A fost acum câteva zile o mare vâlvă pe internet, cu povestirea unuia care, zice el, nu își găsea blugi, pentru că toți sunt mulați, iar el are coaiele prea mari ca să îi intre în așa ceva, deci pfui, s-au pizdificat bărbații și ne ducem la dracului, mă-nțelegi, monșer?

Trecând peste chestia cu blugii, care e o mistificare tristă, există blugi de toate tipurile, eu port blugi exclusiv, în ultima perioadă sunt fan Collins, pentru că sunt elastici și pot să ridic piciorul ca Lorenzo Lamas când se supăra, de fapt, articolul este de tipul Pe vremea mea era mai bine, lucrurile erau mai bune, oamenii mai buni, hainele mai bune etc. Mai pe scurt, erau un căcat.

Vin din vremurile alea, născut în 74. M-am trezit cu rock, da? Știți cum se îmbrăcau rockerii, pe vremea aia?
Uite-așea:

Sau asa

Sau asa

Cu mintea de acum, îți vine să intri în ei și să le dai numai șuturi în coeur, cu părul ăla beton, acompaniat de un ruj discret. Și așa erau toți,

Indiferent de gen

Sau stil

Mă duceam la liceu cu cârlionț tip Michael pe mijlocul frunții, făcut cu gel. Dacă nu aveam gel, aveam zahăr. Aveam blugi pyramide, care sunt un fel de iad al modei, dar eram atât de mândru.

Din cauza celor de la Right Said Fred, cele mai căutate obiecte de îmbrăcăminte erau tricourile astea de plasă. Eram în clasa a 11 a și mergeam la școală așa, mergând din Vitan până la gară cu 123 și de la gară până la liceu, cu tramvaiul 44.

Dar nu asta a fost cea mai nașpa ținută a mea, ci atunci când am fost la școală în blugi pyramide albi și bretele. Atât. La ore trăgeam o cămașă pe mine, în pauze, bustul gol. Păr cu gel, dungulițe în loc de cioc, dermatograf acolo unde nu aveam cioc.

Era doar modă. Nu eram mai buni, nu eram mai proști decât cei de dinaintea noastră. Așa cum, cu siguranță, nu suntem mai buni decât cei ce ne-au urmat și sunt acum generațiile tinere. Pizdificat? În 1997 aveam un prieten, rocker, Aripioară, scrie de el în cartea aia a mea, care avea blugii atât de strâmți încât urca scările de la metrou aplecându-se în lateral, că nu putea îndoi genunchii. Iar eu eram, alături de el, într-un palton din păr de cămilă, până la genunchi, de care eram foarte mândru. El 165, eu 180. The view was magnifaque.

Ține minte. Pe vremea ta nu era mai bine. Nu erai mai bun, nu erai mai inteligent, nu erai mai literat. Doar că, odată cu îmbătrânirea, memoria tinde să idolatrizeze imaginile din tinerețe.
Și atât.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.