Oamenii mor oricum, și cu, și fără sistem. Acum dacă a picat sistemul se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ în România?
Declara zilele trecute Daniel Osmanovici, purtătorul de cuvânt al CNAS, în timp ce mințea că sistemul e căzut din cauză că e cald și nu merge un UPS, știind în mod exact de ce nu merge, de fapt.

Citiți, de fapt, de ce nu merge de 3 săptămâni sistemul cardurilor de sănătate.
Data viitoare, când tu sau cineva din familia ta, grav bolnav, va fi trimis acasă de la spital, pentru că nu merge sistemul, amintiți-vă că e din cauză că Teamnet, firma care, alături de Siveco și Asesoft, au futut absolut toate sistemele informatice din românia, pentru că patronii lor infractori au intrări peste tot, lasă anumit sistemele informatice să cadă, pentru ca să își poată încasa șpaga sau taxa de protecție.

Când, bolnav fiind, vei merge la medicul de familie să îți iei rețeta, fără de care nu supraviețuiești, și vei fi trimis acasă, pentru că nu merge cardul de sănătate, adu-ți aminte că e din cauză că Teamnet vrea un pic de șpagă ca să îl facă să meargă. Știți cum e, angajații au, probabil, asigurări private, patronii nu se tratează în țară, cui să îi pese de mizeria aia de săraci?

În rest, totul e minunat. După toate gherlele, mizeriile astea de companii iau, în continuare, toate contractele de IT ale statului. Așa cum Teldrum, firma lui Dragnea, aflată în insolvență, ia contracte de zeci de milioane de la stat, pentru diverse.

E bine, tovarăși, e bine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ce sa faci suntem tara de IT-siti.

    • Cei mai buni din lume. La Microsoft toti vorbesc romaneste. “Te fac doi mee-titei?” sau “vrei o shaorma?” auzi frecvent pe toate culoarele. Chiar Bill o rupe usor intr-o romana ca la Bacau.

    • #3

      Cei mai din lume o p***a, sunt la fel de multi impostori ca in oricare alt domeniu, astea-s legende urbane cu it-istii romani. Dupa 12 ani in IT pot sa-i numar pe degetele de la o mana pe oamenii cu adevarat competenti pe care i-am intalnit.

    • Nu chiar. Pana nu vezi rezultate pe Google la articole tehnice și podcasturi despre domniul IT (in engleză), făcute la nivelul celor din alte părți, pana nu vezi framework-uri dezvoltate aici și adoptate in masa la nivel internațional, pana nu vezi cărți distribuite in volum mare internațional, poți fi sigur ca nivelul romanilor este inferior in IT.

      Și după ce ai de a face cu peste 100 de IT/isti, cu sau fără studii in domeniu, nu mai pomenești niciodată de skillurile in IT ale romanilor. Poți numără pe o singura mâna pe cei care contează. Nu sunt nici mii, și nici măcar sute.

      România este o țara de tip outsourcing a la Zimbabwe.

    • #5

      Andu absolut de acord.

    • #6

      Total de acord. Ce nu vede multa lume care nu a avut treaba cu domeniul, sunt asa:

      – Majoritatea celor cu deducere de impozit sunt de fapt niste lucratori de callcenter mai specializati, programatori creativi sunt in minoritate.

      – Nu mai suntem ieftini, domeniul asta se va duce usor usor in cap. Angajarile in Romania inceteaza usor usor si se angajeaza in alte parti – vezi punctul unu, sunt putini specializati adica cu adevarat necesari si mai greu (nu imposibil) de externalizat.

    • #7

      @LeBig: De aia Microsoft Win10 (cel putin) sucks, pt ca e plin de romani la MS OS Dev 🙂

  2. #8

    Hei, inceteaza cu manipularea josnica, demna de Izvestia din anii 30!
    Cardurile de sanatate nu functioneaza pentru ca multi romani au depus prea multi bani pe aceste carduri si s-au blocat.
    De unde au avut bani? Fireste, din cresterea economica realizata de guvernul PSD condus de doamna prim ministru Viorica Dancila! Au fost chiar atat de multi bani incat romanilor nu le-au mai incaput banii in buzunare si atunci i-au pus pe cardul de sanatate. Doar nu erau sa ii dea bancilor imperialiste in occidentul decadent care a ramas fara Dumnezeu!
    Bine, au mai fost si niste tampiti care au depus banii fara sa ii sfinteasca si asta a fost picatura care a umplut paharul si a blocat sistemul.
    Stiu eu, mi-a spus un prieten care e vecin cu soferul badigardului secretarei consilierei soferului lui Teodorovici. Era disperat, nu altceva …

  3. #9

    Cu alte cvinte: corupție privată.

    • #10

      Imposibil, mâna pieții nu acceptă ideea de mită.

  4. #11

    L-as pune pe imbecilul ala din poza sa manance toate cardurile de sanatate pe care le au romanii in buzunare, ca si asa sunt inutile (ps. nu l-am folosit niciodata). Oare stie dobitocul ala cat sta un batran pe drumuri pana la medicul de familie ca sa ia o nenorocita de reteta iar sistemul sa nu mearga (mai sta si la coada ca asa e la romani cand ai programare)? Apoi sa revina cand are chef medicul. Si tot asa pana merge sistemul. Iar cand merge, sa ia reteta compensata pe 3 luni (maxim posibil, ca asa prefera medicul din cauza sistemului informatic, sa nu bage de mai multe ori in fiecare luna). Apoi, cum sa-i explice medicului ca are nevoie de reteta doar pt 3 saptamani pt ca urmeaza o internare/operatie in spital si cu siguranta vor fi schimbate medicamentele, adica alta reteta? Nop, medicul da reteta pe 3 luni, banii se duc pe medicamente. Iar dupa 4-5 saptamani cand iesi din spital cu medicamentele schimbate te duci frumos si le iei la pret intreg pentru urmatoarele 2 luni (ca medicul de familie nu poate sa-ti mai dea pt aceeasi afectiune, ca ti-a dat odata pt 3 luni).

    • #12

      Atunci problema e cu medicul tau de familie. Al meu ma intreaba mereu pe cate luni vreau si nu comenteaza nimic daca vreau doar pe o luna, ba chiar asa ma sfatuieste sa le iau pentru ca o reteta de 3 luni e mai greu de luat de prin farmacii, fiind sanse sa nu gasesti toate medicamentele pe stoc.

    • #13

      @Florinel: da, problema e si la medic (nu e al meu ci al parintilor). Dar si fostul medic al lor, la fel era. Pe de o parte il inteleg, are foarte multi pacienti si nu are timp sa bage totul in sistem (mai ales daca merge pe butuci), de aceea a recurs la reteta pe termen maxim (3 luni) ca sa aibe mai putin de lucru. Pe de alta parte, in contexul actual, ai mei au medicamentele pana in august, asa ca nu sufera din cauza sistemului picat. Sper ca-l repara intr-o luna!

    • #14

      medic here, daca medicatia se schimba pe parcursul unei internari, medicul curant (din spital) este obligat sa elibereze reteta (din pacate se poate din spital pe maxim 30 zile) cu medicatia noua. Ulterior se poate elibera de la medicul de familie schema conform scrisorii medicale. Nu zic ca medicii de familie nu sunt uneori “putin” comozi. Cumva intregul sistem de sanatate este facut sa graviteze in jurul lor, dar destui dintre ei nu isi fac datoria integral (comodiate, birocratie excesiva, etc).

  5. #15

    asta cu raportarea e doar vf aisbergului pana la urma exista metode de lucru offline nu e absolut necesar sistemul de raportare.

    problema e cu softurile spitalelor care atat s-au negociat la preturi ca au ajuns licentele la 30 de mii de lei pe an la un spital judetean… si care au inceput sa nu mai ofere niciun fel de suport si nimic. eu zic ca ambele firme mari vor crapa in urmatorii 2-3 ani cele care au Hospital Manager(inforworld) H3 hypocrate(Genius IT). atunci va fi cu adevarat haos… cand vor muri astia, si vor muri ca deja is terminati.

  6. #16

    Lăsați prostiile, eu vreau să-mi cumpăr o mașină de spălat Beko HTV8733XS0 cu uscător, o are cineva să-i facă un review?

    Stimă și respect.

    • #17

      Nu, dar să nu îți iei niciodată cuptor Electrolux.