Mi-e frică să merg cu mijloace de transport pe care nu le controlez. Adică mi-e frică să merg cu trenul şi cu avionul.

Hai, că am mai mers cu trenul şi e destul de ok. Dar cu avionul nu am avut ocazia, din 2 motive. În tinereţile mele, o călătorie cu avionul era extrem de scumpă, iar în istoria recentă, când deja călătoria cu avionul a devenit mult mai accesibilă, am preferat autocarul pentru călătoriile în europa, pentru că părerea mea sinceră a fost întotdeauna:

De ce să cad de la 10 000 de metri cu şanse de supravieţuire zero, când pot cădea bine mersi de la un metru jumate?

Aşa că acum am dubii dacă să particip sau nu la concursul de bilete gratuite pentru bloggeri. Nu de alta, dar sincer sincer, e de preferat să mă duc la Milano, Atena, Paris sau Londra, să am transportul gratuit, să închiriez cu 30-40E o cameră la un hotel drăguţ şi să văd acele locuri superbe, să cunosc alţi oameni, să respir un aer neviciat de rromânismul nostru, decât să dau 100 E pe o cameră la Poiana Braşov şi să stau 10 ore în trafic ca să ajung până acolo.

Bine, ei pun la cerinţe că ar trebui să scriu un post în care să explic de ce aş vrea să primesc biletele alea, dar eu consider că e suficient să spun că sunt român. Explicaţiile ar fi inutile, nu?

Găsiţi restul detaliilor la ei pe site, dacă vreţi să fim colegi de avion spre Paris  şi să mâncăm o brioşă cu un pahar de lapte cu cacao undeva la un băruleţ din Montmartre.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

28 comentarii Adaugă comentariu

  1. mie oricum mi-e frica de inaltime, asa ca adio mers cu avionul…dar ce te faci daca ai de mers in Americi sau in China? iesi la pensie pe drum daca mergi cu altceva decat avionul

  2. #2

    deci ma gandesc ca o sa am un drum in america. cu ce dracu merg?

  3. daca la cei 10000 de metri mai pui si viteza avionului sansele sunt tot 0 dar daca la 1.5 metri mai pui si viteza autocarului, sansele cam tind spre 0 :).

  4. Mie mi-e frica mult mai tare de mersul cu masina decat de mersul cu avionul. Si daca te uiti macar o data la stirile pro tv, o sa realizezi ca nici masina nu o controlezi de fapt.

  5. #5

    tot timpul mi s-a parut ca cei care zic ca au frica de avion sunt fiţoşi.

    dpdv al statisticilor, calatoria cu avionul e cea mai sigura. (mai sigura decat tren, decat masina…

    “What’s the risk of flying compared to driving?
    In the United States, it’s 22 times safer flying in a commercial jet than traveling by car, according to a 1993-95 study by the U.S. National Safety Council comparing accident fatalities per million passenger-miles traveled.”
    www.airlineslounge.com/site/safety/statistics.htm
    (ia in calcul drumurile din RO, cu lucrari nesemnalizate si cu cretini cu SUV like cars si vezi unde ajungi)

    eu calatoresc f. des – BV – CJ, si BV-TM; cel putin 1 data / drum e cate un accident cu morti …

    mai multe date aici:
    www.airdisaster.com/statistics/

  6. da’ stii ca statistic, un zbor cu avionul e mai sigur decat un drum cu masina, nu? 🙂

  7. #7

    hai bre, ca statistica nu are nici o legatura cu tine atunci cand te caci pe tine de frica :))

  8. touche :)))))

  9. I’m with you man, si eu am o teama de avion, desi am zburat de cateva ori.

    …statistic vorbind cantitatea de cacat in pantalonii mei este mai mare in avion decat in masina. Asa ca mi-e mai safe cu masina :). Personala, de preferat.

  10. #10

    Jollyca word:)))))))))))))))))))))))))))))))))))

  11. am zburat pentru prima oara anul trecut, nu mi`a fost frica deloc si a fost spectaculos sa vad cum trec prin nori si cum zbor peste o intindere alba si nu mai veza nimik la orizont doar cel mai curat cer albastru din viata mea.
    asa mi`a placut, acuma m`as usca in orice avion dc s`ar putea.

  12. doamne ce de greseli…acuma recitesc. “si nu mai vezi” si “m`as urca”. graba strica treaba (descrierea mea poetica adica).
    de ce nu mai ai dracovenia aia sa editam comentariile? o foloseam de 2-3 ori inainte sa postez ceva.

  13. #13

    Io una zbor frecvent dar al meu are o frica patologica de inaltime (de la et 4 in sus nu iese pe balcon). L-am convins sa merem intr-o vacanta departe de tot, am zis ca daca nu-i place macar pastram pentru vacante terestre destinatii mai apropiate. Pana la prima escala a stat destul de incordat, dar dupa a doua decolare m-a socat:” La intoarcere pot sa stau eu la geam?” Asa ca incearca. Poate o sa-ti placa. Iar un rasarit sau un apus in avion e…….

  14. Daca veti castiga puteti sa faceti cadou biletele de avion cui doriti in caz ca va e teama de zbor! De exemplu mie ca angajatii nu au voie sa participe..:)

  15. nu cred ca zboru cu avionu are de a face cu frica de inaltime.
    Asta o rezolvi simplu, alegand un loc la culoar si nu mai vezi cat de sus e si e ca si in autocar.
    Mai greu scapi de senzatie

  16. #16

    nu mi-e frica de inaltime, pot sta lejer pe cornisa unui bloc. mi-e frica de mijloacele de transport de mare viteza. probabil are un nume medical

  17. arhi: nu stii cat de frica iti este pana nu incerci pe pielea ta. tu crezi ca ti`e frica, poate nu o sa`ti fie, poate o sa ai un atac de panica in avion, desi ma indoiesc. they serve alcool 🙂

  18. Abia am sosit de la Paris! Merită să participi la concurs pentru Paris!

  19. #19

    arhi , uita-te aici

    phobialist.com/

    si zi care e

    mi-e imi este frica de prosti

  20. Si nu uita sa mergi la Moulin Rouge… tot in Montmartre 🙂

  21. #21

    … “dar eu consider că e suficient să spun că sunt român”.
    Eu am ramas cu impresia ca esti rromân ?!

  22. #22

    ai ramas cu o impresie proasta. probabil de la err-urile din limba tarii unde prestezi

  23. cand oi gasi la paris un hotel la 40EUR unde sa nu te manance sobolanii sa imi spui si mie 😉

  24. Da bun, e misto cu avionul!
    Nu stii ce pierzi!

  25. sefule … cum sa zic io, dar mersul cu avionu e considerat unul din cele mai sigure mijloace de transport din lume, i mean .. ia si calculeaza cate accidente de avion sunt, vs accidente de autocar, masina, sau tren anual. nu exista comparatie really. cred ca aici gresesti 🙂 dar e doar alegerea ta, si asta e doar parerea mea bineinteles.

  26. #26

    katmai, ai vreo fobie?