Eu am o problemă cu oamenii care îmi dau mesaj ca să mă întrebe asta. Unul din ei e Vali Marin, care, când are de discutat cu mine chestii legate de blog, se gândește că, în loc să mi le scrie, să le am în fața ochilor, să mă pot gândi, să pot analiza și să pot da niște răspunsuri optime, mai bine mă sună, pentru că sigur răspunsul e acolo, în capul meu și poate fi dat instant.

O altă chestie pentru care mă enervează asta este DE CE MĂ ÎNTREBI?? Ai numărul meu de telefon, am decis că am încredere în tine și că îți pot încredința sacra răspundere de a-mi păstra legătura cibernetică cu lumea. Asta înseamnă că ți-am acordat dreptul și responsabilitatea de a mă suna când ai tu nevoie. De ce să mă întrebi dacă mă poți suna? Dacă nu pot vorbi, îți dau reject, simplu, te sun după.

Anyway, introvertul din mine e de părere că dacă poți da mesaj, nu ai de ce să mă suni. Ai 4 feluri în care mă poți contacta în scris, în orice moment. Dacă ai nevoie de niște răspunsuri de calitate de la mine, scrie-mi, pentru că eu uit aproape instant după ce am închis. În plus, scripta manent, dacă mi-ai scris, știu sigur că am acolo discuția, altfel, la telefon DAR ȚI-AM ZIS! BA NU, NU MI-AI ZIS! BA DA! Etc.

Desigur, nu contest urgențele, când trebuie să mă suni pentru că ai nevoie de un răspuns urgent. Dar…

De fapt, stau și citesc ce am scris. Dumnezeule, ce introvertiți am devenit și cât de mult am început să urăsc contactele umane, din cauza a ce e în jurul nostru…

Sună-mă. Sunt aici. Lupt.