de așa ceva niciodată; am avut o copilărie liniștită, nu am știut ce e bătaia ( de la adulți, ca la școală/joacă ne paruiam de ne luau dracii ), nu am primit o palmă sau vreo înjurătură de la părinți, bunici ..etc.
Trebuia să te oprești acolo ☺️